Dacă vrei să optezi pentru o variantă vegetală poţi să încerci şi această reţetă. Descoperă cât de simplu şi rapid poţi să-l prepari!
Quinoa conţine o proteină completă superioară şi este o sursă bogată în minerale, în special calciu care este mai uşor de asimilat decât cel din lapte. De asemenea, are foarte puţine grăsimi şi nu conţine colesterol.
Dacă pui quinoa la încolţit îi sporeşti valoarea nutriţională, deoarece germenii de quinoa conţin vitamine (A, B6, B12, B5, B2, B1, C, D, E, K, H, acid folic, acid nicotinic), minerale (calciu, fier, crom, cupru, potasiu, seleniu, iod, magneziu, mangan, fosfor, zinc) şi toţi cei 9 aminoacizi esenţiali, potrivit informaţiilor oferite de nutriţionistul britanic Gillian McKeith.
Prin urmare, înainte de a prepara laptele este bine să laşi quinoa în apă peste noapte.Acest obicei va ajuta şi la înlăturarea gustului uşor amărui pe care îl poate avea quinoa atunci când nu este înmuiată în prealabil.
Reţeta de lapte de quinoa
Ingrediente
- 1 cană cu quinoa, înmuiată în apă peste noapte
- 1 linguriţă cu extract de vanilie sau seminţele unui baton de vanilie
- puţină sare
- 3-4 curmale, opţional.
Se scurge quinoa de apa în care a stat peste noapte şi se spală bine cu apă.
Se pune la fiert cu două căni cu apă.
După ce s-a răcit se adaugă jumătate din quinoa în blender, se acoperă cu apă, se pune puţină sare şi se mixează bine.
Se strecoară cu ajutorul unui tifon, storcând bine pulpa pentru a scurge tot laptele.
În funcţie de consistenţa dorită se mai poate adăuga apă sau curmale dacă vrei să îndulceşti puţin laptele.
Se păstrează la frigider timp de 4-5 zile într-o sticlă închisă.