7 motive întemeiate ca să mănânci mai des gutui

Descoperă ce beneficii aduc organismului şi cum te pot ajuta să ieşi învingătoare în lupta împotriva kilogramelor în plus!

 

Gutuiele sunt o comoară cu vitamine şi minerale pe care uităm adesea să le consumăm atunci când sunt în plin sezon. Încearcă să le consumi în stare crudă, dar şi în diverse deserturi sănătoase sau coapte.

Iată câteva dintre motivele pentru care ar trebui să le consumi mai des:

1. Au un conţinut ridicat de vitamina C. Potrivit specialiştilor, în 100 de grame de fruct găsim 15 miligrame de vitamina C, adică aproximativ 25% din necesarul zilnic.

Această vitamină apără corpul de inflamaţii şi întăreşte sistemul imunitar;

2. Sunt indicate în afecţiunile gastro-intestinale şi ale căilor respiratorii;

3. Ajută la slăbit, deoarece au un conţinut caloric scăzut. Potrivit specialiştilor, în 100 de grame de fruct crud se regăsesc doar 57 de calorii;

4. Au un conţinut ridicat de fibre şi substanţe astringente care protejează colonul de inflamaţii care pot favoriza apariţia cancerului;

5. Te ajută să reduci nivelul colesterolului rău LDL, protejând astfel inima de boli;

6.

Este un fruct bogat în minerale precum cupru, fier, potasiu, magneziu şi vitamine din complexul B (tiamina, riboflavina şi piridoxina).

7. Calmează reacţiile alergice de la nivelul pielii şi are proprietăţi antibacteriene.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod