Raceli versus alergii

Dureri, stranuturi, respiratie greoaie (ingreunata) - toti acesti termeni descriu o alergie sau o raceala? Primul pas pentru a combate o alergie sau o banala racela depinde foarte mult de cunoasterea diferentelor dintre aceste doua reactii ale organismului.

Similitudinile dintre ele pot conduce in multe cazuri la aparitia confuziei. Mare atentie insa! Alergiile - din sfera ORL - netratate degenereaza in anumite conditii in sinuzite sau in infectii ale urechilor.

Principala diferenta intre o raceala si o alergie consta in durata simptomelor. In timp ce o raceala poate dura o saptamana, alergiile se pot intinde pe o perioada mai lunga de sapte zile. Inainte de a incepe tratamentul, cel mai bine este sa stii impotriva cui lupti.


Racelile

Raceala comuna este o boala infectioasa produsa de un virus, boala transmisa prin tuse si prin stranut. Chiar daca ai o stare de sanatate buna, poti contacta oricand o raceala de la o persoana purtatoare de virus. Acest lucru se intampla cu atat mai facil cu cat ai contacte directe cu persoana infectata.

Pentru a-ti lua masurile de precautie este bine sa te speli frecvent pe maini, sa dezinfectezi constant suprafetele contaminate cu germeni si sa fii atent in momentele in care persoanele din jurul tau stranuta sau tusesc.



Lasa raceala sa-si urmeze cursul natural, nu o agresa - acest mod reprezinta una dintre cele mai bune metode de vindecare. Asigura-te ca te odihnesti suficient de mult, consuma cat mai multe lichide si incearca sa-ti oferi o alimentatie cat mai sanatoasa, dar adecvata unui sistem imunitar slabit.

Decongestivii nazali (aplicati local sub forma de spray sau picaturi nazale, precum si celelalte medicamente care se adreseaza simptomelor (tuse, febra, dureri musculare sau articulare, dureri de cap) nu vindeca raceala rapid, ci numai in timp.


Alergiile

Alergiile apar prin expunerea organismului la agresiunea unor antigeni, cunoscuti sub numele de alergeni. In timpul acestei expuneri, cavitatea nazala se prezinta iritata si inflamata.

Desi simptomele se aseamana destul de mult cu acelea caracteristice racelilor comune, alergiile nu sunt contagioase; in timp ce racelile sunt boli infectioase virale si contagioase, alergiile reprezinta reactii specifice organismului ce intra in contact cu o substanta straina (alergen).


In cazul in care prezinta o temperatura ridicata si dureri in tot corpul, este foarte probabil sa fi contactat o raceala, aceste doua simptome nefiind produse de alergii.

Alergenele comune - antigeni ce afecteaza diferite tesuturi si organe - includ polenul, fire de praf, parul de animale, mucegaiuri si acarieni. Daca nu ai reusit sa identifici substanta la care esti alergic, cel mai bine este sa te prezinti la un control alergologic pentru a face un test si a descoperi respectivele substante.

Nu exista un tratament specific destinat alergiilor, insa persoanele alergice au mai multe optiuni. Indicat este sa eviti cat iti sta in putere contactul cu alergenul in cauza. Numai alergologul iti poate prescrie un anumit tratament cu doze mici si progresiv crescatoare de alergen astfel incat sa-ti favorizeze formarea anticorpilor si reducerea sensibilitatii.


   Alergii   Raceli
Simptome Rinoree sau nas inflamat,stranuturi, ochi inflamati; Febra, cefalee, tuse, dureri de gat, obstructie nazala, durereri musculare si articulare.
Timpul de avertizare Simptomele se declanseaza aproape imediat ce organismul a fost expus alergenelor. De obicei simptomele
dureaza cateva zile.
Durata Simptomele dureaza cat timp esti expus alergenului. Daca alergenul este prezent in aer - praful, polenul atunci simptomele se pot croniciza.

Raceala este o afectiune blanda care cedeaza in aproximativ sapte zile.

Dictionar de termeni

(Informatii preluate din "Larousse Dictionar de Medicina": Bucuresti, Univers Enciclopedic 1998; www.universenciclopedic.ro)

Alergen - substanta care antreneaza o reactie alergica la unii subiecti.
  • pneumalergenele - patrund pe cale respiratorie in organism; sunt continute in acarienii din praful de casa, polenuri, peri, scuame si pene de animale, in mucegaiuri si poluanti industriali;
  • trofalergenele - patrund pe cale digestiva; sunt prezente in lapte, oua, carne, peste, unele legume si fructe;
  • alte alergene - afecteaza omul pe alte cai, foarte variate, calea sangvina, de exemplu; ele se gasesc in medicamente, in veninuri, in microbi.