Infrunta stresul sfarsitului de an

Sfarsitul anului se apropie cu pasi repezi. Pentru a te bucura din tot sufletul de sarbatorile de iarna trebuie mai intai sa rezisti stresului adus de ultimile saptamani ale anului: examenele de sfarsit de an, curatenia generala a caselor, indeplinirea ultimelor sarcini de la birou etc. Bineinteles, viata personala continua sa decurga printre multele obligatii si sarcini ce sunt aduse de sfarsitul anului.

Cum putem sa rezistam in fata acestor presiuni? Din pacate nu exista nici un raspuns care sa poata fi aplicat 100%. Poti insa sa privesti mult mai destins, sa ai o atitudine pozitiva fata de toate problemele care asteapta solutionari - acesta este secretul.


Cauze ale stresului

  • prea multa munca - nu numai ca trebuie sa-ti solutionezi onorabil ultimele provocari de la locul de munca, dar, trebuie sa-ti planifici timpul astfel incat sa ai timp sa faci curatenia generala de sarbatori, sa gatesti si sa cumperi cadouri persoanelor dragi.
  • presiunea timpului si termenele limita de predare - niciodata nu ti se pare ca esti mai familiarizat cu termenul "dead-line" (termen limita de predare) precum se intampla in preajma sfarsitului de an;
  • aparenta lipsei de suport - in preajma ultimelor zile din an inclusiv sefii si persoanele din conducere sunt stresati; ei au prea multe probleme ce trebuie rezolvate rapid, nenumarate tabele de intocmit astfel incat pot sa afiseze o aparenta indiferenta fata de subalterni;
  • asteptari nefondate - acest lucru se intampla in special in cazul noilor angajati care nu inteleg dintr-o prima privire procedurile ce trebuie indeplinite odata cu sfarsitul anului;
  • intreruperile - esti in sfarsit linistit, asezat la masa de lucru, gata sa finalizezi ultimele sarcini cand esti chemat la "sedintele de sfarsit de an".


Strategii de lupta

  • Nu uita de atitudinea pozitiva! Cu cat vei avea mintea mai limpede, cu atat vei fi mai motivat, reusind sa-ti termini ultimile proiecte intr-un timp scurt, fara mari batai de cap.

  • Nu incerca sa indeplinesti mai multe sarcini grele si importante intr-o singura zi.
    Daca vrei spirit de aventura si competitie, inchiriaza-ti un film bun si destinde-te in fata televizorului alaturi de familie. Nu este cazul sa demonstrezi la sfarsitul anului cat de bun esti. Nu numai ca nimeni nu are timp sa fie impresionat de ultimile tale realizari, dar te vei trezi excesiv de surmenat si dezamagit. Bataliile cu morile de vant se dau in romane si filme, mai rar in viata de zi cu zi.

  • Relaxeaza-te prin intermediul exercitiilor si al stretchingului. Activitatea fizica determina eliberarea endorfinelor, compusi chimici responsabili de senzatiile de placere si impacare. Sportul iti elibereaza mintea de toate problemele, chiar si pentru perioade scurte. Gandeste-te inainte de toate ca timpul destinat exercitiilor iti este destinat in totalitate.
    Savureaza-l!

  • Dormi cat mai mult! Stii cum spuneau batranii intelepti "Noaptea e un sfetnic bun!". Nu te simti vinovat daca te duci la culcare inainte sa-ti finalizezi proiectul. In ziua urmatoare te vei trezi odihnit si vei avea mintea mult mai limpede pentru a duce la bun sfarsit ceea ce ti-ai propus. Cu cat iti va fi capul mai limpede, cu atat mai repede vei desavarsi ce mai ai de facut.

  • Incearca sa faci o distinctie clara intre timpul pe care-l petreci la locul de munca si timpul de acasa. Este bine sa termini ce ai de lucru la birou, in masura in care este posibil. Chiar daca nu vei fi impacat cu tine, este cu mult mai util sa nu-ti aduci de lucru acasa. Mare atentie asupra sanatatii mentale. Surmenajul este un mare dusman din cauza caruia poti gafa involuntar.
    Nu uita niciodata ca nimic nu este mai important decat sanatatea organismului tau!

  • Este imperios sa razi. Uita-te la comedii, iesi in oras cu prietenii si simte-te bine. Daca nu vei intra in concediul de iarna cat de cat destins, este putin probabil sa ai sarbatori linistite si frumoase in jurul bradutului. Rasul este una dintre cele mai bune terapii care te ajuta sa privesti si partea plina a paharului.