Ești însărcinată și temperaturile caniculare te pun la încercare? Pe lângă greutatea sarcinii ești nevoită să suporți și senzația de picioare grele, umflate și dureroase?
Pe durata celor 9 luni de sarcină, organismul viitoarei mame trece prin modificări hormonale majore, iar pe măsură ce sarcina se dezvoltă, la nivelul circulației periferice se exercită o presiune din ce în ce mai mare.
Reguli pentru a suporta mai ușor căldura
Pentru a limita apariția senzației de disconfort și a varicelor, gravida trebuie să evite orice factor de presiune la nivelul picioarelor. În acest scop, se vor respecta următoarele reguli de esențiale:
1. Fereşte-te de cei doi inamici recunoscuți ai sănătății picioarelor: statul mult timp în picioare și statul picior peste picior.
2. Fă mișcare, dar numai la primele ore ale dimineții, când temperaturile permit acest lucru. O scurtă plimbare pe răcoare este ideală pentru a favoriza circulația sangvină periferică.