Sarcina este o stare normală, fiziologică, dar care deseori este însoţită de disconfort şi dureri abdominale. În cele mai multe cazuri, durerile sunt inofensive, nu reprezintă un semnal de alarmă pentru sănătatea mamei şi a fătului. Există însă şi contracţii uterine dureroase care, în asociere cu alte simptome, anunţa declanşarea unui avort spontan sau a naşterii premature. Dr. Silviu Istoc, medic specialist obsetetrică-ginecologie arată care sunt acele simpotome pe care nu ar trebui să le ignori în timpul sarcinii.
“Corpul suferă transformări atât de dese şi rapide, încât e greu să realizezi ce este normal şi ce poate fi îngrijorător. Din păcate, pe perioada gestaţiei pot să apară însă o serie de evenimente a căror interpretare clinică poate avea semnificaţii patologice, adevărate semnale de alarmă în ceea ce priveşte starea de sănătate a viitoarei mămici sau a fătului. Dacă pacienta simte că ceva este în neregulă, cel mai bine este să sune medicul”, explică domnul doctor Silviu Istoc, medic specialist obstetrică-ginecologie, la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetală şi Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă.
Care sunt simptomele alarmante?
Pentru a evita complicaţiile în timpul sarcinii care pot afecta atât mama cât şi fătul este recomandat să iei în considerare fiecare simptom care poate apărea în cele 9 luni de sarcină.
1.Febră
Dacă temperatura corpului tău a depăşit 37,5 grade şi nu prezinţi niciun alt simptom de răceală, sună-l cât mai repede pe medicul care te îngrijeşte. Febra este semn al unei infecţii prezente în organism, aşa că trebuie să iei cât mai repede un tratament. Mai mult, febra în primul trimestru de sarcina poate duce la apariţia unor malformaţii.
2. Durerile de burtă
“Durerile severe şi ascuţite în oricare parte a burţii, indiferent că sunt însoţite sau nu de greaţă, ar trebui să îţi ridice un semn de întrebare. Este adevărat că acestea pot fi un simptom ale indigestiei sau intoxicaţiei alimentare, dar în acelaşi timp ele pot semnala prezenţa în trimestrul III a unei afecţiuni care se numeşte eclampsie şi care trebuie tratată rapid. În acelaşi timp, durerile care apar în lateralele burţii pot fi semne ale unei naşteri premature, a unui avort sau a unui fibrom şi se cere consultul medical de specialitate”, spune Dr.Silviu Istoc.
3. Vederea tulbure
Dacă vezi în ceaţă, neclar, dublu sau cu pete ori lumini intermitente mai mult de două ore continuu, ia legătura cu medicul. Aceste semne pot fi premergătoare unei eclampsii.