Femeile care lucrează peste 40 de ore pe săptămână rămân mai greu însărcinate

Cele care lucrează peste 40 de ore pe săptămână sau ridică greutăți mari, ar putea avea nevoie de un interval de timp mai mare pentru a rămâne însărcinate decât femeile care nu lucrează din greu, relevă un studiu apărut în SUA, citat de site-ul northerncalifornian.com.
În acest studiu, cercetătorii au inclus 1.739 de asistente medicale care au încercat să rămână însărcinate în timpul perioadei efectuării cercetării. S-a constatat că aproximativ 16% dintre ele nu și-au atins obiectivul în termen de un an, în timp ce 5% nu au reușit acest lucru nici după 24 de luni.

Studiul a constatat că femeile care au lucrat mai mult de 40 de ore pe săptămână au avut nevoie de un interval de timp cu aproximativ 20% mai mare pentru a rămâne însărcinate decât cele care au lucrat între 21 și 40 de ore săptămânal.
Ridicarea sau deplasarea unor obiecte mai grele de 10 kilograme de mai multe ori pe zi a mărit cu 50 la sută intervalul de timp în care asistentele medicale au reușit să rămână însărcinate, relatează site-ul citat de Agerpres.

"Rezultatele noastre arată că munca grea, atât în termeni de efort fizic cât și din punctul de vedere al timpului de lucru, pare să aibă un impact negativ asupra capacității acestor femei de a rămâne însărcinate"
, a spus Audrey Gaskins, cercetător la Harvard T.H.
Chan School of Public Health din Boston și principalul autor al studiului.

În acest studiu, cercetătorii au analizat datele unui sondaj la nivel național printre asistente medicale efectuat între 2010 și 2014. Aproximativ 50% dintre femeile din acest studiu aveau cel puțin 33 de ani. Mai mult de 30% dintre femeile din cadrul studiului au afirmat că lucrează peste opt ore pe zi, în timp ce 40% din total au declarat că ridicaseră greutăți mari, precizează northerncalifornian.com.


Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod