Fetuşii sănătoşi încep să exploreze mediul în care se dezvoltă atingându-şi membrele şi faţa şi efectutând o serie de mişcări ale gurii, dar aceste mişcări devin mai puţin frecvente pe măsură ce sistemul nervos central, care controlează mişcările, se dezvoltă, informează site-ul iflscience.com, citat de Mediafax.
Ecografiile au fost realizate la patru intervale temporare, între săptămâna a 24-a şi săptămâna a 36-a a sarcinii, iar gravidele au completat şi chestionare referitoare la stres şi depresie. Cea de-a patra dimensiune în cazul ecografiilor 4D este timpul.
"Tehnologia ne permite în prezent să vedem ceea ce înainte era inaccesibil, revelându-ne cum afectează fumatul dezvoltarea fetusului, în moduri pe care nu le cunoşteam", a declarat Brian Francis, de la Universitatea Lancaster, coautor al studiului. "Avem din nou dovezi clare ale efectelor negative pe care fumatul le are în timpul sarcinii", a mai spus Francis.
Toţi bebeluşii studiaţi s-au născut sănătoşi. Totuşi, fetuşii mamelor care fumau au prezentat un număr mai mare de mişcări ale gurii commparativ cu numărul în scădere al mişcărilor care sunt observate în mod normal în timpul dezvoltării intrauterine, spre finalul sarcinii. Cercetătorii au descoperit şi o întârziere în ce priveşte reducerea numărului de atingeri faciale în cazul fetuşilor ale căror mame fumau.