Sănătate. De ce se moare atât de uşor din arsuri? Explicaţia unui medic specialist!

Produc toxine care îmbolnăvesc plămânii şi rinichii. Află de la dr. Dorina Giurcăneanu ce impact au asupra pielii şi a organismului.

Pielea este cel mai mare organ al corpului şi are rolul de a ne proteja de orice fel de agresiune exterioară - soare, căldură excesivă, frig, factori poluanţi, substanţe toxice, acizi, baze etc. - dar are grijă şi să nu pierdem substanţe vitale din interior - sângerări, exudări, căldură etc. Cum influenţează sănătatea pielii şi a organismului o arsură şi ce e de făcut ca să nu rămânem cu cicatrici urâte pentru toată viaţa ne explică Dr. Dorina Giurcăneanu, medic primar dermatolog în cadrul clinicilor Biomedica şi Bioderm din Bucureşti.




Arsurile produc toxine ce îmbolnăvesc plămânii şi rinichii


Pe lângă rolul de protecţie a întregului organism, pielea contribuie la echilibrul imun. Astfel, orice traumatizare, ca scărpinatul îndelung, juliturile, zdrobirile, arsurile prin factori chimici (cum ar fi soda caustică) sau factori fizici (foc, soare, apă fiartă, ulei încins) tulbură echilibrul întregului organism.
 
„De acum, factori străini de organism (microbi, toxine, alergeni) pot pătrunde în interior şi, pe de altă parte, structuri proprii ale organismului se pierd spre exterior (sânge, proteine etc); în plus, se pierd mecanisme de apărare locale.
Cu cât arsurile sunt mai extinse şi mai adânci, cu atât dezechilibrul intern e mai mare, fiind necesare, în condiţii de reanimare, reechilibrarea hidrică, cu sânge, calorică, ca şi “spălarea” de toxinele de arsură care se absorb şi intoxică plămânii, rinichii, etc.”
, explică Dr. Dorina Giurcăneanu, medic dermatolog.


Structura aluniţelor, modificată de arsuri


Arsurile pe suprafeţe mai mici şi mai puţin adânci nu pun în pericol viaţa pacienţilor, dar local pot lăsa cicatrici. Pe lângă faptul că acestea sunt inestetice, cicatricile pot limita mişcarea pe segmentele afectate, pot „prinde” tendoane, pot afecta circulaţia în zona respectivă, pot atinge aluniţe care îşi vor modifica structura, pot afecta sensibilitatea tactilă, pot afecta transpiraţia, părul, unghiile etc.
În plus, este dificil de prevăzut ce se va întâmpla în timp cu aceste zone.


Laserele de ultima generaţie contribuie la o cicatrizare estetică


Medicul are întotdeauna grijă să vindece o arsură cu o cicatrice minimă. Cicatricea depinde de profunzimea arsurii, dar şi de „moştenirea” unui teren predispus la fibroză. „Vindecarea durează de la 10 zile, în cazuri superficiale, până la 1-2 luni (sau mai mult), în cazul leziunilor adânci. În plus, se cunoaşte faptul că o cicatrice se definitivează lent, în 2, 6 sau chiar 24 luni (deşi închiderea rănii este de mult timp terminată)”, adaugă medicul dermatolog Dorina Giurcăneanu.