Remedii naturiste pentru entorse. Ghid pas cu pas

Statisticile medicală arată că entorsa este cea mai frecventă leziune a articulaţiilor, iar pe primul loc se află entorsa de gleznă.
În urma diagnosticării de către ortoped, entorsa, care nu este o leziune severă, poate fi tratată și cu o seamă de remedii naturiste. Prin mișcări bruște, ligamentele, muşchii şi tendoanele pot fi rănite. Entorsele se produc atunci când  aceste ţesuturi moi sunt întinse peste măsură.

De ce apar entorsele de gleznă

 
- Încălțăminte neadecvată
- Tocuri înalte
- Activități sportive
- Mers pe teren accidentat
- Neatenție


Entorsa presupune o lezare a ligamentelor unei articulaţii, fără deplasarea oaselor din poziţia lor normală. Pentru tratarea lor se  folosesc plante cu acţiuni hemostatice, astringente, calmante, cicatrizante şi antiseptice.
 

Gradele entorselor 

 
- gradul I: cu elongaţii ale unor ligamente sau tendoane
- gradul II: cu elongaţii mai puternice însoţite de ruperea lor parţială
- gradul III: cu ruperea completă a unui ligament şi eventual lezarea altuia
 

 
Remedii naturiste eficiente

 
Entorsele apar cel mai frecvent la nivelul gleznei şi al genunchilor și le recunoaștem după faptul că zona se umflă, pielea se tumefiază, apare durerea, iar funcția articulației este afectată.
 

Repausul

 
Primul pas în tratarea unei entorse este repausul, ce ajută la vindecarea zonei afectate.
Pe articulație se pun benzi elastice, iar pentru deplasare puteți folosi baston sau cârje.
 

Gheaţa

 
Pentru a reduce umflătura se aplică gheață pe zona afectată, timp de câte 20 de minute, de câteva ori pe zi. De ajutor este și să stați în pat, cu piciorul bolnav ridicat pe niște perne.

 
Foi de varză și cartofi rași

 
Pe zona afectată se aplică frunze proaspete de varză. Acestea se fixeaxă cu un bandaj și se schimbă o dată la câteva ore. De ajutor sunt și cataplasmele cu cartofi rași, frunze de pătrunjel sau coji de banană.
 

Argilă

 
Într-un bol se pune o lingură de pudră de argilă şi se adaugă apă până când argila capătă aspect omogen, apoi se aplică pe un bandaj și se pune această cataplasmă pe zona afectată.
Se ține un sfert de oră, după care spălăm zona cu apă călduță.

 
Tărâţe de grâu


Se pun 2 linguri de tărâţe de grâu în 200 ml de apă clocotită şi se lasă la înmuiat 15 minute. După ce scurgem apa, rămân tărâțele care se aplică pe zona afectată și se țin 20 de minute.
 

Amestec de plante medicinale 

 
Amestecaţi flori de arnică şi muşeţel, frunze de salvie, herbă de unguraş, creţişoară şi cimbrişor - în părţi egale – pe care le fierbeţi timp de 15 minute. Se pun apoi într-un săculeţ de pânză şi se aplică pe zona afectată. Operațiunea se poate repeta de două ori pe zi.
 

Masaj

 
Masajul este ideal în cazul entorselor.
Se poate face masaj cu tincture de arnica, ardei iute, semințe de muștar sau flori de gălbenele. Acest masaj se repetă de trei ori pe zi. De asemenea, se poate folosi la masaj și unguent de arnica sau de flori de gălbenele. 
 
Dacă nu apare nicio ameliorare după două-trei zile de tratamente naturiste se impune să mergeți la medic.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod