Cum se poate transmite răceala prin simpla respirație?
Între 2012 și 2013, 142 de studenți de la Universitatea din Maryland care aveau gripă au fost urmăriți de specialiștii în medicină. În timpul a 218 de ședințe de urmărire de câte jumătate de oră, studenții au stat într-o mașină care putea măsura particulele împrăștiate atunci când respirau, vorbeau, tușeau sau strănutau. În timp ce tusea a expulzat particule ale gripei, cercetătorii au descoperit că aproape jumătate din particulele de aerosol colectate în absența tusei conțineau și materie gripală, sugerând că și inhalarea aerului cu germeni ar putea să te îmbolnăvească.
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că bărbații expulează mai multe particule gripale decât femeile în timpul tusei, dar femeile tușesc mai frecvent. Oamenii cu un indice de masă corporală mai mare expulzează mai multe particule virale decât ceilalți. Studiul nu a urmărit și transmisia, deci este imposibil de spus cu certitudine dacă particulele inhalate au transmis cuiva gripa. De fapt, validitatea transmisiei prin aer este un subiect controversat în lumea medicală. Dar noul studiul sugerează că, dacă persoana lângă tine este răcită, chiar dacă nu tușește, probabil te poate infecta.
Dacă studiile viitoare pot dovedi că aceste mici particule din aer pot transmite gripa, aceste descoperiri ar putea duce la schimbări în modul în care sunt construite și ventilate spațiile publice. Până atunci însă, studiul ar trebui să servească ca un memento pentru a rămane acasă atunci când ești răcit.
Dar dacă vine la birou un coleg care este bolnav? Din păcate, există mai multe vești proaste. Cercetările din trecut au arătat că măștile pentru gripă nu fac prea multe atunci când vine vorba de oprirea particulelor virale fine. Nu există multe dovezi care să arate că ar funcționa ceva în acest caz. Măștile chirurgicale blochează în cea mai mare parte particulele mari, dar nu și aerosolii cu particule fine.