Depresia este una dintre afecțiunile psihice progresive, care se instalează adesea fără să-ți dai seama datorita simptomelor sale progresive. Iată 6 semne care te anunță că ai depresie, semnale de alarmă ce rămân adesea neobservate atunci când depresia te afectează.
Fluctuații în greutate
Schimbările în greutate sunt cel mai evident semnal fizic al depresiei. Unele femei suferă de creșteri în greutate încercând să se consoleze cu delicii alimentare, în timp ce pentru altele plăcerile culinare dispar, pofta de mâncare se diminuează considerabil și pot suferi o scădere bruscă în greutate.
Schimbarea limbajului și poziției corpului
Schimbările chimice la nivelul creierului asociate depresei oferă și un alt indiciu fizic important, legat de poziția corpului și limbajul trupului. Femeile ce suferă de depresie mențin mai rar o poziție corectă a coloanei, fiind predispuse la aplecarea umerilor în față. Un alt indiciu sunt pozițiile defensive ale corpului, ca cea cu mâinile încrucișate la piept.
Apariția unor dureri și perioade de disconfort
Depresia produce schimbări importante în chimia creierului, iar perioadele lungi de deznădejde pot avea și efecte fizice. Durerile ușoare și perioadele de disconfort devin tot mai dese. În plus, femeile ce suferă de depresie nediagnosticată își pot găsi mai greu un loc comod, fie într-un fotoliu sau la birou, fie chiar în pat.
Instalarea unui deficit energetic permanent
Oboseala, ce se manifestă psihic, dar și printr-un deficit de energie fizic, este un alt semn al instalării depresiei atunci când nu este motivată de nivelul de activitate zilnică. Deficitul de energie îți poate afecta și viața socială, prin decizia de a amâna sau a renunța la întâlnirile cu prietenii, pentru că nu te mai simți pregătită să ieși din casă.
Deteriorea ritualurilor de îngrijire
Pe baza oboselii, cele mai multe femei ce suferă de depresie trec și printr-o perioadă ce le afecteză modul în care se îngrijesc. Hotărârea de a amâna vopsitul părului sau epilatul este urmată apoi de un interes tot mai mic pentru machiajul zilnic sau pentru alegerea unei ținute care să te avantajeze.
Scăderea puterii de concentrare
Când suferi de depresie, efectele sunt adesea vizibile în puterea de concentrate, iar studiile sau cariera pot suferi din acest motiv. Unele femei manifestă și probleme de memorie sau dificultăți în luarea deciziilor.
Diferențele simptomelor depresiei la femei și bărbați
Depresia este una dintre afecțiunile psihice care afectează în mod diferit sexele. Chiar dacă ai avut contact cu un bărbat ce suferă de depresie, s-ar putea să nu ai o viziune corectă asupra simptomelor atunci când te afectează personal.
La femei, depresia este însoțită de o scădere puternică a respectului de sine, iar "vina" pentru orice eșec este asumată, în timp ce bărbații depresivi dau vina pe cei din jur și devin iritabili și agresivi. Un bărbat ce suferă de depresie poate crea conflicte și poate fi agitat, în timp ce femeile evită conflictele și se simt "încetinite" și apatice. Bărbații încearcă să se consoleze cu alcool, TV și sex, în timp ce femeile apelează la alimente, la prieteni și la persoana iubită în speranța că vor depăși această problemă.
Dacă simptomele de depresie au apărut după începerea unui tratament hormonal, inclusiv anticoncepționale orale, discută cu medicul tău alternative la tratamentul prescris.
Sănătatea ta: 6 semne care te anunță că ai depresie. Află din timp!
Depresia este una dintre afecțiunile psihice progresive, care se instalează adesea fără să-ți dai seama datorita simptomelor sale progresive. Iată 6 semne care te anunță că ai depresie, semnale de alarmă ce rămân adesea neobservate atunci când depresia te afectează.
De Iulia Anghel