Cercetătorii de la Universitatea Cardiff susţin că această tulburare neurologică este asemanătoare cu autismul şi nu are legătură cu educaţia primită la părinţi, scrie The Lancet. În timpul studiului au fost analizate monstre de ADN provenite de la 366 de copii diagnosticaţi cu ADHD, cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani şi de la 1.047 de copii fără acest sindrom. Cercetătorii au observat că, în cazul copiilor cu ADHD, probabilitatea că aceştia să aibă anumite mici segmente de ADN duplicate sau lipsă este mai mare faţă de copiii fără această tulburare.
"De cele mai multe ori, proasta educaţie şi dieta nesănătoasă sunt învinovăţite pentru ADHD. Pentru mine, ca şi clinician, a fost clar faptul că nu acestea sunt cauzele. Acum putem spune cu certitudine că ADHD este o boală genetică şi că, în cazul copiilor cu ADHD, creierele se dezvoltă diferit," declară autorul studiului, profesororul Anita Thapar, citat de Daily Mail.
Termenul de ADHD este folosit pentru a descrie o serie de probleme de comportament precum impulsivitate, nelinişte şi hiperactivitate, pentru care copiii afectaţi necesită tratament. Se estimează că aproximativ 3-7% din copii au ADHD şi o mare parte din aceştia se confruntă cu probleme şi la vârsta adultă. Cercetările efectuate anterior au arătat că riscul de ADHD este mai mare la copilul în cazul căruia unul din părinţi este afectat de această tulburare.
Cercetătorii susţin că nu au descoperit o genă care să fie singură vinovată de apariţia acestei tulburări şi că există şi anumiţi factori de mediu implicaţi, însă nu sunt cunoscuţi cu exactitate. Aceste descoperiri nu vor fi folosite în diagnosticarea tulburării, spun specialiştii, ci speră că să ajute la dezvoltarea unor noi tratamente mai eficiente pentru copiii diagnosticaţi cu ADHD.
Cum recunoşti un copil cu ADHD?
Deficitul de atenţie şi hiperactivitate se manifestă diferit, în funcţie de vârsta copilului.
Copilul mic, sub 3 ani plânge frecvent şi se linişteşte greu, are tulburări de somn provocate de hiperactivitate şi nelinişte, mănâncă puţin, suge cu greutate, plânge în timpul alimentaţiei.
Copilul preşcolar este foarte agitat, prezintă o curiozitate nemăsurată, în timpul jocului este distructiv, gălăgios, se răneşte des, solicită o atenţie excesivă din partea părinţilor, deseori are crize de furie, poate avea o întârziere în dezvoltarea motorie şi a limbajului, cooperează cu dificultate, doarme puţin.
Copilul de vârstă şcolară este hiperactiv, este distras cu uşurinţă, întâmpină dificultăţi în efectuarea temelor, este impulsiv şi chiar agresiv, poate întâmpină tulburări de învăţare (35%), ticuri, enurezis, este dezorganizat, nu are simţul timpului, prezintă dificultăţi de relaţionare cu copiii de aceeaşi vârstă, nu respectă regulile, are relaţii tensionate cu profesorii.
Adolescentul este mai puţin hiperactiv, dar foarte impulsiv, este neatent, distras, plictisit, are un comportament inadecvat la şcoală, are accese de furie şi toleranţă scăzută la frustrare, nu recunoaşte autoritatea, are relaţii tensionate cu tinerii de aceeaşi vârstă, are stimă de sine scăzută, este apatic şi predispus la depresii, prezintă un risc crescut de abuz de substanţe, activitate sexuală precoce, delicvenţă juvenilă.
Ce se întâmplă dacă nu este tratat?
În cazul netratării, copiii cu ADHD au o predilecţie spre accidentări, exmatriculare şi dependenţă de substanţe. Statisticile arată că 46,3% dintre copiii cu ADHD nu termină liceul şi 30% dintre ei au o înclinare spre delicvenţă. ADHD însă nu se manifestă doar în copilărie, cercetările arată că 65% dintre copiii cu ADHD prezintă simptome şi când ajung la vârstă adultă.