Insultele pline de furie focalizate asupra ta sunt toxice și nu trebuie să încerci să le ignori sau să speri că vor dispărea de la sine. Starea de anxietate și epuizare nu va fi eliminată decât dacă iei măsuri și ceri prietenilor sau persoanei iubite să te trateze cu respect sau să se îndepărteze de tine.
Iată care sunt semnele toxicității verbale și cum să acționezi pentru a preveni efectele negative asupra ta:
1. Insultele
Prima formă de toxicitate sunt cuvintele jignitoare spuse la întâmplare pentru a te răni. Scopul este să te facă să nu mai ai încredere în tine pentru că unele cuvinte, chiar dacă sunt folosite în mod pasiv, pot afecta grav sentimentele și imaginea de sine pe termen lung. Vor avea un efect de domino, cauzându-ți probleme la serviciu, acasă sau în relație.
Tratează această situație la fel ca pe un caz de bullying și clarifică faptul că insultele nu sunt acceptabile și că reprezintă un comportament crud și nedrept. Fixează limitele pentru ca cei din jurul tău să înțeleagă că nu pot continua să se poarte urât cu tine.
2. Sentimentul că trebuie să fii extrem de atentă la orice cuvânt sau gest
Dacă ai senzația că trebuie mereu să fii foarte atentă în preajma cuiva de teamă să nu-i dai motive să te atace verbal, să știi că este un semnal problematic. Stările de anxietate și epuizare sunt provocate adesea de eforturile depuse pentru a evita atenția cuiva care îți poate spune ceva ce te va răni. Rezervă-ți timp pentru a discuta deschis cu persoana respectivă, spune-i că îți induce o stare de tensiune permanentă și că trebuie să se comporte altfel de acum înainte.
3. Glumele dureroase
Dacă unul dintre prietenii tăi sau chiar partenerul fac glume care îți dau o stare negativă nu ai de ce să lași situația să continue. Nu tolera ceea ce se întâmplă pentru că astfel de glume sunt un semn clar al începutului anxietății.
Scuza aparent simplă că doar glumeau nu trebuie să te inducă în eroare pentru că este o tactică de manipulare folosită adesea de agresori pentru a controla situația. Spune-le clar că nu accepți un asemenea comportament și că știi că glumele nu sunt făcute cu intenții bune.
4. Criticile sau crearea momentelor jenante în public
Toxicitatea la nivel verbal se manifestă și dacă cineva te critică des sau te face să te rușinezi în fața altor persoane. Dacă, de exemplu, te insultă în fața celorlalți precis urmărește să te facă să te simți inferioară și anxioasă. Nu te lăsa învinsă, ci întoarce jocul în favoarea ta discutând felul în care se comportă cu voce tare pentru ca și ceilalți să audă.
Evidențiază-i că nu vei accepta să fii jignită în public sau să te simți prost și că nu este o situație normală sau sănătoasă.
5. Pierderea răbdării
Cu toții ne enervăm din când în când, dar dacă își pierde mereu răbdarea numai cu tine trebuie să te gândești ce se întâmplă de fapt. De îndată ce observi că totul se petrece după un anumit tipar spune-i că nu vei continua așa și că nu va primi un răspuns până când nu ți se adresează cu respect și un ton scăzut.
6. Amenințările cu scopul de a te intimida
Dacă o amenințare formulată de un prieten sau de partener te face să-ți schimbi comportamentul sau să te temi trebuie să fie un semnal de alarmă pentru tine. Acest tip de reacții depășește limitele respectului și sprijinului reciproc.
Spune-le că nu vei răspunde la amenințări și că nu are niciun sens să încerce să te controleze în acest mod. Ia-le puterea refuzând să reacționezi și stopează cercul vicios care agravează anxietatea.
Posteaza comentariu