Ai adesea schimbări bruşte de dispoziţie şi nu reuşeşti nicicum să le controlezi? Află care sunt cele mai frecvente semne care anunţă tulburarea bipolară sau maniaco-depresivă, o afecţiune care este tot mai întâlnită.
Tulburarea bipolară sau tulburarea maniaco-depresivă este o afecţiune psihică ce se manifestă prin schimbări extreme de dispoziţie, de la depresii severe până la episoade maniace. De regulă, aceste episoade maniaco-depresive se întind pe o perioadă de câteva săptămâni sau chiar luni, iar cauzele apariţiei nu sunt pe deplin înţelese.
Singura cauză clar stabilită este factorul genetic, astfel că dacă ai în familie cazuri de tulburare bipolară, riscul de apariţie a unei forme de tulburare este de 4-10 ori mai mare.Potrivit specialiştilor de la Mayo Clinic, alţi factori care pot să declanşeze episoadele maniaco-depresive sunt:
- dezechilibrul neurotransmiţătorilor
- dezechilibre hormonale
- stresul
- dependenţa de droguri sau alcool
- experienţele traumatice, abuzurile fizice şi psihice din copilărie
- traumatisme asupra creierului.
Deşi simptomele asociate acestui tip de tulburare diferă de la o persoană la alta, specialiştii au identificat câteva semne care frecvent întâlnite la persoanele cu tulburare bipolară:
1. Ai schimbări extreme de dispoziţie: ai stări de tristeţe şi depresie fără motiv, după care devii brusc euforică
2. Pe lângă depresie, ai episoade maniace de dispoziţie euforică, hiperactivă, agitată, logoree
3. Ai halucinaţii
4. Suferi de insomnie şi nu simţi nevoia de somn
5. Ai tendinţe suicidare.
Avem cu toţii episoade de tristeţe sau depresie uşoară, însă în cazul persoanelor cu tulburare bipolară acestea persistă şi sunt mult mai intens resimţite. Dacă ai constatat că o persoană apropiată trece brusc de la o stare de dispoziţie la alta şi are episoade maniacale este indicat să o îndrumi către un psihoterapeut.
Depresia severă care însoţeşte episoadele maniacale este foarte accentuată şi se manifestă prin tristeţe, anxietate, gânduri suicidare, oboseală pesistentă, dificultăţi de concentrare, iritabilitate. La nivel global, depresia afectează aproximativ 121 de milioane de oameni, numai în Europa se estimează nu mai puţin de 50 de milioane de persoane care suferă de această boală.
În prezent, depresia majoră este a patra boală ca răspândire pe glob, reprezentând una dintre problemele grave de sănătate ale omului contemporan. Conform estimărilor World Health Organization, în anul 2020 depresia va fi a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecţiunile cardiovasculare.
Prevalenţa depresiei este de două ori mai mare la femei decât la bărbaţi, prezentând o creştere semnificativă odată cu vârsta. Una din patru femei va primi tratament pentru depresie la un moment dat, comparativ cu unul din zece bărbaţi.
Comentarii (8)
Lasati in pace psihologul care a scris articolul. Asa stau lucrurile cum e scris in articol, nu credeti voi ca sunteti mai destepti ca ea.
Voi astia sanatosi tratati bolile psihice ca pe malarie,vreau sa spun ca nu e asa.Sa fii bolnav psihic este un ceva greu( este cea mai grea boala este adevarat), dar nu trebuie data atata importanta. Ei trebuie incurajati ca sunt oameni normali, nu complexati, ca sa mearga la un serviciu sa isi poata plati singuri totul, nu sa ii intretii tu la psihiatrii inchisi si sa platesti ca boul pt ei.Eu am tulburare schizo-afectiva, care in comparatie cu depresia si tulburarea bipolara , este foarte grava. Sunt un om normal cu serviciu,prieteni familie.Sunt responsabila si constienta.Dar ascund boala foarte mult si e foarte greu si dureros ca te intelege si te lasa in pace putina lume.Din cauza prostiei voastre suntem o tara de bolnavi psihici.Eu cred ca sunt destul de constienta si lucida.
"ca ai luat-o razna"....MINUNATA exprimare, profesionist punct de vedere. NU stiu daca Ioana Marosan are vreo pregatire in acest domeniu, dar daca are, o rog frumos sa isi rupa diploma. Daca nu are, sa roage pe altcineva sa ii corecteze articolele. Tulburarea Bipolara sau Psihoza Maniaco Depresiva este o tulburare afectiva grava cu unul dintre cele mai mari scoruri in sinucidere, cu urmari grave in toate domeniile vietii. Si e cumplit sa AI aceasta problema medicala grava si cautind informatii pe net, sa citesti articole numite "daca o iei razna...." Ii doresc d=rei Marosan sa nu o ia razna ea, dar poate va avea norocul sa afle cit de serios, de grav, de umilitor, stinjenitor, ce stigma sociala e aceasta boala, si isi va controla vocabularul sarac.
toate aceste semne sunt un semnal de alarma ca ar trebui sa se mearga la psihiatru. Eu am citit acum ceva timp niste articole interesante, pe tema asta, de pe depresiv.ro si mi-am trimis sora la un consult. a refuzat ideea initial, desi e divortata de u an de zile si nu reusise sa treaca peste acest eveniment nefericit din viata ei. I-a prins foarte bine si se vede clar ca merge pe drumul cel bun.
va rog sa mi spuneti cum sa fac sa ma simt ca inainte cind toate erau bine numai simt ca altadata chestii bune si frumoasae cu toate ca toate sunt bune si frumoasae eu nu pot sa disting lucrul asta ma simt ca si cum miam luat larevedere din corpul meu sunt distrusa va rog da ti mi detalii va rog limba mi a amortit vre o 10 minyte nu stiu mi este teama rau nu inteleg ce se intimpla cu mine dati mi un sfat prietenesc multymesc
Nu stiu cum sa incep ca as dori sa va spun multe .Am avut multe probleme de sanatate(anxietate), stari de panica, sociale , , finante deficitatre, etc .Am facut si eu o terapie prin telefon si email cu o doamna terapeut,, Terapia se face pentru curatarea sufletului , si reconectarea la tine insati, se face curatarea cauzelor care nu te lasa sa-ti rezolvi problemele.Se face 4 saptamani si costa 150 lei.Am primit energie, metode vre-o 15, am avut de citit , de meditat , de iertat , si m-am eliberat de tot raul,Am inceput sa devin linistita clara , si au inceput sa mi se rezolve multe dorinte, la care nici nu ma asteptam.Nu am stiut ca exista asemenea terapii care ajuta omul dar sunt ff multumita. Incercati si voi ca e buna pentru multe probleme in afara de caz de operatie, e perfecta pentru sanatate, servici, casatorie, casa , sot etc.Scrieti-mi pe mes la :angelmarc999, sa va dau adresa terapeutei daca doriti sa faceti si voi dar sa-mi specificati ca de pe acest site a-ti gasit sa stiu sa raspund..Sa fiti sanatosi si sa va ajute Dumnezeu in toate.Angela
ce sa fac sa nu ma mai enervez din orice?de obicei,acasa ,tata si fratele meu ma enerveaza prin prezenta lor; orice miscare sau zgomot facut incep sa tip...ideea e ca nu mereu fac asa,,doar cand vin de la facultate sau sunt foarte obosita...sunt prea agitata ,nervoasa...vreau sa fiu mai calma si sa nu mai iau chiar totul in serios...pun totul la suflet si am observat ca nu e binne...:( ce sa fac sa fiu mai linistita???
vreau sa ne spuna cineva care e diferenta dintre schizofrenie si tulburare bipolara? multumesc
Posteaza comentariu