Kinetoterapia si tratarea problemelor spatelui

Exista tot mai multe persoane, atat tineri cat si varstnici, care se plang de dureri de spate. Motivul? Cea mai frecventa cauza se pare a fi lipsa exercitiilor fizice. Kinetoterapia sau terapia prin miscare poate ajuta in tratarea problemelor spatelui.

Ce rol are in tratarea problemelor spatelui?

Kinetoterapia este in primul rand necesara nutritiei discului intervertebral. Nucleul pulpos functioneaza ca o pompa care regleaza circuitul lichidelor si a gazelor la nivelul discului intervertebral. In cursul miscarilor colanei apar variatii de presiune la nivelul nucleului pulpos, variatii care favorizeaza circuitul lichidelor si a gazelor la nivelul discului ntervertebral.

Pentru orice problema aflata la nivelul spatelui se urmaresc trei obiective:
  • Despovararea (descarcarea) mecanica a coloanei;
  • Combaterea tensiunilor, contracturilor, dezechilibrelor musculare (cea mai mare problema la ambele sexe, dupa o anumita varsta sau in sedentarism);
  • Folosirea de terapii complementare si medicatie pentru calmarea algiilor.
 
Kinetoterapia neuro-mioarticulara prevede:
  • Igiena posturala corectiva, preventiva si hipecorectiva prin "scoala spatelui";
  • Relaxarea, intrinseca psihic si somatic, autotreningul Schultz, Macagno, Alexander, curentul fiziologic prin metoda Jacobson direct si inversat;
  • Tractiuni subacvale Moll, sau pe uscat (Eltrax, Tru-trac, Glisson, etc).


In ce afectiuni poate fi folosita drept tratament?

Poate fi folosita drept tratament in toate afectiunile la nivelul coloanei precum: lumbago, in afectiunile sau patolgia discului (discopatia), sciatica si in special lombosciatica, algii dorsale, cervicalgii, spondilita anchilopoietica,boala Bechterev, sacoileita, exceptand pe cele tumorale.


Poate ajuta in reducerea durerilor de spate?

Kinetoterapia  este  tratamentul de baza in algiile axului central (dureri la nivelul intregii coloane sau a membrelor care sunt legate de acesta prin cele doua centuri: scapulohumerala si lombosacrofesiera). Aceasta terapie este precedata de crioterapie in stadiile acute de algii, sau electroterapie, bioprom, tehnici de corsetare prin anakinezie, iar in  faza cronica poate fi precedata de hidroterapie la temperaturi neutre de 37 grade C ape termale sau ape minerale.

Este indicata prin mijloacele anakinetice posturarile si prin mijloacele dinamice, folosind tehnicile de facilitare neuroproprioceptive liftingul, metodele  Klapp, Cotrel, programele de tip protocol Williams faza I, II, II si Mc Kenzi, sistemul Pilates, tehnicile pe mingea mare Bobath care foloseste dinamica spiralei, metoda daneza Heckschersi tridimensionalitatea, manipularile vertebrale sau ciropraxia, exercitii posturale Forestier, exercitii posturale Lucille Daniels.

Dar toate acestea se executa sub controlul si programul protocol al kinetoterapeutilor din orice centru sau cabinet. Nu este indicat sa se efectueza aceste miscari fara recomandare sau fara supravegherea unui specialist. Pot aparea complicatii precum radiculopatii, hernie discala cu forme de pareze sau paralizii.

Articol realizat in colaborare cu Conf. univ. dr.Zoltan Pasztai, specialist in kinetoterapie si motricitate speciala