In momentul in care te decizi sa urmezi regulat un program sportiv este bine sa iti cunosti limitele si sa stii ce tip de exercitii ar avea rezultate in cazul tau. Este foarte important sa te consulti si cu medicul specialist. Aminteste-ti ca atunci cand artrita te ameninta cu imobilizarea, exercitiile iti asigura miscarea.
De ce sport?
Alaturi de tratamentul curent aplicat, exercitiile aduc urmatoarele beneficii:
- intaresc muschii din jurul articulatiilor;
- te ajuta sa-ti mentii sanatatea si puterea oaselor;
- iti ofera energie si mai multa putere pentru intreaga zi;
- te odihnesti mai bine noaptea;
- te ajuta sa-ti controlezi greutatea;
- te determina sa te simti mai bine nu numai fizic, dar si psihic.
Nu este cazul sa te gandesti ca activitatea sportiva iti va accentua durerile articulatiilor. Lipsa exercitiilor cu desavarsire cauzeaza slabirea muschilor si oasele sunt predispuse fracturilor. Mentinerea unei musculaturi puternice este esentiala pentru ca acestia ofera suport oaselor, prevenind ruperea lor.
Vorbeste cu doctorul mai intai
Este foarte important sa te consulti cu doctorul tau referitor la integrarea exercitiilor in tratamentul tau curent. Tipurile de exercitii care ti-ar fi benefice depind intr-o foarte mare masura de tipul de artrita pe care-l prezinti si de articulatiile implicate. Terapeutul poate lucra cu tine pentru a descoperi exercitiile pe care este indicat sa le faci astfel incat sa nu-ti agravezi durerile.
Exercitii pentru artrita
- Exercitiile de miscare elimina rigiditatea si iti maresc abilitatea de a-ti folosi articulatia intr-o gama mai cuprinzatoare de miscari. Acest tip de exercitii implica miscari precum ridicarea bratelor peste nivelul capului sau miscarea umerilor inainte si inapoi. Exercitiile pot fi facute zilnic.
- Exercitiile de intarire te ajuta sa-ti mentii muschii puternici pentru a-ti proteja adecvat articulatiile. Executa aceste exercitii zilnic, dar planifica-ti anumite zile de repaus pentru a observa schimbarile.
- Exercitiile de aerobic iti imbunatatesc sanatatea cardiovasculara, te ajuta sa-ti controlezi mai bine greutatea si-ti ofera energie de-a lungul intregii zile. Exercitiile aerobice care sunt mai usor de executat pentru articulatiile tale cuprind plimabarile, mersul pe bicicleta si inotul. Incearca sa faci acest tip de exercitii timp de 20-30 de minute de trei ori pe saptamana. Daca iti vine mai usor, poti imparti timpul alocat exercitiilor in perioade de cate 10 minute.
- Alte activitati, oricat ar fi de marunte, te pot ajuta. Daca o simpla munca privind curatenia in casa sau o anumita activitate te ispiteste, nu ezita sa intrebi doctorul daca iti este benefica sau nu. In cazul in care doctorul iti permite sa te inscrii la un curs de Yoga sau Tai Chi este bine sa nu exagerezi si sa eviti pozitiile si miscarile care-ti intensifica durerile.
Sfaturi privind exercitiile:
- Pune comprese articulatiilor pe care le vei utiliza in timpul exercitiilor. Astfel iti vei relaxa incheieturile si muschii, indepartand durerile inainte de a incepe activitatea sportiva. Compresele trebuie sa fie caldute, nu exagerat de fierbinti, si ar fi bine sa fie aplicate timp de 20 de minute.
- Inainte de a incepe exercitiile, misca-ti usor articulatiile pentru a le incalzi. Este recomandat sa incepi cu un set simplu de exercitii inainte de a trece la cele de aerobic sau de intarire a musculaturii.
- Exerseaza cu miscari incete si usoare. Daca simti ca apare durerea, ia o pauza. Durerile ascutite sau cele mai puternice decat durerile resimtite in mod curent indica ceva in neregula. Opreste-te din exercitii daca observi inrosirea sau inflamarea articulatiilor.
- Dupa ce termini exercitiile, este indicat sa pui gheata pe articulatii. In acest mod reduci riscul aparitiei umflaturilor sau a durerilor. Tine pachetul rece pe articulatie in jur de 10-15 minute.
- Asculta-ti instinctele si fii moderat cu exercitiile. Nu-ti impune mai multa miscare decat poate fi suportata de articulatii. Pe masura ce progresezi, poti mari treptat dificultatea si intensitatea exercitiilor.
Nu exagera!
Daca nu ai mai fost activ de multa vreme poti prezenta dureri articulatorii in urma exercitiilor. In general, daca durerea dureaza mai mult de o ora de la terminarea exercitiilor, inseamna ca ai exagerat fie cu timpul, fie cu un efectuarea unui anumit tip de miscare. Consulta doctorul pentru a afla ce tip de durere este normal si ce tip presupune afectiuni mai grave.
Instiinteaza doctorul daca exercitiile iti cauzeaza:
- stare de oboseala permanenta;
- senzatia de slabiciune;
- umflarea articulatiilor;
- durere continua;
- inrosirea articulatiilor.
Dictionar de termeni
(Informatii preluate din "Larousse Dictionar de Medicina": Bucuresti, Univers Enciclopedic 1998; www.universenciclopedic.ro)
- Artrita - orice afectiune inflamatorie, cronica sau acuta, care afecteaza articulatiile. Artrita se caracterizeaza prin dureri adesea nocturne care pot trezi bolnavul. Dimineata articulatiile isi regasesc mobilitatea doar dupa o perioada de incalzire, a carei durata constituie un bun martor al gradului de inflamatie.