Pana nu demult considerata o stare normala a persoanelor varstnice, osteoporoza este considerata in prezent o afectiune caracterizata prin scaderea densitatii osoase si cresterea riscului de fracturi.
"Osteoporoza este o scaderea a rezistentei osoase. Este o afectiune dureroasa, chiar daca nu apar fracturi," explica Conf. univ. dr. Radu Radulescu, seful sectiei Ortopedie Traumatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti. Deseori se intampla ca pacientii sa simta durere la nivelul oaselor. Si, desi nu in mod direct, osteoporoza poate duce la deces, prin complicatiile pe care le poate cauza, avertizeaza dr. Radulescu.
Doar 50% dintre cazuri sunt diagnosticate
Rarefierea densitatii osoase incepe in special dupa varsta de 40 de ani, iar la femei se accentueaza dupa instalarea menopauzei. Insa nu doar femeile de o anumita varsta pot suferi de osteoporoza.
Alimentatia joaca un rol important in prevenire
Avand in vedere ca nu exista inca o medicatie care sa vindece complet osteoporoza, ca si in cazul oricarei alte afectiuni, prevenirea este foarte importanta.
Alimentatia bogata in proteine, calciu si vitamina D este foarte importanta atat pentru dezvoltarea cat si in mentinerea masei si rezistentei osoase la copii, adulti si varstnici. De asemenea, alimentatia joaca un rol important si in programul de recuperare al pacientilor care au suferit fracturi osteoporotice.
Aportul zilnic recomandat de calciu
99% din cantitatea de calciu existenta in organism este inmagazinata in scheletul osos. Produsele cele mai accesibile si mai bogate in calciu sunt laptele si produsele lactate. Dintre sursele bogate in calciu mai fac parte si: legumele verzi (broccoli, varza), pestele (in special sardinele), nucile, alunele si tofu (branza de soia).
Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda urmatoarele doze zilnice de calciu pentru dezvoltarea si mentinerea unui sistem osos puternic:
La copii cu varsta de:
- 0-6 luni - 300-400 mg/zi;
- 7-12 luni - 400 mg/zi;
- 1-3 ani - 500 mg/zi;
- 4-6 ani - 600 mg/zi;
- 7-9 ani - 700 mg/zi.
La adolescenti (10-18 ani) doza recomandata este de 1.300 mg/zi.
In cazul femeilor:
- 19 ani-menopauza - 1.000 mg/zi;
- postmenopauza - 1.300 mg/zi;
- in timpul sarcinii - 1.200 mg/zi;
- in timpul alaptarii - 1.000 mg/zi.
Barbatii cu varsta cuprinsa intre 19 si 65 de ani au nevoie de 1.000 mg de calciu zilnic, iar cei trecuti de varsta de 65 de ani de 1.300 mg/zi.
Aportul zilnic recomandat de vitamina D
Vitamina D detine un rol important in absorbtia calciului din alimente. Deficitul de vitamina D, in cazul copiilor duce la crestere intarziata si deformari osoase (rahitism), iar in cazul adultilor poate provoca osteomalacie (afectiune caracterizata prin inmuierea oaselor). De asemenea, lipsa vitaminei D creste riscul de osteoporoza.
Vitamina D se formeaza in piele prin expunerea la razele solare. Mai poate fi obtinuta din alimente precum: peste gras, somon, sardine, oua, ficat, cereale.
Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda urmatoarele doze zilnice de vitamina D:
- 0-9 ani: 200 UI/zi;
- 10-18 ani: 200 UI/zi;
- 19-50 ani: 200 UI/zi;
- 51-65 ani: 400 UI/zi;
- peste 65 de ani: 600 UI/zi;
- in sarcina: 200 UI/zi;
- in timpul alaptarii: 200 UI/zi.
Aportul suficient de calciu, vitamina D si proteine nu numai ca ajuta la prevenirea osteoporozei, ci este important in mentinerea densitatii minerale osoase si functiei musculare la pacientii diagnosticati cu osteoporoza. Suplimentele de calciu si vitamina D sunt importante in special la persoanele cu risc mare de fractura.
Pe langa alimentatie, un rol important in prevenirea osteoporozei il joaca si: efectuarea in mod regulat a exercitiilor fizice, renuntarea la fumat si evitarea consumului excesiv de alcool.