Spitalul unde pacienții se simt ca la hotel, iar lupta cu cancerul se duce altfel

Oamenii înțeleg adevărata valoare a sănătății numai atunci când se lovesc de o problemă de sănătate.

Când vorbesc despre spital, românii se gândesc automat la un loc sinistru, un loc unde se întâmplă numai lucruri rele, unde intri și nu știi dacă mai ieși sănătos. De-a lungul vieții, și eu am avut parte atât de surprize plăcute, cât și de surprize mai puțin plăcute. Acum ceva vreme am primit invitația de a vizita o clinică din Turcia, o clinică unde sunt tratați 80% pacienți cu afecțiuni oncologice. 

Am ezitat la început, dar apoi am acceptat cu inima puțin strânsă, pentru că mă așteptam să găsesc niște imagini impresionante, cu oameni triști, cu doctori îngrijorați și familii devastate de durere. De fapt, Clinica Medicală Anadolu, situată pe continentul asiatic, arată mai degrabă ca un hotel de 5 stele. Pacienții internaționali, care vin pentru o a doua opinie, pentru operații, pentru tratament sau pentru consultații de rutină, sunt așteptați de un șofer și sunt duși la Hotelul Titanic, care se află în campusul Anadolu, cu o capacitate de 40 de paturi.

Primul contact al pacienților cu clinica are loc online.

Toate detaliile de transport, cazare și programări la analize și tratament sunt stabilite înainte ca pacienții să ajungă în clinică.

Încă de la intrarea în spital pacienții sunt întâmpinați de asistente amabile și zâmbitoare, primesc o brățară de identificare și li se face o evaluare inițială. Pentru cei care nu vorbesc engleza sunt chemați traducătorii, care îi însoțesc pe tot parcursul consultației, le explică ce analize au de făcut, ce rezultate au, ce tratamente li se propun.

Traducătorii informează pacienții despre costuri, în funcție de tratamentele propuse. Rezultatele testelor de laborator se primesc foarte rapid, de exemplu pentru biopsie se așteaptă numai 48 de ore.

În funcție de rezultatele analizelor de laborator, schema de tratatment va fi administrata ambulatoriu sau în spital. Medici monitorizează tot timpul starea pacientului și decid când trebuie încheiat tratamentul.

După terapie, pacienții primesc o schemă de tratament, care le este explicată, primesc medicația pe care trebuie să o ia la întoarcerea în țară, recomandări pentru medicii curanți din țara de origine, precum și datele de contact ale doctorului care i-a tratat în Turcia și ale traducătorului, care le stă la dispoziție prin telefon și în weekend.

Însoțitoarea noastră pe tot parcursul călătoriei noastre prin centrul Anadolu, o româncă stabilită în Turcia de mai bine de 20 de ani, ne-a explicat că toți pacienții lor beneficiază de servicii ușor accesibile, la prețuri rezonabile, oferite în aceeași incintă.

Am avut ocazia să discut cu cei mai buni specialiști ai Clinicii Anadolu, care ne-au vorbit despre cele mai inovatoare tehnologii folosite de ei în tratarea pacienților veniți din toate colțurile lumii: SUA, Marea Britanie, România, Bulgaria, Rusia, Azerbajan, Arabia, Albania, Kazakhstan, Spania etc.

Tehnologie de ultimă generație

Clinica Anadolu beneficiază de tehnologie de ultimă generație, cea mai avansată tehnică de imagistică nucleară (PET, CT), CYBERKNIFE M6, Varian Edge, Radixac Tomotherapy, dar și o echipă de specialiști foarte bine pregătiți, care știu să pună tehnica în sprijinul pacientului pentru a scurta perioada de spitalizare și de recuperare.

 


Am întâlnit și două paciente din România venite la tratament.

Surprinzător, pentru două persoane care se luptă cu cancerul, ambele doamne erau cu zâmbetul pe buze, erau încrezătoare, se simțeau bine, spuneau că nu au efecte secundare în urma tratamentului, că primele semne de îmbunătățire a stării lor au fost vizibile după primele runde de terapie. Una dintre paciente fusese operată de un medic foarte bun la Fundeni, dar cancerul revenise, iar cealaltă pacientă a decis să aleagă de la bun început clinica din Turcia pentru că tot aici și-a tratat de cancer la gât fiul ei, în urmă cu 10 ani, iar acesta este sănătos. Pacientele au mărturisit că au mare încredere în medicii de la Anadolu și că sunt încrezătoare în vindecarea lor.

„Suntem singurul spital din Turcia cu o echipă medicală care se ocupă exclusiv de pacienții străini. Aceasta include medici vorbitori de limba română, arabă, rusă, care pot comunica în limba nativă a pacientului. Când vine vorba de chimioterapie, dacă pacientul alege să urmeze tratamentul stabilit de noi, îl poate urma și acasă, în țara natală. Noi recomandăm ca primul ciclu de tratament să-l facă aici, pentru a vedea dacă apar reacții alergice sau efecte secundare, cazuri în care schimbăm tratamentul sau doza. După această primă cură, tratamentul poate fi continuat și în țară. De asemenea, noi suntem deschiși să colaborăm cu medicii pacientului din România sau din oricare altă țară provine”
, spune Dr.
Inge Aivas, născută în România, Manager Medical la Anadolu și responsabilă de pacienții din România.

Moralul contează enorm în șansele de vindecare


Prof. Dr. Hale Basak Caglar, Șefa Departamentului de Radiologie Oncologică din Centrul Medical Anadolu, ne-a explicat cât de important este ca pacientul și aparținătorii lui să aibă o stare de sprit pozitivă: “Cred în totalitate în acest lucru, deoarece starea psihologică a pacientului este legată de sistemul imunitar. Nu avem un studiu concret pentru a face o comparație, dar am văzut că pacientul care crede în tratament, care are încredere, se descurcă mai bine. Cine nu crede în tratament, deja pierde bătălia. Trebuie să credem, este o muncă în echipă. Îmi este foarte dificil să lupt pe cont propriu. Atât timp cât nu vrei, nu pot face nimic. Este modul în care lucrează echipa noastră. Ca la o echipă de fotbal, poți avea cel mai bun portar, dar dacă restul echipei nu este bun, atunci pierzi jocul. Așa funcționează și aici. Deci pacientul, rudele pacientului și medicul, precum și echipa care oferă tratamentul trebui să fie o echipă. Și toată lumea trebuie să își îndeplinească corect rolul pentru a câștiga jocul!”.

Dr. Seref Komurcu, Specialist Oncolog la Centrul Medical Anadolu ne-a povestit despre metodele de imunoterapie: vaccinurile, inhibitorii punctului de control, transferul celulelor adaptate și anticorpi. Aceste terapii tratează melanomul malign, carceromul, cancerele de gât și cancerele de sânge.



Toți doctorii cu care ne-am întâlnit la Anadolu ne-au spus același lucru, că ei sunt o echipă multidisciplinară, că se sfătuiesc între ei și că deciziile privind tratamentul pacienților se iau în comisiile speciali întrunite pentru a valida cea mai bună schemă de tratament.

Experiența la Centrul Anadolu a fost pentru mine personal ca o lecție de medicină. Am plecat cu dorința de a vă împărtăși din lucrurile învățate acolo, de a vă spune că puteți cere oricând o a doua opinie gratis și că vă puteți simți ca acasă și printre străini. Pentru că, de fapt, acolo nu sunt străini, sunt români plecați acolo să ajute românii din țară să se trateze în mod civilizat. Multă sănătate tuturor!

 

Cristina Coman