Un nou tratament pentru cancerul de prostata a fost evaluat si aprobat de agentia Food and Drug Administration (FDA) din Statele Unite. Afla mai mult despre noua terapie injectabila!
Cabazitaxel in asociere cu prednison este primul si singurul tratament aprobat pentru pacientii cu cancer de prostata metastazat hormono-rezistent tratati anterior cu docetaxel. Se administreaza prin perfuzie intravenoasa si este disponibil in SUA, fiind lansat pe piata la nici o luna de la evaluarea prioritara si aprobarea acestuia de catre agentia Food and Drug Administration (FDA) din Statele Unite. In ceea ce priveste Uniunea Europeana (implicit Romania), cererea pentru lansarea medicamentului a fost validata si procedura de evaluare a inceput la data de 26 Mai 2010. In functie de termenul necesar intregului proces este posibil ca in circa un an sa apara si Uniunea Europeana.
„Oncologii specializati in cancerul de prostata sunt incantati sa aiba acum acces la un nou tratament pentru acesti pacienti a caror boala este foarte dificil de tratat. Jevtana (cabazitaxel) va contribui la acoperirea unui gol terapeutic critic, deoarece este primul tratament aprobat pentru pacientii cu cancer de prostata hormono-rezistent in stadiu de metastaza”, a declarat Dr. Oliver Sartor, profesor al catedrei Piltz de cercetare a cancerului din cadrul Facultatii de Medicina a Universitatii Tulane din New Orleans si investigator principal in studiul TROPIC pentru America de Nord.
Studiul a inclus 755 de pacienti
Jevtana in asociere cu prednison a fost aprobat pe baza rezultatelor studiului de faza III TROPIC, care a inclus 755 de pacienti cu cancer de prostata metastazat hormono-rezistent tratati anterior cu chimioterapie pe baza de docetaxel. Rezultatele studiului au aratat o reducere semnificativa statistic de 30% a riscului de deces la pacientii care au primit Jevtana in asociere cu prednison, comparativ cu o chimioterapie constand in administrarea unei doze standard de mitoxantrona si prednison.
Tratamentul hormonal, primul pe lista
Tratamentul hormonal este adesea primul tratament propus pacientilor afectati de cancer de prostata metastazat. Pacientii care nu mai raspund la tratamentul hormonal sunt, de obicei, tratati prin chimioterapie. Cu toate acestea, unii dintre ei dezvolta rezistenta la chimioterapie si boala lor continua sa evolueze. Inainte de Jevtana, nu exista nicio optiune terapeutica de linia a doua care sa permita imbunatatirea ratei de supravietuire a pacientilor cu cancer de prostata metastazat hormono-rezistent.
„Timp de multi ani, tratamentul cancerului de prostata hormono-rezistent in stadiu avansat dupa un tratament pe baza de docetaxel s-a dovedit nesatisfacator. Introducerea medicamentului Jevtana pentru acest grup de pacienti este o realizare importanta in tratamentul cancerului", a declarat Dr. Debasish Roychowdhury, Senior Vice-Président, Oncologie Globala, sanofi-aventis.
Care sunt reactiile adverse ale noului tratament?
Expertii au constatat anemie, leucopenie, neutropenie, trombocitopenie, diaree, oboseala, greata, varsaturi, constipatie, astenie, dureri abdominale, hematurie, dorsalgie, anorexie, neuropatie periferica, pirexie, dispnee, disgeuzie, tuse, artralgie si alopecie si o intrerupere a tratamentului la 18% din pacientii tratati cu Jevtana si la 8 % din pacientii tratati cu mitoxantrona. Reactiile adverse cele mai frecvente care au condus la întreruperea administrarii in grupul tratat cu Jevtana au inclus neutropenia si insuficienta renala.
In privinta contraindicatiilor, tratamentul nu trebuie administrat pacientilor al caror numar de neutrofile este 1 500/mm3 si celor cu antecedente de reactii severe de hipersensibilitate la cabazitaxel sau alte medicamente care contin polisorbat 80. Descarca prospectul noului tratament!
Incidenta cancerului de prostata
Cancerul de prostata este a treia forma de cancer in lume din punctul de vedere al incidentei si a sasea ca mortalitate. La numerosi pacienti, cancerul continua sa progreseze in pofida unui tratament anterior care a inclus castrarea chirurgicala si (sau) chimica, urmat de chimioterapie. Cancerul de prostata metastazat este un cancer care s-a propagat in ganglionii limfatici sau in alte organe, in special in oase. Cancerul de prostata hormono-rezistent sau hormono-refractar este un tip de cancer care continua sa progreseze in ciuda suprimarii hormonilor masculini (castrare chimica) care alimenteaza cresterea celulelor canceroase.