Livia Eugenia Moldovan, o invingatoare a cancerului de san

"Ma numesc Moldovan Livia Eugenia, sunt din Bistrita, judetul Bistrita-Nasaud, am avut cancer de san in 1997 si vreau sa incerc sa raspund catorva intrebari desi trebuie sa retraiesc tot ceea ce am simtit si trait de atunci pana in clipa de fata. Dar daca tot ce povestesc ajuta cuiva, ma refer la persoanele care sunt inainte de operatie, chimioterapie sau cobaltoterapie sau persoanele aparent sanatoase se hotarasc sa se duca maine sa-si faca toate controalele necesare pentru depistarea timpurie a cancerului genito-mamar, as fi foarte multumita si impacata sufleteste ca nimic nu este fara rezultate".

: Cum ati descoperit ca aveti cancer la san si in ce stadiu erati?
Livia Eugenia Moldovan: Primul simptom l-am sesizat in 5 noiembrie 1996, culmea, chiar de ziua mea, implineam 47 de ani. M-am trezit cu o senzatie foarte ciudata la ambii sani, parca erau mai mari, fierbinti si plini de "noduli". M-am speriat, dar mi-am spus ca probabil, cu timpul totul se rezolva. M-am dus la medic, mi-am facut o mamografie - aceasta trebuia sa ne spuna ca ceva nu e bine la sanul drept, dar citirea poate fi un pic cam superficiala. Nu acuz pe nimeni, dar era o faza de inceput si toate cele care au urmat erau mai usoare pentru mine si mai putin costisitoare pentru comunitate. Dar, desi eram cadru medical (fiind farmacista), am ascultat de medicii ginecologi, am facut tratament hormonal. In cele din urma am ramas cu un nodul la sanul drept. Timp de 6 luni am tot amanat o consultatie la Cluj la un medic oncolog - desi aveam o fata studenta in anul 4 la medicina - timp in care m-am convins incetul cu incetul ca ar fi posibil sa am cancer, desi nu vroiam in ruptul capului sa concep un diagnostic care imi punea viata in pericol. Aveam 47 ani, 3 copii studenti si simteam ca mai am de lucru pe acest pamant.

In mai 1996 - dupa ce nodulul statea pe loc, pielea incepuse sa arate ca si coaja de portocala, nodulul nu ma durea. M-am dus la un medic oncolog din Cluj care, dupa rezultatul biopsiei, a tras concluzia ca trebuie sa ma opereze. M-am opus pentru ca aveam 4 operatii inainte, dar medicul mi-a spus ca pentru a vedea 100% ce este in san trebuie sa ma opereze. S-a dovedit a fi cancer in stadiul II B,  tumora afectase si ganglionii ceea ce a necesitat continuarea tratamentului prin chimioterapie si cobaltoterapie.

: Ce tratamente vi s-au recomandat, ce terapie ati urmat si pentru cat timp?
Livia Eugenia Moldovan: Pentru ca fusesera afectati si ganglionii limfatici axiali, tratamentul nu s-a redus doar la operatie, am continuat cu chimioterapie si cobaltoterapie. Daca eu mergeam la un medic specialist in oncologie din noiembrie 1996, ar fi fost posibil sa raman doar cu operatia de mastectomie - este motivul pentru care scriu aceste randuri, poate persoanele care au un nodul si citesc aceste randuri merg  cat de repede la medic. Nu cautati portite de scapare si nu mergeti cu foarte mare frica deoarece unul din 10 noduli este cancer. Am fost operata in 20 iunie 1997, apoi am suportat 6 sedinte de chimioterapie, tot la 3 saptamani o sedinta, tratament foarte greu de suportat, tratament plin de toxicitate pentru intreg organismul (caderea parului, stare de rau, greata, voma).

Dupa lunile de chimioterapie a urmat tratamentul de cobaltoterapie, 25 de sedinte, una in fiecare zi. Retraiesc fiecare zi de tratament, cobaltoterapia a fost ca o chimioterapie, dar nu asa de intensiva, cu aceeasi stare de rau timp de 25 de zile. Revin la necesitatea controalelor periodice pentru san si col uterin. Guvernul promite screening-uri de col uterin si mamar, dar sunt doar promisiuni. Mergeti doamnelor la doctor mai des atunci cand aveti simptome, nu va lasati pacalite, pentru ca tot ce insemna tratament este foarte greu si s-ar putea ca agresivitatea bolii sa va domine dorinta de a trai, mai ales in cazul persoanelor tinere.

: Cum ati acceptat boala, cine v-a sustinut in tot acest timp? Care a fost impactul psihologic si cum v-ati pregatit de "lupta"?  Ma gandesc ca intr-o astfel de situatie exista si momente de slabiciune si cineva sau ceva il indemna pe cel bolnav sa mearga mai departe si sa nu-si piarda speranta.
Livia Eugenia Moldovan: Inainte de operatie, am mai spus, nu am vrut sa accept boala, desi motive aveam, psihic nu am vrut sa cred ca sunt bolnava. Nu aveam vreme sa fiu bolnava, aveam trei copii studenti la Cluj - 2 fete la medicina si un baiat la fizica (o fata si baiatul fiind gemeni) - aveam treaba si nu vroiam sa am viata in pericol, dar cand am mers la Cluj, psihicul meu era la pamant, eram ingrijorata si foarte, foarte speriata. Dupa operatie, primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi pipai sanul drept, atunci cand m-am trezit si, simtind doar bandajele, impactul psihologic a fost ca eu am cancer! Am adormit din nou...

Faptul ca eram bolnava s-a suprapus cu convingerea mea ca eram bolnava, convingere pe care nu am vrut sa o accept inainte de operatie - tot speram, speram intr-o minune... Familia a fost langa mine, sotul si cei trei copii. Daca familia nu este langa tine, cred ca foarte greu suporti tot ceea ce te asteapta, desi este greu si dureros si cu cei dragi langa tine. Intrebarea pe care am pus-o luni si luni de zile sotului meu a fost: de ce? Nu vroiam sa supar pe nimeni, dar aceasta intrebare imi revenea mereu pe buze, nu ma gandeam de ce eu si nu altcineva, ci pur si simplu aveam treaba doar cu persoana mea. Multumesc celor dragi care au avut avut grija de mine, m-au suportat, au incercat sa-mi faca suferintele cat mai usor de trecut, au fost langa mine.

Am considerat boala ca o incercare, multumesc lui Dumnezeu pentru tot.

Tratamentul de dupa operatie l-am facut si l-am acceptat in totalitate, nu am incercat sa-l inlocuiesc cu altceva. Poti lua sau face tratamente naturiste in paralel, dar medicina clasica trebuie respectata si urmata. Am avut, ca oricare bolnav, momente de slabiciune cand ii spuneam sotului ca am sa mor, dar el a fost un om cu picioarele pe pamant, imi spunea sa nu mai vorbesc asa si apoi imi zicea ca si el poate sa moara maine dintr-un motiv oarecare. Acest raspuns ma bloca si ma facea sa uit momentul de slabiciune prin care treceam in momentul acela.

: Ati intampinat probleme in ceea ce priveste sistemul sanitar? Tratamentele le-ati facut la timp, ati stat pe listele de asteptare? Cum vi s-a parut atitudinea medicilor?
Livia Eugenia Moldovan: Sunt operata de aproape 12 ani; atunci nu se auzea expresia "de vina e sistemul". Tratamentele le-am facut la timp, ceea ce insemna ca nu am stat pe liste de asteptare (nici nu stiu daca erau atunci). Tratamentele au fost de calitate, medicina romaneasca este capabila de a lucra cu tratamente noi, moderne, scumpe, doar banii sunt o problema. Medicii si intregul aparat medical sunt de calitate si au o atitudine corecta si buna fata de bolnavi.

: Momentam am inteles ca sunteti bine. Faceti controale regulat, tineti vreun regim anume, cum va mentineti, in general, starea de sanatate?
Livia Eugenia Moldovan: De-a lungul celor 12 ani, am avut o stare de sanatate buna, mergeam regulat la control medical la Cluj; din 2001, pentru ca fata noastra mai mare este medic in Atena, unde si locuieste fiind casatorita cu un medic grec, merg la controale periodice in Atena. In legatura cu medicina romanesca, vreau sa adaug la cele spuse de medicii greci, cuvinte de lauda la adresa celor care prescriu tratamente in Romania.

Se spune ca pentru a nu te imbolnavi sau in cazul meu, sa nu imi deteriorez  sanatatea, este bine sa traiesti sanatos, sa mananci sanatos si sa gandesti pozitiv. Nu le urmez in totalitate, dar incerc sa mananc sanatos, sa ma odihnesc, iar de multe ori ma condamn ca nu fac bine.

: Ce faceti in prezent? Cum e viata Liviei Moldovan la 12 ani de la operatie?
Livia Eugenia Moldovan: Daca ma gandesc bine, nu pot sa cred ca au trecut 12 ani de la acel moment cand m-am nascut din nou (sunt o supravietuitoare ca si multe alte femei din asociatia noastra; avem persoane care au fost operate acum 20-25 de ani). Sunt pensionara de 2 ani, dar inca lucrez, sunt activa, iar ceea ce mi-a dat un nou sens vietii a fost infiintarea in 2005 a "Asociatiei femeilor bolnave de cancer de san si col uterin".

: Cum a luat nastere fundatia pe care o conduceti? Povestiti-mi putin despre activitatile pe care le desfasurati aici.
Livia Eugenia Moldovan: Asociatia a luat fiinta ca urmare a unei dorinte fierbinti de a face bine femeilor cu cancer de san si col uterin. Asociatia se numeste "Clubul Amazoanelor Bistritene" si isi desfasoara activitatea dupa un statut propriu - este un ONG, isi aduna persoanele cu probleme de pe intreg cuprinsul judetului Bistrita-Nasaud. Asociatia, inca de la inceput a avut 2 scopuri bine conturate:
1. A sprijini persoanele cu cancer de san si col uterin prin ajutor, precum: proteze, sutiene, peruci si ajutor financiar: decontari de analiza medicale, deplasari la Cluj, ajutor financiar pentru operatii, tratament si
2. A preveni si depista de timpuriu cancerul genito-mamar. Prevenirea s-a facut prin informare si educatie sanitara (material informativ) si prin teste Papanicolau si mamografii. S-au efectuat peste 7000 de teste Papanicolau pe cuprinsul judetului in perioada 2005-2007, cu ajutorul Institutului Oncologic Cluj in frunte cu dl. doctor Nicula Florian, care ne-a inclus, ca judet, intr-un proiect de screening de col uterin, pentru judetele din Ardeal. Iar mamografii, am facut pentru prima data la numai 350 de persoane aparent sanatoase, cu bani poveniti din demararea unui proiect pe 2008 cu Primaria Bistrita, proiect referitor la acordarea de sume de bani, nerambursabili la ONG-uri de catre autoritatile locale. Ne-am bucurat de acest ajutor timp de 3 ani, cu sume de bani de la 15.000 ron la 29.000 ron. Am distribuit sute de proteze si sutiene, din sponsorizari, din cei 2% din impozitul pe venit (in 2008 - 18.000 ron) din donatii provenite din Elvetia, Germania, Polonia.

: De ce Clubul "Amazoanelor bistritene"?
Livia Eugenia Moldovan: Se numeste "Clubul Amazoanelor bistritene" pentru ca "nasa de botez" a asociatiei, dna consiliera in Zielona-Gora, pe nume Julieta Zavaska, ne-a spus ca este denumirea internationala a tuturor asociatiilor care au ca membre femeile bolnave de cancer la san. Amazoanele au fost femei puternice, luptatoare, fara un san (si-l taiau pentru a trage cu arcul). Noi vrem sa fim sanatoase, puternice, supravietuitoare multi ani si sa avem grija de aproapele nostru. In 25 februarie 2009 am implinit 4 ani de existenta, am avut sedinta de "Dare de seama si alegeri", prilej cu care am sarbatorit 1 martie si 8 martie. Ceea ce facem noi nu este ceva usor, trebuie multa rabdare, daruire, o adevarata consiliere psihologica mai ales pentru persoanele proaspat operate sau cele cu probleme. Suntem suparate, nemultumite ca numarul celor ca noi creste si iar creste, iar complicatiile sunt din ce in ce mai multe.

: Care este cea mai importanta realizare de pana acum si ce si-au propus "Amazoanele bistritene" pentru anul 2009?
Livia Eugenia Moldovan: Cea mai importanta realizare de pana acum o consideram a fi preventia - cu scopul de a depista la timp cancerul genito-mamar, accentul fiind pus pe efectuarea de teste Papanicolau si mamografii. Ne mandrim cu cele 7000 de teste Papanicolau efectuate si cu cele 350 de mamografii. Faptul ca multe persoane aparent sanatoase au fost "salvate" prin operatie, ne obliga sa continuam si in 2009 preventia prin informare si educatie sanitara si mai ales practic, prin efectuarea de teste Papanicolau si mamografii. Vrem sa credem ca tot mai multe femei aparent sanatoase din Romania vor fi constiente de importanta controalelor periodice - test Papanicolau, ecografie la san, pana la 40 de ani si mamografie, dupa 40 de ani.
   
In 2009, asociatia si-a propus continuarea a ceea am facut de 4 ani si in mod special dorim sa punem accent mai mare pe consilierea psihologica a femeilor cu probleme de san si col uterin.

: Ce sfaturi ii dati unei femei care tocmai a fost diagnosticata cu cancer de san?
Livia Eugenia Moldovan: Sa lupte pentru viata ei, sa lupte pentru a invinge boala (cancerul este considerat tot mai mult ca o boala cronica), sa lupte si sa asculte recomandarile medicului care o urmareste pe tot parcursul tratamentului. Noi, femeile cu probleme la san si col uterin si care avem cativa ani de la operatie, vrem sa fim un exemplu pentru a o indemna pe cea bolnava sa mearga mai departe si sa nu-si piarda speranta.

Informatii suplimentare despre activitatea fundatiei, poti obtine de la:
Livia Eugenia Moldovan - Presedinte
Asociatia "Clubul Amazoanelor Bistritene"
Str. Liviu Rebreanu nr. 18, Bistrita, jud. Bistrita-Nasaud
Telefon: 0747.277.979
E-mail: amazoanelebistritene@yahoo.com

De asemenea, daca doresti sa sprijini "Amazoanele bistritene", poti face donatii in contul: RO63BRDE060SV05691960600, deschis la BRD - Sucursala Bistrita, titularul contului Livia Eugenia Moldovan.