La originea bolii pot sta moștenirea genetică, menstruația precoce, dar și consumul de alcool, obezitatea și sedentarismul. Însă, cancerul poate apărea și la femei care au un stil de viață sănătos. De aceea, oncologii insistă asupra vizitelor la medic.
“Eu sunt chirurg și sfătuiesc femeile să meargă regulat la controale mamare anuale, după vârsta de 30 de ani. Apoi, înainte de vârsta de 40 de ani, la o perioadă de 3 ani, fiecare femeie trebuie să facă o ecografie mamară, după examinarea de rutină făcută de un medic. Iar după vârsta de 40 de ani: o mamografie o dată la doi ani. Să nu uităm de importanța autopalpării, dacă o femeie simte un nodul sau dacă se confruntă cu o secreție mamară suspectă, un edem sau dermatită la nivelul sânilor, trebuie să meargă urgent la medic. În anumite cazuri, dacă suspectăm ceva, putem recurge și la o puncție biopsie sub ghidaj ecografic”, recomandă prof. dr. Tamer Karsidag, unul dintre experții de top din Europa, specializat în depistarea și tratarea cancerului de sân.
Dacă autopalparea și ecografia mamară nu au niciun fel de risc, mamografia recomandată după 40 de ani a stârnit tot felul de controverse în ultimii ani. Însă medicii cu experiență în tratarea cancerului de sân pledează pentru această investigație.
“Evident că pacientele care fac mamografie sunt expuse unei doze de radiații. Dar în același timp, dacă pui în balanță avantajele acestei investigații cu riscurile, aceasta va înclina în favoarea beneficiilor. Deci, dacă nu avem alternativă de screening, trebuie să recurgem la mamografie. E mai rău dacă nu facem nimic ca să depistăm eventualele cazuri în stadii incipiente. Vă spun doar că la ora actuală, diagnosticăm cancerul de sân la una din 8 femei aparent sănătoase”, afirmă prof. dr. Tamer Karsidag, specialist în chirurgia cancerului de sân la Acibadem.
Tehnologia modernă le permite medicilor să ofere soluții în toate stadiile de boală. Succesul eliminării cancerului pe termen lung stă și în abordarea multidisciplinară, care lipsește în multe clinici din România.
Conform specialistului, un caz este urmărit timp de 5 ani după orice intervenție. Astfel, recidivele pot fi abordate în timp util, prin cele mai performante investigații și teste.
“Deși analiza histopatologică a țesutului tumoral în timpul operației nu are o acuratețe de sută la sută, avantajul este că ne poate da un rezultat orientativ rapid. Desigur că așteptăm rezultatul final timp de 3-5 zile, dar biopsia intraoperatorie ne spune dacă este vorba despre un cancer și dacă am reușit să extirpăm tot țesutul bolnav. Biopsia ganglionului santinelă este o metodă prin care putem vedea dacă a fost invadat sistemul ganglionar, doar prin analiza unui singur ganglion. Dacă acesta este curat, înseamnă că totul este în regulă și astfel, nu afectăm zona axilară”, spune chirurgul oncolog turc.
Prin urmare, experiența pe mii de cazuri a medicilor și tehnicile avansate de diagnostic și tratament permit depistarea, tratarea și chiar vindecarea totală a cancerului de sân.
© Copyright: depositphotos
Facem sau nu mamografie? Părerea unui chirurg oncolog
Cancerul de sân rămâne principala amenințare la adresa sănătății femeilor din întreaga lume. Anual, sunt diagnosticate peste un milion și jumătate de cazuri.
Posteaza comentariu