Cum ai grijă de sânii tăi?

Tot ce trebuie să ştii despre sănătatea lor

Dacă te respecţi şi te iubeşti, ai o responsabilitate faţă de propria-ţi viaţă şi sănătate. Ai, de asemenea, o responsabilitate faţă de cei dragi, care vor să-ţi fie alături şi să împărtăşeşti cele mai frumoase momente din viaţă.

Sănătatea ta este şi în atitudine, gândurile şi imaginea pe care ţi-o faci despre tine. Învaţă să controlezi frica şi s-o învingi! Învaţă să previi tremerile inutile care-ţi consumă resursele de autoapărare.

Un corp sănătos este în rezonanţă cu o minte sănătoasă. Fă astfel încât să iubeşti cu adevărat echilibrul dintre ele şi decide chiar acum să participi la o viaţă cu sens!

Ce trebuie să ştii despre sănătatea sânilor


În ultimii ani, numărul deceselor a scăzut simţitor. Diagnosticat în fază incipientă, cancerul poate fi tratat relativ uşor şi fără urmări, chiar vindecat.

Apariţia unui nodul nu este întotdeauna un semn de cancer, dar este un semn care nu trebuie ignorat.
Leziunile benigne sunt foarte comune şi este normal ca sânul să se modifice pe parcursul vieţii. Totuşi, există leziuni mamare care multă vreme au un caracter benign, dar după o evoluţie îndelungată suferă o transformare malignă.

Naşterile la vârste tinere previn cancerul la sân însă aceleaşi schimbări hormonale după vârsta de 30 de ani contribuie la creşterea riscului de cancer la sân.

Cancerul descoperit în stadiul 0 sau 1 poate fi vindecat în proporţie de 94%.


Cum poate fi prevenit cancerul la sân


  • Printr-o alimentaţie sănătoasă, bazată pe un consum zilnic de fructe şi legume şi un aport redus de grăsimi alimentare.
  • Prin evitarea obiectelor vestimentare care menţin sânul într-o poziţie anormală, precum sutienele cu bureţi, sârme sau silicon.
  • Printr-un program regulat de activităţi fizice pentru menţinerea greutăţii corporale sub control.
  • Prin evitarea expunerii la soare între orele 11-16 şi aplicarea unei creme cu factor de protecţie mai mare de 15 cu 20 de minute înainte de expunerea la soare şi reaplică la intervale de 2-3 ore.
  • Prin renuţarea la fumat şi alcool.
  • Prin autoexaminare.