Cum ai grijă de sânii tăi?


Când şi cum se face autoexaminarea


Ca orice boală, dar în mod deosebit în cancer, cu cât diagnosticul este pus mai timpuriu, cu atât şansele de vindecare sunt mai mari, tratamentul mai puţin invaziv, iar efectele secundare mai puţin supărătoare.

Când?
Autoexaminarea se face lunar, după 7-14 zile de la prima zi a menstruaţiei. Dacă eşti însărcinată, alăptezi sau nu mai ai menstruaţie, autoexaminează-ţi sânii în aceeaşi zi a lunii.

Începând cu vârsta de 20 de ani, fă-ţi lunar o autoexaminare a sânilor: este primul pas pentru a fi sigură că sânii tăi sunt sănătoşi.


Cum?
În faţa oglinzii
Stai în faţa oglinzii cu braţele relaxate pe lângă corp. Priveşte-te şi studiază forma şi dimensiunea sânilor. Eşti bine, chiar dacă observi că nu sunt identici, majoritatea femeilor au sânii inegali. Priveşte-ţi apoi sfârcurile. Observă-le direcţia şi cât sunt de asemănătoare. Apoi priveşte-ţi pielea sânilor. Observă textura şi culoarea acesteia.

Schimbările în forma şi dimensiunea sânilor apar odată cu înaintarea în vârstă.
Uită-te la aceleaşi lucruri cu braţele în diferite poziţii (cu mânile ridicate la ceafă, cu mâinile unite sub bărbie şi strângând totodată muşchii pieptului).

Întinsă
Aşeaza-te confortabil pe spate. Pune o pernă sau un prosop sub umărul drept, ţine mâna dreaptă pe lângă corp şi cu mâna stângă palpează cu atenţie fiecare sân în zona din jurul său.

Apoi ia mâna de pe lângă corp şi pune-o sub cap, iar cu cealaltă palpează-te să vezi dacă sunt umflături în zona axilei.
Repetă operaţiunea şi pentru axila opusă.

Nu ignora niciodată o umflătură sau o modificare de textură. Este foarte posibil să nu fie ceva grav, dar e mai bine să fii sigură.

Ecografia mamară


Este o metodă non-invazivă de analiză a sânului cu ajutorul ultrasunetelor. Aceasta poate determina dacă un nodul este solid sau este plin cu lichid.

Ecografia este potrivită femeilor cu vârsta sub 35 de ani, pentru că ţesutul glandular mamar este prea dens pentru a se putea obţine rezultate concludente despre sănătatea sânilor cu ajutorul mamografiei.
Durează aproximativ 5 minute, nu doare şi poate fi realizată la cererea ta, fără să ai neapărat nevoie de trimitere medicală. O ecografie costa între 80 şi 150 ron.
 

Comentarii (8)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • tarabuta pe 10 Iul 2015, 16:21
    dureri la sani

    Da am descoperit de 2 ,ca ma doare sanul drept,care este cauza si ce trebuie sa fac ,mai intai,,,,si o intrebare asa mai personala ,,,daca nu pot sa ma duc la medic ,din cauza ca nu dispun momentan de bani,,in cazul unei intarzieri de timpse agraveaza boala ? ce sfat imi dati? multumesc,,,

    3
    1

  • tatiana pe 29 Nov 2013, 14:56
    culegerea de texte

    Va rog frumos, as vrea si eu culegerea de texte cu tratamentul nodulilor!

    2
    0

  • marina pe 23 Ian 2012, 00:00
    Tratamentul nodulilor mamari...culegere de texte

    va rog sa-mi trimiteti culegerea de texte despre tratamentul nodulilor mamari. Multumesc pt oferta!

    3
    3

  • vippopa pe 15 Ian 2012, 17:20
    noduli

    va rog sa imi trimiteti culegerea de texte despre tratamentul nodulilor mamari.si primele 3 favorite dupa concluzia dvs Va multumesc si va felicit pt oferta dvs! la multi ani!

    0
    1

  • vippopa pe 15 Ian 2012, 17:19
    noduli

    va rog sa imi trimiteti culegerea de texte despre tratamentul nodulilor mamari.si primele 3 favorite dupa concluzia dvs Va multumesc si va felicit pt oferta dvs! la multi ani!

    0
    1

  • vippopa pe 15 Ian 2012, 17:19
    noduli

    va rog sa imi trimiteti culegerea de texte despre tratamentul nodulilor mamari.si primele 3 favorite dupa concluzia dvs Va multumesc si va felicit pt oferta dvs! la multi ani!

    2
    0

  • lupescu pe 1 Ian 2012, 17:25
    Despre tratamentul nodulilor mamari...culegere de texte

    Despre tratamentul nodulilor mamari... Am avut nevoie si am facut o culegere de texte despre tratamentul nodulilor mamari... Pentru cine este interesata, il pot trimite fisierul pe mail (29 file). O zi buna si LA MULTI ANI !!!

    6
    0

  • Mihaela pe 5 Ian 2011, 00:11
    Cancerul se descopera f rar an romania an stadiul o sau 1

    Am lucrat la o clinica oncologica 9 ani.an decursul anilor am antalnit tot felul de cazuri,am antalnit femei care din cauza lipsei de bani nu au putut face control mamar la timp Din cauza banilor nu-si pot face femeile mamografie si asa cancerul se descopera deja an stadiul 3-4care este prea tarziu pt a se mai putea face ceva....

    10
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod