Sonoelastografia este considerată a fi cea mai sigură metodă de prevenire a cancerului mamar, după cum susţin specialiştii. Află de la dr. Cornel Lungu, medic primar ecografie generală cum se efectuează şi cât costă!
Cancerul la sân este pe locul doi, după cancerul de col uterin, pe lista formelor de cancer care le afectează pe femei. Şansa de vindecare poate fi de 100% dacă acesta este depistat în fază incipientă. Multe formaţiuni canceroase apar sub forma unor noduli şi pot fi detectate în mod uzual prin palpare. Există însă numeroase cazuri în care aceşti noduli nu sunt detectaţi la palpare datorită dimensiunii foarte mici sau faptului ca sunt situati intr-o zona adâncă şi mai greu accesibilă în interiorul organismului.
Cum poţi depista cancerul mamar din timp?
Inventată de specialiştii japonezi în ecografie, sonoelastografia este o nouă tehnică ecografică ce masoară calitativ şi cantitativ elasticitatea tumorilor mamare. Folosirea sonoelastografiei înlatură multe dintre dificultăţiile de diagnosticare ale cancerului, deoarece ea combină avantajele ecografului (adâncimea de penetrare şi rezoluţia) cu sensibilitatea la diferenţele de rigiditate ale ţesuturilor analizate.
Tehnica se bazează pe faptul că ţesutul malign e mai dur decât cel benign şi masoară proprietăţile elastice ale ţesutului utilizând ultrasunetele. Metoda permite detectarea şi localizarea tumorilor, atunci când ele au o elasticitate diferită faţă de ţesutul din jur, fiind complementară mamografiei, ecografiei bidimensionale, examenului Doppler şi rezonanţei magnetice nucleare. „Cercetările au arătat că ţesutul mamar normal şi grăsimea mamară au o elasticitate mai scăzută, în timp ce alte regiuni, de exemplu cele canceroase, prezintă modificări ale elasticităţii ţesutului pe o zonă mai mare decât cea indicată de ecografia clasică. Sonoelastografia poate depista orice modificare la nivelul sânului, de la tumori până la denivelări şi ulceraţii”, a explicat Dr. Cornel Lungu, medic primar ecografie generală de la Centrul Medical Focus.
Cum se realizează sonoelastografia?
Sonoelastografia foloseşte unde transversale de amplitudine şi frecvenţă joasă care sunt propagate prin organele interne pentru a măsura proprietăţile elastice ale unui ţesut. Pentru realizarea investigaţiei medicii folosesc o sondă specială pentru scanarea sânului. Rezultatul examinării e interpretat conform unei scale de culori, de la roşu până la albastru, numerotată de la unu la cinci, în funcţie de gravitatea bolii.
Culoarea roşie indică o elasticitate mare a sânului. O tumoră cu elasticitate scăzută înseamnă cancer, iar culoarea predominantă este albastru intens.
Avantajele sonoelastografiei
1. Nu doare;
2. Este non-invazivă, sânul nu este iradiat şi nu sunt efecte secundare;
3. Se poate folosi şi pentru alte investigaţii la nivelul unor ţesuturi moi şi dificil de evaluat: tiroidă, prostată, pancreas, ficat, la nivelul sistemului vascular şi musculoscheletal;
4. Rezultatul este obţinut pe loc. Deoarece oferă pe loc informaţii despre natura malignă sau benignă a formaţiunilor tumorale, prin utilizarea elastografiei se poate reduce numărul biopsiilor (biopsia fiind o metodă de analiză invazivă, scumpă şi care necesită minim 2 saptamâni pentru aflarea rezultatului);
5. Poate să fie repetată frecventt pentru că spre deosebire de mamografie nu iradiază sânul.
Dezavantajele sonoelastografiei
Totuşi, folosită ca metodă de diagnosticare separată, elastografia are anumite limitări. Principalul dezavantaj este acela ca prin creşterea presiunii aplicate asupra sânului în momentul efectuării elastografiei, este influenţată atât imaginea elastografică, cât şi scorul de elasticitate. Atunci când pentru stabilirea unui diagnostic sunt folosite scorurile de elasticitate, imaginile obţinute prin aplicarea unei presiuni crescute pot duce la un diagnostic greşit. Pentru obţinerea unor imagini şi scoruri cât mai nealterate, trebuie aplicată o presiune uşoară şi constantă asupra sânului, ceea ce presupune experienţă şi abilitate din partea tehnicianului.
Preţul investigaţiei este în jur de 150 de lei.