Cancerul de colon: 7 semne alarmante

Cafeaua urmată de o ţigară dimineaţa, pe stomacul gol este una dintre cele mai nocive combinaţii pentru organismul tău, fiind un factor de risc pentru cancerul de colorectal, avertizează specialiştii. Află care sunt cele mai frecvente simptome ale cancerului de colorectal!

Cafeaua urmată de o ţigară dimineaţa, pe stomacul gol este una dintre cele mai nocive combinaţii pentru organismul tău, fiind un factor de risc pentru cancerul de colorectal, avertizează specialiştii. Află care sunt cele mai frecvente simptome ale cancerului de colorectal!

 

Cancerul intestinului gros sau colorectal (colon şi rect) este al treilea tip de cancer ca frecvenţă atât la bărbaţi, cât şi la femei. Alimentele digerate care au fost fragmentate în intestinul subţire ajung în intestinul gros care absoarbe apa şi substanţele minerale din bolul alimentar şi depozitează materiile reziduale care sunt eliminate din organism.

Prima porţiune din intestinul gros se numeşte colon, iar restul este rectul. Apare mai des după vârsta de 50 de ani, însă există din ce în ce mai multe cazuri de cancer de colon întâlnite la vârste tot mai tinere.

Ceea ce trebuie să reţii este faptul că această formă de cancer care afectează colonul şi rectul este vindecabil dacă se depistează la timp. Acest lucru este posibil doar dacă se recurge la un simplu control medical, cel puţin o dată pe an! O ecografie abdominală poate să depisteze boala în stadiu precoce, aşa că nu mai sta pe gânduri şi mergi măcar o dată pe an la un control!

 

 

7 simptome care trebuie să te îngrijoreze


Simptomatologia variază de la pacient la pacient şi există situaţii în care simptomele nu apar până în stadiul 4, avertizează dr. Adina Croitoru, medic primar oncolog la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti.
Însă printre cele mai frecvente simptome care pot să anunţe o problemă la nivelul intestinului gros sunt:

 

1. Scăderea în greutate

2. Durerile abdominale

3. Anemia

4. Scaune amestecate cu sânge

5. Scaune de culoare neagră

6. Greţuri

7. Constipaţie alternată cu diaree.

 

 

Sfaturi utile

 

  • Mergi la toaletă zilnic, la aceeaşi oră, de preferat dimineaţa după micul dejun;
  • Consumă o cantitate suficientă de lichide (minim 2 litri pe zi);
  • Evită alimentele care favorizează constipaţia: brânzeturile, orezul, carnea şi consumă multe fibre (pâine neagră, fulgi de ovăz, mere, prune, banane, portocale, pere, seminţe de in măcinate);
  • Respectă zilnic 3 mese principale şi 2 gustări, iar ultima masă să nu fie mai târziu de ora 19:00.


Martie, luna internaţională de luptă împotriva cancerului intestinului gros


Sub numele de ”Ce nu ştii despre cancerul intestinului gros””, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România îşi propune să ofere toate informaţiile necesare cu privire la această boală precum şi să promoveze pe platforma online, acţiunile desfăşurate pe parcursul întregii luni martie. Cei interesaţi de susţinerea acestei campanii sunt rugaţi să acceseze pagina de facebook.