Cancerul de cap și gât reprezintă un risc de sănătate semnificativ și totuși rămâne relativ necunoscut și prea puțin diagnosticat. Diagnosticarea și tratarea în stadii incipiente asigură o rată de supraviețuire de 80%-90%. Afecțiunea ocupă locul 6 la nivel european, din punct de vedere al incidenței, iar la nivel global, 5% dintre tipurile de cancer care afectează populația sunt de acest tip.
“Societatea Română de Patologie Oncologică a Capului şi Gâtului (SRPOCG) în parteneriat cu Asociația Sănătate pentru Comunitate (SpC), principalele organizații implicate în campania de informare și conștientizare a factorilor de risc și simptomelor cancerelor localizate în zona capului și gâtului, își doresc inițierea unui dialog cu instituțiile și organizațiile naționale implicate în gestionarea acestei patologii. În prezent, în România, dar și la nivel european, nu există o bună informare asupra acestui tip de cancer, multe cazuri fiind identificate în stadii târzii, ceea ce reduce drastic șansele de supraviețuire ale pacienților.
Rata recurenței bolii la 5 ani după încheierea tratamentului este de 50% în cazul diagnosticării în stadii avansate, tocmai de aceea supravegherea medicală corectă în această perioadă este vitală pentru pacienți.”, declară Dr. Dragoș Iancu, președinte al Societății Române de Patologie Oncologică a Capului şi Gâtului (SRPOCG).Recunoașterea simptomelor poate salva vieți
Informarea precară asupra acestei boli face ca simptomele și semnele cancerului capului și gâtului să nu fie observate de către pacient și mai departe, investigate de către medic.
Daca manifestați unul dintre următoarele simptome mai mult de trei săptămâni, solicită consult medical specializat:
• Usturimi sau dureri, inflamații, ulcerații la nivelul limbii sau pereților bucali, pete albe sau roșii
• Durere în gât
• Răgușeală persistentă
• Durere sau dificultate la înghițire
• Umflături suspecte la nivelul gâtului
• Blocarea căilor nazale sau sângerări ale acestora
Tumorile canceroase sunt localizate în general în zona cavităților nazale, a buzelor, glandelor salivare, cavității bucale sau gâtului.
Atenție sporită la acești factori de risc!
• Consumul de alcool
• Consumul de tutun - 85% dintre cancerele localizate la nivelul capului sau gâtului sunt legate de fumat
Comparativ cu un nefumător, o persoană care fumează prezintă un risc cu 15% mai mare să dezvolte cancer în zona capului și a gâtului. Alcoolul consumat în combinație cu tutunul crește riscul de îmbolnăvire.
Abordarea multidisciplinară a bolii, un pas cheie al tratamentului
Semnele cancerului de cap și gât sunt, de obicei, identificate în prima fază de către medici specialiști în stomatologie sau ORL (otorinolaringologie). Pentru diagnosticarea și tratarea corectă a afecțiunii, este recomandată o abordare pluridisciplinară a maladiei în care mai sunt implicați anatomopatologul, oncologul, radiologul, chirurgul BMF (bucomaxilofacial) sau oncologic.
“Cancerul de cap și gât reprezintă un risc de sănătate semnificativ și totuși rămâne relativ necunoscut și prea puțin sau prea târziu diagnosticat.
Educarea pacienților în identificarea primelor simptome si semne specifice ale acestei afecțiuni reprezintă primul pas spre o abordare responsabilă a gravității cancerului de cap și gât. Bolile cronice, din care face parte și cancerul, sunt printre cele mai frecvente și mai costisitoare, iar pentru a trata aceste afecțiuni este necesar să existe o abordare multidisciplinară și o colaborare la nivel cât mai extins, între diferite specializări medicale. Pacienții ce suferă de cancer la cap și gât au nevoie de un protocol clar și complet de tratament pentru a avea o speranță de viață ridicată.”, spune Alina Comănescu, președinte al Asociației Sănătate pentru Comunitate.Începând cu luna septembrie, toți medicii cu specializări implicate direct în diagnosticarea și tratarea cancerului de cap și gât vor avea acces la primul ghid pentru un parcurs ideal al pacientului.
Materialul este conceput de către Dna. Prof. Lisa Licitra, co-fondator și membru al European Head and Neck Cancer Society. Aceasta este una dintre puținele dăți când societatea și asociația medicală a pacieților vor să facă ceva concret, durabil, pe toate palierele: aparat birocratic, medic și pacient.
Posteaza comentariu