Cancer: 5 obiceiuri pe care nu le credeai nocive

Diferitele obiceiuri pe care le avem pot să ne apere sau să ne mărească riscul de a face cancer. Pe lângă alimentaţia care este esenţială şi care ne poate feri de această maladie, fii atentă la 5 obiceiuri pe care poate le ai şi-ţi cresc riscul de cancer!

Diferitele obiceiuri pe care le avem pot să ne apere sau să ne mărească riscul de a face cancer. Pe lângă alimentaţia care este esenţială şi care ne poate feri de această maladie, fii atentă la 5 obiceiuri pe care poate le ai şi-ţi cresc riscul de cancer!

 

Ştim că trebuie să consumăm mult mai multe legume şi fructe în tare crudă, să reducem consumul de carne roşie, prăjeli şi produse de tip fast-food, mai ştim că excesul de zahăr, lactate şi sare ne distruge organismul şi că trebuie să renunţăm la fumat şi la consumul abuziv de alcool. Acestea sunt informaţiile pe care specialiştii se bazează atunci când vor să ne corecteze obiceiurile zilnice şi să ne garanteze că astfel vom fi feriţi de cancer.

Mai mult, pe lângă o alimentaţie care să ne hrănească organismul şi să-l ajute să funcţioneze la capacitate maximă, avem nevoie de un alt ingredient în viaţa noastră: sportul.

Orice tip de activitate fizică este binevenită dacă duci o viaţă sedentară. Problemele legate de muncă, viaţa de cuplu, situaţiile financiare dificile, cât şi stresul sunt mult mai corect gestionate atunci când organismul îşi primeşte porţia de mişcare, stimulând astfel formarea unor substanţe cu rol esenţial în buna funcţionare a corpului.

Nici de analizele medicale de rutină nu trebuie să uiţi! Efectuându-le cu regularitate vei reuşi să previi apariţia multor afecţiuni care-ţi pot periclita sănătatea.

Dar ce te faci atunci când reuşeşti să respecţi aceste reguli elementare pentru a duce o viaţă ferită de boală, dar apar alte obiceiuri care îţi pot pune viaţa în pericol? Iată despre ce obiceiuri este vorba, după cum ne spune dr. Mehmet Oz în celebrul show pe care-l moderează.

 

1. Consumi prea multe produse sărace în grăsimi ("Low-fat", "fat-free")

Produsele pe care le găsim în magazine şi care sunt etichetate ca sărace în grăsimi sau fără grăsimi sunt periculoase pentru organism. Pentru a înlocui grăsimile, producătorii adaugă carbohidraţi rafinaţi şi zaharuri simple care determină fluctuaţii ale insulinei şi favorizează apariţia inflamaţiilor premergătoare cancerului.

Alege mai degrabă produsele cu grăsime pentru că astfel vei fi atentă la cantitatea pe care o consumi şi nu vei cădea în capcana de a mânca mai mult.

 

 

2. Nu dormi suficient

Un studiu recent arată că persoanele care obişnuiesc să doarmă mai puţin de şase ore pe noapte sunt cu 50% mai expuse riscului de a face polipi la colon care favorizează apariţia cancerului la colon.

 

 

3. Nu îţi speli dinţii cu regularitate şi nici nu foloseşti aţa dentară

Dacă nu acorzi atenţie zilnic acestor obiceiuri, riscul de cancer creşte în fiecare zi, după cum arată mai multe cercetări efectuate recent. Depunerile care rămân între dinţi după ce ai folosit periuţa şi pasta de dinţi se pot întări, se infiltrează în gingii şi pot genera inflamaţii care se răspândesc în tot organismul. Studiul amintit de specialistul invitat în emisiunea doctorului Oz spune că femeile cu boli gingivale au un risc cu 75% mai ridicat de a face cancer la sân, în comparaţie cu cele care nu au aceste probleme.

 

 

4. Nu obişnuieşti să respecţi orarul meselor principale

Trebuie să ai o rutină atunci când vine vorba despre mâncat. Specialistul invitat în cadrul emisiunii explică de ce este atât de important să respecţi orele la care iei mesele principale: dacă organismul nu are hrană devine stresat, eliberează hormoni de stres care influenţează eliberarea insulinei şi favorizează apariţia proceselor inflamatorii.

 

 

5. Faci exces de suplimente alimentare, în special vitamina E

Mulţi specialişti le recomandă pentru suplimentarea dietei zilnice, însă nu este recomandat să exagerezi cu ele. Se pare că problema apare în special atunci când faci exces de vitamina E.

Ea este utilă deoarece are proprietăţi antioxidante, însă în doze foarte ridicate ea poate să distrugă ADN-ul, favorizând astfel apariţia cancerului. Doza zilnică recomandată este de 30 de unităţi internaţionale (UI), iar dacă vrei să-ţi suplimentezi dieta cu această vitamină, dr. Oz recomandă consumul de fistic crud. 1-2 pumni de fistic crud asigură doza zilnică necesară de vitamina E. 

 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • auroraica pe 22 Sep 2011, 11:37
    obiceiuri nocive

    da este foarte adevarat ce ne sfatuiti, trebuie doar bunavointa sa punem in amplicare iar rezultatele vor fi spectaculoase . asteptam cu mult drag sfaturi noi . va doresc sanatate maxima.

    3
    1

  • Elvira pe 22 Sep 2011, 08:43
    Felicitari

    Am citit pagina si am luat multa informatie interesanta si utila !! Va doresc multe succese si sa ne mai bucurati cu ceva nou pe care noi nu le stim !

    4
    0

  • karcsika58 pe 21 Sep 2011, 18:43
    Felicitare

    Doresc foarte multe succese si in viitor. Bravo

    3
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod