OMS recomandă două vaccinări, nu trei, împotriva HPV, pentru fete, de la 9 ani

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea fetelor, cu vârsta cuprinsă între 9 şi 13 ani, împotriva HPV (human papillomavirus), de două ori, potrivit noilor norme publicate miercuri, referitoare la lupta împotriva cancerului de col uterin.

OMS recomandă efectuarea a două injecţii, nu trei, cum prevedeau regulamentele anterioare, cu vaccin anti-HPV în cazul fetelor cu vârsta între 9 şi 13 ani, relatează Mediafax.

În Franţa, unde cancerul de col uterin este responsabil de puţin peste o mie de decese pe an, vaccinul este administrat, în prezent, fetelor cu vârsta între 11 şi 14 ani.

OMS, care şi-a prezentat noile recomandări în cadrul Congresului mondial de luptă contra cancerului desfăşurat la Melbourne, consideră că două vaccinuri sunt la fel de eficiente ca trei vaccinuri.

"Combinarea instrumentelor mai eficiente şi mai accesibile pentru prevenirea şi tratarea cancerului de col uterin va contribui la scăderea costurilor serviciilor de sănătate, mai ales în cazul ţărilor cu venituri scăzute", a declarat Nathalie Broutet, epidemiologistă în cadrul OMS.

De asemenea, testarea, începând cu vârsta de 18 ani, privind infecţiile cu papillomavirus, responsabile de 99% dintre cazurile de cancer de col uterin, se poate face la fiecare cinci ani în caz de rezultate negative, spre deosebire de la fiecare doi ani, cum se întâmplă acum în numeroase ţări, potrivit OMS.

Primul vaccin contra HPV a fost lansat pe piaţă în martie 2006, notează Mediafax.


Foto: Hepta