O singură noapte dormită prost, 6 luni de alimentaţie haotică

Privarea de un somn bun are asupra organismului același efect negativ ca un regim foarte gras, demonstrează un studiu recent.

Efectele unei nopți dormite prost sunt mult mai grele decât s-ar putea imagina. Aceasta este concluzia unui nou studiu publicat la începutul lunii noiembrie, în cadrul săptămânii obezității, relatează site-ul slate.fr, citat de Agerpres.

Cercetările, desfășurate de centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles, au vizat modul în care privarea de somn și regimurile alimentare prea grase pot afecta, în același fel, sensibilitatea la insulină și, prin urmare, induce obezitatea (sensibilitatea la insulină, hormon esențial în reglarea funcției țesutului adipos, este puternic legată de greutatea în exces).

Studiul demonstrează că privarea de un somn bun o singură noapte are asupra sensibilității la insulină același efect negativ ca șase luni de regim foarte gras.

"Când corpul devine mai puțin sensibil la insulină (cu alte cuvinte, rezistent la insulină), este nevoit să producă mai multă pentru a menține glicemia la un nivel stabil.

Acest lucru poate duce eventual la un diabet de tip 2, boală care împiedică insulina din corp să răspundă corect — există prea mult zahăr în sânge. Diabetul se asociază cu o serie de complicații serioase, printre care boli cardiace. Oamenii obezi riscă mai mult să dezvolte o rezistență la insulină și, prin urmare, să facă diabet", a declarat unul dintre medicii implicați în studiul desfășurat pe câini, doctorul Broussard.