Nictofobia, între teamă și patologic. Vezi cum te afectează, când este necesar tratamentul și în ce constă

Frica extremă de noapte sau întuneric, care poate provoca simptome intense de anxietate și depresie, are un nume: nictofobia. O frică devine o fobie atunci când este excesivă, irațională sau îți afectează viața de zi cu zi.
Să-ți fie frică de întuneric este o stare care apare, adesea, în copilărie și este văzută ca o parte normală a dezvoltării. Studiile axate pe această fobie au arătat că oamenii se tem de întuneric, în majoritatea cazurilor, pentru că lipsește orice stimul vizual. Cu alte cuvinte, oamenii se pot teme de noapte și întuneric pentru că nu pot vedea ce este în jurul lor.
 
Deși o anumită frică este normală, atunci când începe să influențeze viața de zi cu zi și tiparele de somn, ar putea fi timpul să mergi la medic.

Ce simptome are nictofobia

 
Simptomele nictofobiei sunt foarte asemănătoare cu cele pe care le-ai experimenta cu alte fobii. Persoanele cu această fobie simt o frică extremă, ce provoacă suferință, atunci când sunt în întuneric. Simptomele pot interfera cu activitățile zilnice și cu performanța la școală sau la locul de muncă. Mai mult, ele pot duce chiar la probleme de sănătate.
 
Diferite fobii au simptome similare. Aceste semne pot fi fizice sau emoționale. În privința nictofobiei, simptomele pot fi declanșate când ești în întuneric sau doar la gândul că ai putea fi în situații în care să stai în întuneric.

 
Simptome fizice ale nictofobiei:
 
- probleme de respirație
- ritmul cardiac accelerat
- durere în piept
- tremur sau furnicături
- amețeli 
- stomac deranjat
- bufeuri calde sau reci
- transpiraţie
 
Simptome emoționale ale nictofobiei:
 
- sentimente copleșitoare de anxietate sau panică
- o nevoie intensă de a scăpa de situație
- detașarea de sine sau sentimentul „ireal”
- pierderea controlului sau senzația de nebunie
- sentimentul că ai putea muri sau îți pierzi cunoștința
- sentimentul de neputință față de frica ta

Temeri normale versus fobii

 
A avea o oarecare frică de întuneric nu înseamnă neapărat că ai o fobie.
Cu toate acestea, atunci când frica începe să interfereze cu viața de zi cu zi, poate fi considerată frică irațională. 
 
Iată câteva scenarii pentru a ilustra diferența dintre o frică normală și cea irațională:
 
- Senzație de anxietate pentru zborul cu avionul în timpul unei furtuni cu turbulențe – normal
- Nu te duci la nunta surorii tale pentru ca ar trebui să zbori cu avionul până acolo - fobie
- Senzație de nervozitate sau greață în legătură cu vaccinarea împotriva gripei - normal
- Evitarea controalelor și a procedurilor medicale necesare din cauza fricii de ace – fobie
- Senzație de neliniște cu luminile stinse noaptea - normal
- Lipsa somnului sau stres extrem, la culcare în întuneric - fobie

Factori de risc

 
Frica de întuneric și de noapte începe adesea în copilărie, între trei și șase ani. Potrivit www.healthline.com,  în acest moment, poate fi o parte normală a dezvoltării. 
 
De asemenea, la această vârstă este ceva obișnuit ca un copil să se teamă de: fantome, monștri, dormit singur sau de sunete ciudate
Pentru mulți copii, dormitul cu o lumină de veghe este de mare ajutor, până când depășesc frica de întuneric. Însă, atunci când frica face să devină imposibil să adormi, provoacă anxietate severă sau nu dispare în copilărie, ci persistă până la vârsta adultă, poate fi considerată nictofobie.
 

Factorii de risc suplimentari:

 
- Un îngrijitor anxios - Unii copii învață să fie fricoși văzând anxietatea părinților cu privire la anumite probleme.
- Un îngrijitor supraprotector - Unii pot dezvolta o anxietate generalizată dacă sunt prea dependenți de un părinte sau de îngrijitor sau dacă se simt neputincioși.
-Evenimente stresante - Trauma, cum ar fi un accident de autovehicul sau o rănire, poate, de asemenea, face o persoană să dezvolte o fobie.
- Genetica - Unii adulți și copii sunt, pur și simplu, mai susceptibili la frici, cel mai probabil din motive genetice.

Nictofobia și tulburările de somn

 
Deseori, nictofobia poate fi asociată cu o tulburare de somn, cum ar fi insomnia. Un mic studiu, realizat pe studenți cu insomnie a descoperit că aproape jumătate dintre subiecți aveau frică de întuneric.
Cercetătorii au măsurat răspunsurile studenților la zgomote, atât în lumină, cât și în întuneric. Cei care au avut cele mai multe probleme cu somnul au fost mai ușor surprinși de zgomotele auzite din întuneric. Cei care dormeau, făceau asta pentru că, în timp, s-au obișnuit cu zgomotele. La final, studenții cu insomnie au devenit din ce în ce mai anxioși.

Când să-ți faci o programare la medic

 
- ai probleme cu somnul
- te simți foarte anxios sau stresat în întuneric
- mai ai un alt motiv care te face să crezi că ai putea avea nictofobie
 
Diagnosticul implică un consult medical psihiatric, în cadrul căruia trebuie să răspunzi sincer la întrebările legate de simptome. De asemenea, medicul poate solicita un istoric medical, totul în vederea stabilirii unui diagnostic corect.

Totul despre tratamentul nictofobiei

 
Unele fobii nu necesită neapărat tratament, mai ales dacă frica ta este de ceva ce nu te întâlnești în mod normal în viața de zi cu zi, cum ar fi șerpii sau păianjenii. Nictofobia, pe de altă parte, poate genera insomnie, fapt ce îți poate afecta sănătatea generală.

 

Când să iei în considerare solicitarea unui tratament pentru nictofobie

 
- frica ta te face să simți o anxietate sau o panică extremă
- simți că frica ta este excesivă sau chiar nerezonabilă
- eviți anumite situații din cauza fricii tale
- ai aceste stări de șase luni sau mai mult

Opțiuni de tratament 

 
- terapie psihologică 
- terapia prin expunere graduală și repetată la factorul declanșator al fricii
- terapia cognitivă – te ajută să-ți identifici sentimentele de anxietate și să le înlocuiești cu gânduri pozitive
- relaxare – include respirație profundă și exerciții fizice și poate ajuta la gestionarea stresului  
- medicamente - nu sunt întotdeauna un tratament adecvat pentru persoanele cu fobii specifice.
Spre deosebire de medicamentele pentru alte tulburări de anxietate, există puține cercetări cu privire la tratarea unor fobii specifice cu medicamente.