Un ingredient din săpun ar putea trata malaria

Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge au descoperit că un agent antimicrobian care era înainte prezent în săpun, dar acum este implicat în controverse, ar putea fi eficient în lupta cu malaria.

Iată despre ce ingredient este vorba și cum ar putea ajuta acesta în lupta contra malariei!

 

Ingredientul din compoziția săpunului care ar putea trata malaria


În fiecare an, milioane de oameni din întreaga lume contractează malarie și aproape 500.000 dintre aceștia își pierd viața din cauza bolii. Există câteva tratamente și medicamente preventive în prezent. Totuși, la fel ca multe alte bacterii, parazitul unicelular continuă să dezvolte rezistență la medicamente existente, fiind nevoie de tratamente noi în viitor.

În urmă cu 20 de ani, oamenii de știință au remarcat faptul că triclosanul, cunoscut deja ca un agent antibacterian, ar putea încetini dezvoltarea malariei utilizând același mecanism pe care îl aplică în cazul bacteriilor, adică inhibarea unei enzime care ajută la construirea membranei celulare.

Ulterior, cercetătorii au încercat să dezvolte compuși pe bază de triclosan, dar medicamentele nu au reușit să trateze infecțiile cu malarie, deoarece paraziții se bazează pe enzimă în prima parte a ciclului de viață.
Faza a doua începe când protozoarele migrează în sânge, invadând și distrugând celulele roșii din sânge. Aceasta este perioada în care se manifestă simptomele malariei, asemănătoare celei ale gripei.

În momentul în care un robot a analizat acțiunea moleculară a triclosanului, s-a descoperit că acest compus blochează activitatea unei enzime a malariei suplimentare, care este esențială în faza a doua. Au fost făcute experimente care au demonstrat că triclosanul poate bloca ambele versiuni ale enzimei care ajută malaria să se răspândească în corp.
Această descoperire este foarte importantă, deoarece medicamentele existente nu sunt capabile să atace parazitul în ambele etape ale ciclului de viață. Din această cauză, pentru a elimina complet infecția din sânge și ficat, pacienții trebuie să ia un cocktail de medicamente.

Ceea ce a descoperit robotul Eva despre acțiunea triclosanului îi face pe oamenii de știință să spere că vor putea dezvolta un nou medicament pentru malarie. Aceștia știu că este un compus sigur, iar capacitatea sa de a acționa împotriva ambelor perioade din ciclul de viață al parazitului înseamnă că parazitului îi va fi dificil să dezvolte rezistență.
Între timp, robotul Eva va continua să ajute cercetătorii medicali să identifice noi terapii pentru o varietate de afecțiuni.

iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod