Deși este adevărat că nu este deloc ușor să fii părinte, specialiștii te avertizează să eviți să țipi constant la copii pentru că ai putea cauza efecte negative permanente. Poate că te deranjează felul în care se comportă copilul sau deja i-ai spus ce ar trebui să facă înt-o anumită situație, dar nu ceda în fața emoțiilor negative pentru că enervarea de moment ar putea afecta serios sănătatea și echilibrul emoțional al celui mic.
Cu toții avem momente în care ne pierdem cumpătul pentru că există lucruri care ni se par de neînțeles sau ne scot din sărite, însă nu te lăsa pradă impulsurilor când discuți cu cel mic. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că țipatul frecvent la copii are aceleași efecte negative ca și lovirea lor. Copiii care sunt tratați în acest mod au un risc mult mai ridicat de depresie sau simptome specifice anxietății.
Problema este că această reacție a părinților poate da naștere unui cerc vicios care se va prelungi ani întregi. Copiii care au parte de țipete și observații constante pe un ton ridicat vor considera fie că trebuie și ei să țipe la cei din jur pentru a se face ascultați sau li se va părea că este normal să fie desconsiderați și să fie tratați în acest mod toată viața de rude, prieteni, partener sau propriii copii.„Părinții exercită control asupra copiilor datorită faptului că le oferă totul și anume alimente, adăpost, siguranță și afecțiune. În momentul în care țipi la copilul tău în mod implicit se va speria și vei deteriora sentimentul lui de siguranță și stabilitate. Va începe să se îndoiască de valoarea proprie și ar putea ajunge să creadă că nu merită să fie iubit și că nu poate avea succes în nicio activitate.
Riscul de depresie va fi foarte ridicat într-o astfel de situație”, explică dr. Laura Markham, medic pediatru.De asemenea, tonul ridicat al vocii poate cauza modificări la nivel neurologic, iar copiii ar putea crede că sunt permanent în pericol. Pot apărea atacurile de panică sau insomnia datorită impresiei copilului că trebuie să fie pregătit mereu pentru ce este mai rău. Acest tip de reacții pot deveni obișnuințe ale copilului dacă țipatul se repetă prea des, iar personalitatea lui va fi modificată permanent.
Nu este deloc eficient să țipi la copil
Problema legată de țipat este că oricum nu vei obține un efect pozitiv dacă recurgi la această reacție pentru că șansa de a te face ascultat de copil scade dramatic. Potrivit specialiștilor, părinții încep să țipe la copii de obicei când sunt prea obosiți sau stresați pentru a analiza cu răbdare ce s-a întâmplat și a putea înțelege de ce copilul a acționat într-un anumit mod.
„Nu este util nici să nu ai nicio reacție.
Copiii nu sunt la fel ca și adulții, dacă te prefaci indiferent vor continua să procedeze în același mod. Lipsa ta de reacție nu le dă de gândit și nici nu stopează un anumit comportament nepotrivit”, spune dr. Alan Kazdin, specialist în psihologie și psihiatrie infantilă de la Yale.
Conversația calmă are rezultate mult mai bune
Acesta este modul în care ar trebui să abordezi întotdeauna copilul. Din moment ce vrei să-l faci să înțeleagă că a greșit nu poți reacționa agresiv. Este mult mai util să vorbiți calm, să-i dai șansa să pună întrebări și să realizeze singur cum ar trebui să procedeze data viitoare și ce are de făcut acum pentru a corecta ce s-a întâmplat. Cum ai putea să-l faci să conștientizeze comportamentul potrivit și să și-l însușească dacă țipi constant?
Potrivit specialiștilor, este bine să fii autoritar, dar trebuie să îmbini acest lucru cu simțul umorului și să faci tot ce poți pentru a crea o legătură puternică între tine și copil.
Trebuie să-i corectezi comportamentul în mod pozitiv. Dacă a făcut ceva corect dă-i o mică recompensă, iar în momentul în care greșește nu recurge la țipete sau pedepse agresive, ci pur și simplu clarifică-i care sunt consecințele și fă-l să se adapteze. Este în regulă să țipi rar când se întâmplă ceva mai grav, de exemplu atunci când frații se bat sau când este vorba despre un pericol iminent. După ce le-ai atras atenția calmează-te și refă echilibrul din jurul vostru pentru a evita efectele negative pe termen lung.
Posteaza comentariu