Nu se cunoaste cine a pus in circulatie expresia "un rau necesar", dar e destul de probabil sa fi avut in vedere simptomele dureroase. Acestea, ne informeaza site-ul webmd.com, desi sunt cel putin dezagreabile, reprezinta modalitatea in care organismul incearca sa-ti "atraga atentia" ca, undeva, ceva nu este in regula.
Dar nu inseamna ca ar fi neaparat un indiciu al unei afectiuni grave; tu iti cunosti cel mai bine corpul, astfel incat vei sti sa faci diferenta intre un disconfort trecator si ceva intr-adevar serios. Cu toate acestea insa, exista o serie de simptome pe care nu trebuie sa le neglijezi niciodata si carora trebuie sa le acorzi atentie de indata, pentru a preveni agravarea situatiei.
Da, teoretic asa stau lucrurile... practic insa, de cate ori dam dovada de constiinciozitate in ceea ce priveste semnalele transmise de organismul nostru? Stim ca ar trebui sa ne prezentam la medic, dar mai de fiecare data apar alte prioritati: un proiect foarte important in vederea caruia trebuie sa fii prezenta la birou zi de zi, o serie de negocieri, o deplasare in interes de serviciu...
Site-ul mercksource atrage atentia asupra consecintelor pe care le poate avea neglijenta. Azi asa, maine asa, ar putea veni si un moment cand situatia, devenita intre timp foarte grava, reclama asistenta medicala de urgenta. Dar de ce sa ajungi atat de departe, cu atat mai mult cu cat consecintele pot fi dintre cele mai serioase? Iata care sunt cele mai importante simptome, pentru care orice alta problema ar trebui amanata.
Dureri de cap extrem de intense
Chiar daca ai mai avut migrene, ar trebui sa mergi imediat la medic. Ar putea insemna multe lucruri: de la ceva banal, precum o infectie a sinusurilor, pana la un anevrism cerebral sau chiar o tumora. Poate ca ti se par exagerari sau pleci de la premisa ca "asta nu ti se poate intampla tocmai tie". Dincolo de naivitatea unei asemenea ipoteze, nu crezi ca ar fi mai bine sa lasi medicii sa se pronunte asupra acestui aspect?
Dureri puternice la nivelul pieptului, gatului, coastelor, umerilor, bratelor sau stomacului
Tocmai am mentionat zonele unde apar dureri inclusiv in cazul unui atac de cord. Poate ca, in prima faza, nici macar nu este vorba de durere, ci doar de o senzatie de disconfort, de genul unei presiuni sau apasari. Nu astepta ca aceasta sa degenereze. Si nu porni de la prejudecata ca un infarct nu apare decat incepand de la o anumita varsta, sau ca simptomele acestuia sunt durerile in piept, punct.
In primul rand, scrie site-ul healthatoz.com, ai avea neplacuta surpriza sa stii ca si un om tanar, cu un stil de viata sanatos, poate avea probleme serioase cu inima. In al doilea rand, simptomele unui atac de cord pot fi destul de usor confundate; unii pacienti s-au prezentat la spital acuzand dureri de stomac si stari de voma, de exemplu. Nu privi lucrurile superficial si mergi la medic. Daca se dovedeste ca a fost o alarma falsa - cu atat mai bine.
De asemenea, fii atenta la starile de disconfort intermitente; de exemplu, cele care apar numai in momentul unor emotii puternice, suparari, efort fizic sau in clipele de maxima tensiune. Chiar daca dupa un oarecare interval de timp iti revii, nu neglija problema.
Dureri de spate sau intre omoplati
De cele mai multe ori, simptomele acestea "anunta" artrita.
Dar la fel de bine ar putea indica probleme la nivelul inimii sau plamanilor. Este cu atat mai important sa te prezinti indata la medic daca stii ca nu duci o viata din cale-afara de sanatoasa: fumatul, stresul, consumul frecvent de alimente bogate in grasimi pot constitui factori agravanti.Dureri abdominale acute
Nu ti-ai scos inca apendicele? Poate ca a venit momentul s-o faci. Nu amana mersul la medic, ar putea aparea complicatii severe (precum peritonita). In alta ordine de idei, site-ul mercksource.com iti atrage atentia asupra faptului ca durerile abdominale pot fi simptome ale ulcerului, ale unor probleme la nivelul pancreasului, intestinelor sau sistemului reproducator.
Senzatii de arsura la nivelul picioarelor
La ce te-ar putea duce gandul, auzind de un asemenea simptom? Foarte probabil, nu la diabet... Da, oricat de ciudat ar putea parea, unul dintre simptomele diabetului ar putea fi tocmai acesta, ca urmare a circulatiei sangvine afectate. Totodata, ar putea indica si o leziune a vreunui nerv.
In ambele situatii, interventia medicului este imperios necesara.Dureri vagi si "inexplicabile"
Nu inseamna ca, daca nu esti in agonie, ar trebui sa astepti linistita sa te simti mai bine fara a face neaparat ceva in sensul acesta. De exemplu, daca simti dureri superficiale de cap, stomac, piept sau umeri - uneori, simultan - ar putea fi un indiciu al depresiei. In aceeasi nota, durerile articulare pot semnala un inceput de reumatism.
Toate acestea nu inseamna ca ar trebui sa te transformi intr-o persoana ipohondra, care navaleste la camera de urgente numai pentru ca a stranutat sau ii curge nasul. Dar simptomele despre care am discutat ar trebui sa constituie un semnal de alarma si sa te determine sa te adresezi medicului, pentru a preveni eventuala agravare a situatiei.