Morcovul ca medicament

Cel pe care medicina moderna il considera, cu mare respect, drept parintele sau - Hipocrat - spunea discipolilor sai: sa faci din fiecare aliment un medicament!

Poate ca marele medic al antichitatii grecesti avea atunci viziuni uimitoare, ori, poate ca el insusi calatorise prin Orientul indepartat si invatase cate ceva de la experimentatii medici tibetani, chinezi sau indieni. Cert este ca sfatul sau este extrem de valoros - ca si multe altele lasate mostenire urmasilor sai - dar, din nefericire, a cam fost dat uitarii de catre sclavii supertehnologiilor moderne ale sfarsitului de mileniu II. Intr-adevar, studiind experienta milenara a medicinii traditionale chinezesti, descoperim la cele mai banale alimente virtuti medicinale surprinzatoare.
Voi incerca sa alcatuiesc in aceasta rubrica un mic serial demonstrativ despre astfel de calitati pe care le redescoperim in hrana noastra cea de toate zilele.

Ne vom ocupa in aceasta editie de banalul si aproape nelipsitul morcov. Desigur, multi stiu cate ceva despre valoarea morcovului prin continutul sau de vitamina A, ca si de beta-caroten (un pretios compus anticancerigen). In conceptia traditionalista chineza, morcovul este privit drept o leguma cu mireasma dulce si energie neutra, care are calitati diuretice si digestive si actioneaza benefic asupra plamanilor si splinei. Consumul regulat de morcov proaspat gatit este o solutie minunata de prevenire a pierderii vederii in intuneric (numita popular: orbul gainii).


Dar, iata si alte cateva proprietati terapeutice interesante:
  • O supa de morcov si curmale rosii poate alunga tusea magareasca la copii;
  • Gatit impreuna cu pastarnac, poate deveni o mancare ideala pentru grabirea aparitiei eruptiei cutanate la copiii bolnavi de varicela;
  • Arsurile pielii pot fi tratate cu mare succes prin comprese cu suc de morcov proaspat;
  • Pentru a scapa de edeme, fierbeti pe foc mic 5g seminte de morcov in 500 ml apa, pana cand apa se injumatateste. Consumand zeama rezultata, puteti sa imbunatatiti semnificativ diureza;
  • Interesant! Daca veti coace pe plita coji de morcovi - pana se innegresc - si le mancati fierbinti, puteti scapa de urinarile prea dese din timpul noptii.
    Obtineti acelasi efect si daca impartiti un morcov in 3 parti egale si mancati cate o parte la fiecare masa, zilnic;
  • Morcovul mai poate fi folosit si ca un tonic al sangelui, daca se gateste din el o supa cu spanac si radacini de lotus, sau o mancare de morcovi cu rosii, ceapa si carne de vita, sau o mancare de morcovi cu ficat de porc;
  • Pentru cei care vor sa-si imbunatateasca vederea, o mancare de morcov cu ficat de pui sau de rata.

Sa mai retinem ca, la copiii cu enuresis nocturn se recomanda eliminarea completa a morcovului din alimentatie, timp de 30 - 50 zile. In schimb, consumul de morcov proaspat poate fi de folos in tratatmentul proceselor inflamatorii ale vezicii urinare si/sau al rinichilor, dar si in orice alta inflamatie.
Parafrazand o binecunoscuta reclama, am putea spune: Morcovul- iepurasii stiu de ce!
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • nikki131921 pe 13 Sep 2008, 02:06
    Reteta mea

    1 galbenus de ou se freca cu 2 lingurite de sare pana devine o pasta groasa. Se imparte in 2 (cate o parte ptr fiecare rinichi), se pune pe un pansament steril si se aplica pe zona rinichilor. Se lasa acolo pana pielea isi schimba culoarea. Daca nu are efect prima data se mai aplica abia peste o saptamana si daca nici atunci nu are efect- peste o luna. Pentru fetita mea de 5 ani a functionat. Niciodata nu voi mai recurge la medicamente ce mi s-a spus ca actioneaza asupra sistemului nervos, chipurile "putin ramas in urma". Ba am fost adusa pana in situatia de a crede ca mi-am traumatizat copilul si ca va avea nevoie de tratament special. Dragilor: enuresisul este o afectiune (sau boala daca vreti sa-i spunem si asa) a somnului adanc, a creierului care doarme foarte adanc! Nu am spus-o eu, au spus-o niste medici americani care au renuntat la punctele de vedere traditionale, care nu caracterizeaza fiecare pacient chiar daca simptomele sunt aceleasi. Va doresc insanatosire la fel de grabnica precum fetitei mele.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod