Îmbunătățește chiar și sănătatea inimii și tratează durerile de cap. Însă știai că magneziul în doze adecvate poate trata depresia? Iată cum au ajuns oamenii de știință la această concluzie!
Cum poate trata depresia magneziul?
Magneziul este unul dintre cele mai importante elemente ale corpului uman. Este un micronutrient și un mineral care este implicat în mii de procese biochimice esențiale pentru buna funcționare a sistemelor cardiovasculare, alimentare, endocrine și osteoarticulare. Ne ajută să reglăm starea de spirit și nivelul de fericire. Într-un studiu realizat de Colegiul de Medicină Larner de la Universitatea din Vermont, s-a descoperit că doar 248 de miligrame de magneziu pe zi pot duce la estomparea simptomelor depresiei în cazul participanților la studiu.
Noile rezultate ale cercetărilor clinice arată că magneziul este eficient în ameliorarea simptomelor și este mai ușor și mai sigur decât terapiile pe bază de prescripție medicală.
Cercetările de acest gen în ceea ce privește magneziul nu sunt noi, ci întăresc ceea ce nutriționiștii și psihologii au confirmat de decenii.Un alt studiu afirmă că afecțiunile corelate cu anxietatea sunt cele mai frecvente afecțiuni prezente la nivelul populației generale, cu o prevalență de peste 15% pe toată durata vieții. Iar suplimentele cu magneziu pot atenua simptomele anxietății.
Nu toate studiile au ajuns la un compromis când vine vorba de cantitatea exactă de magneziu de care avem nevoie în fiecare zi, pentru a combate depresia. Însă acestea repetă faptul că un nivel scăzut de magneziu în corp duce la apariția depresiei.
De ce avem deficienți de magneziu?
Care este motivul pentru care atât de multe persoane au o deficiență de magneziu în organism? Mulți micronutrienți și minerale au fost eliminați din sol prin practici agricole și prin adăugarea de îngrășăminte și erbicide chimice toxice neecologice. De asemenea, mâncăm prea mult zahăr.
Industria zahărului a ascuns efectele zahărului asupra organismului de zeci de ani. Zahărul consumă magneziul din organism. Zahărul rafinat te face să pierzi cele mai multe vitamine și minerale din organism, în principal complexul de vitamine B, potasiu, magneziu, zinc și mangan. Zahărul crește nivelul de CO2 din sânge, ceea ce duce la o epuizare a mineralelor, cum ar fi magneziul. Un alt vinovat este stresul. Atât stresul mental, cât și cel fizic. Fluxul continuu de adrenalină consumă rapid magneziul din organism. Adrenalina afectează ritmul cardiac, tensiunea arterială, constricția vasculară și contracția musculară. Toate aceste acțiuni necesită magneziu pentru o funcționare bună. De asemenea, avem nevoie de magneziu pentru a crea serotonina, unul dintre hormonii fericirii, care previne depresia.
Stresul duce la o producție scăzută de serotonină, înlocuind-o cu cortizolul și cu alți hormoni ai stresului. Stresul și depresia sunt în corelație. Fără suficient magneziu, nu avem șansa de a lupta în mod natural cu depresia.Magneziul este un detoxifiant puternic. Elimină totul de la metale grele la glifosat și alte erbicide din corpul nostru, precum și mii de toxine metabolice și din mediu. În cazul unei deficiențe de magneziu, este mult mai probabil să fim deprimați, deoarece creierul suferă din cauza unei inflamații pe care nu o poate trata.
De cât magneziu avem nevoie?
Recomandările generale variază de la 3 la 10 miligrame per kilogram de greutate corporală. Poți stabili doza de care ai nevoie cu un specialist în sănătate. De asemenea, poți consuma surse naturale de magneziu care sunt regăsite în alimente precum: spanac, migdale, iaurt grecesc, fasole neagră, avocado, coriandru, somon, semințe de dovleac, iaurt sau kefir, smochine, ciocolată neagră, banane, brânză de capră, anghinare.
De asemenea, magneziul este molecula centrală a clorofilei. Orice aliment vegetal bogat în clorofilă ar trebui să crească nivelul de magneziu din organism și să ajute în lupta contra depresiei.
Posteaza comentariu