Isteria anti-vaccin duce la epidemie. De ce se opun unii?

Vaccinarea determină corpul să-şi producă propriii anticorpi care-l vor proteja de boli infecţioase potenţial grave.
Mai mult de 100 de copii din Statele Unite s-au îmbolnăvit de pojar, în condiţiile în care, la nivel oficial, boala a fost declarată eradicată, avertizează Centrul american de Prevenire şi Control al Bolilor (CDC). Medicii atrag atenţia că virusul este foarte contagios şi, în medii aglomerate, cei mai expuşi bolii sunt copiii nevaccinaţi.

Pojarul sau rujeola este cea mai frecventă dintre bolile copilăriei. Este o infecţie respiratorie, extrem de contagioasă, provocată de un virus.
Afecţiunea se manifestă prin erupţie cutanată pe tot corpul, febră mare, tuse, secreţii nazale şi oculare.

Chiar dacă este considerată o boală uşoară, pojarul poate cauza complicaţii severe, unele chiar fatale, susţin specialiştii. "Pojarul este considerat ca fiind o boală uşoară, dar acesta poate cauza complicaţii severe, unele chiar fatale", a explicat Mark Muscat, epidemiolog al Institutului Statens Serum din Copenhaga, citat de Realitatea.net

Statisticile arată că pojarul ucide anual, la nivel mondial, aproape 250.000 de persoane, mai ales copii din ţările sărace.
Iar refuzul părinţilor de a-şi vaccina copiii împotriva pojarului a condus la o creştere alarmantă a numărului de cazuri în SUA şi în anumite părţi ale Europei, în ultimii ani.

Odată cu aceste avertizări s-a redeschis subiectul importanţei vaccinării copiilor. Ministerul Sănătăţii din România recomandă imunizarea copiilor împotriva unei serii de afecţiuni începând din primele zile de viaţă. Toate vaccinurile si rapelurile aferente prevăzute in Programul National de Imunizare sunt gratuite şi toţi copiii născuţi in România au dreptul să beneficieze de acest program.

Părinţii, ca tutori legali ai copilului, au responsabilitatea să se informeze din surse legitime despre beneficiile şi riscurile vaccinării şi să îşi dea consimţământul informat pentru toate vaccinurile administrate copilului lor.
Imunizarea este obligatorie, însă părinţii au posibilitatea să o refuze.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod