Grepfrutul îți poate afecta tratamentul: interferează cu 53 de medicamente

Credeai că un fruct nu poate influența acțiunea medicamentelor? Grepfrutul poate avea efecte periculoase dacă este combinat cu anumite medicamente. Statinele și medicamentele pentru afecțiunile cardiovasculare sunt doar câteva de pe listă.
Potrivit experților unele medicamente pot avea un efect mai puternic sau mai redus ca urmare a consumului de grepfrut. Acest fruct poate modifica felul în care organismul preia medicamentele necesare pentru tratarea unor afecțiuni grave, fiind necesară multă prudență.
 

Ai văzut vreodată pe instrucțiunile unui medicament indicația de a nu lua pastilele cu suc de grepfrut?

Ei bine, este un semnal de alarmă important și trebuie să ții cont de el. Grepfrutul conține compuși care interferează cu enzimele din intestinul subțire necesare pentru absorbția optimă a substanțelor active din medicamente. Drept consecință tratamentul poate avea un efect prea puternic sau prea slab, iar sănătatea este pusă în pericol. 
Emma Hammett, asistentă medicală și instructor de prim ajutor a explicat cum afectează grepfrutul diferitele tratamente și când trebuie să fii atent. Fructul poate avea un impact negativ asupra felului în care acționează medicamentele, mai ales dacă este vorba despre un tratament pentru hipertensiune arterială, aritmie cardiacă, statine care reduc colesterolul sau fexofenadină pentru simptomele alergice.
Gravitatea efectului poate varia de la persoană la persoană în funcție de cantitatea de grepfrut consumată și de ingredientele medicamentului. Cel mai adesea fructul cauzează absorbția unei cantități excesive din ingredientele active care intră direct în circulație.

 
Evită să mănânci grepfrut dacă iei unul dintre următoarele medicamente:

 
1. Corticosteroizi

 
2. Medicamente pentru tratamentul cancerului:

- Crizotinib;
- Dasatinib;
- Erlotinib;
- Everolimus;
- Lapatinib;
- Nilotinib;
- Pazopanib;
- Sunitinib;
- Vandetanib;
- Vemurafenib.

 
3. Medicamente împotriva infecțiilor:

- Eritromicină;
- Halofantrină;
- Maraviroc;
- Primachină;
- Chinină;
- Rilpivirină.

 
4. Statine:

- Atorvastatină;
- Lovastatin;
- Simvastatin.

 
5. Medicamente pentru afecțiuni cardiovasculare sau pentru prevenirea cheagurilor de sânge:

- Amiodaronă;
- Apixaban;
- Clopidogrel;
- Dronedaronă;
- Eplerenonă;
- Felodipin;
- Nifedipin;
- Chinidină;
- Rivaroxaban;
- Ticagrelor.

 
6. Medicamente pentru anxietate sau sistemul nervos:

- Alfentanil;
- Buspironă;
- Dextromethorphan;
- Fentanyl;
- Ketamină;
- Lurasidonă;
- Oxicodonă;
- Pimozid;
- Quetiapină;
- Triazolam;
- Ziprasidonă.

 
7. Medicamente împotriva stării de greață:

- Domperidonă.

 
8. Medicamente imunosupresoare:

- Ciclosporină;
- Everolimus;
- Sirolimus;
- Tacrolimus.

 
9. Medicamente pentru infecțiile urinare:

- Darifenacin;
- Fesoterodină;
- Solifenacin;
- Silodosin;
- Tamsulosin.

 
10. Viagra

 
11. Medicamente antihistaminice

- Fexofenadină.
 
De exemplu, dacă bei un pahar de suc de grepfrut și în același timp urmezi un tratament pe bază de statine pentru a diminua nivelul colesterolului este posibil ca o cantitate excesivă de medicament să intre în circulație și va dura mai mult până când compușii activi vor fi metabolizați, rămânând în organism o perioadă mai îndelungată decât este normal. Doza ridicată de medicament care rămâne în sânge crește riscul unui impact nagativ asupra ficatului și mușchilor și poate provoca insuficiență renală.
Grepfrutul conține o substanță numită furanocumarin care oprește producerea în intestinul subțire a unei enzime necesare pentru prelucrarea majorității medicamentelor.
În loc să fie absorbite și preluate de organism, medicamentele ajung în sânge și rămân în circulație pentru o perioadă mai lungă de timp. Fiecare persoană posedă o cantitate diferită din această enzimă numită CYP3A4, iar sucul de grepfrut va avea efecte foarte variate, chiar și în cazul în care se iau aceleași medicamente.
Un pahar de suc de grepfrut reduce producția enzimei cu până la 47%. Furanocumarinele nu sunt eliminate foarte rapid din organism, iar efectele lor negative se mențin până la 24 de ore. Portocalele amare și pomelo au un efect similar cu grepfrutul și trebuie evitate în aceeași măsură. 
Efectul negativ al grepfrutului poate fi evidențiat în două moduri. Uneori blochează metabolizarea substanțelor și permite menținerea unei cantități excesive de medicamente în sânge, iar în alte cazuri reduce foarte mult cantitatea preluată din ingredientele active ale medicamentului.
De exemplu, în cazul tratamentelor cu fexofenadină pentru simptomele alergice, sucul de grepfrut determină o diminuare a eficienței medicamentului deoarece nu permite preluarea unei cantități suficiente de medicament.
Efectul fexofenadinei poate fi redus și de sucul de mere, iar prospectul indică să nu se bea deloc sucuri de fructe pe durata tratamentului. 
În momentul în care medicamentele sunt înghițite de obicei sunt metabolizate cu ajutorul enzimelor și transportate prin intermediul celulelor din intestinul subțire, dar sucul de grepfrut poate avea un impact negativ fie prin creșterea cantității preluate, fie prin eliminarea ingredientelor active și reducerea eficienței lor.
Cu toate acestea, există și persoane care nu au deloc probleme cu sucul de grepfrut. Este o sursă foarte bună de vitamina C, așa că înainte de a-l exclude complet din meniul tău discută cu medicul pentru a înțelege dacă ai motive de îngrijorare sau dacă poți continua să-l consumi.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.