De ce nu este bine să dormi pe partea dreaptă? 4 probleme pe care le-ar putea cauza

Când ajungi în sfârșit în pat după o zi lungă, probabil te ghemuiești sub pătură fără să te gândești prea mult la poziția în care te așezi.

Conform specialiștilor, se pare că unele poziții de somn ar putea fi mai bune decât altele și, dacă obișnuiești să dormi pe partea dreapta, s-ar putea să vrei să-ți schimbi acest obicei după ce citești informațiile de mai jos. Deși dormitul pe partea dreapta poate fi sănătos din anumite puncte de vedere, are multe dezavantaje care depășesc beneficiile sale.

Poate te interesează și: Curiozități. 6 trăsături pe care le poți moșteni doar de la tatăl tău

  • De ce nu este bine să dormi pe partea dreaptă? 4 probleme pe care le-ar putea cauza această poziție:


S-ar putea să agraveze refluxul de acid


Dacă încerci să scapi de senzația provocată de refluxul gastroesofagian și de arsurile la stomac, atunci ar trebui să faci unele schimbări ale stilului tău de viață care te-ar putea ajuta să ameliorezi simptomele, cum ar fi purtarea hainelor largi și alegerea unor exerciții cu impact redus asupra organismului.

Cu toate acestea, dacă dormi pe partea dreaptă tot timpul, s-ar putea să-ți sabotezi toate eforturile, deoarece poate înrăutăți starea existentă. Ceva la fel de simplu precum întoarcerea pe partea stângă te poate ajuta să ameliorezi senzația de arsură în piept.

Poate afecta circulația sângelui


Pe lângă faptul că avantajează digestia, dormitul pe partea stângă poate ajuta inima să pompeze sângele mai eficient. În timp ce dormitul pe partea dreaptă face ca presiunea corpului să se ciocnească de vasele de sânge, dormitul pe partea stângă poate crește fluxul sanguin.

Circulația adecvată este cheia pentru menținerea sănătății și bunăstării generale și poate preveni, de asemenea, varicele.

Nu este cea mai bună poziție de dormit în timpul sarcinii


Pe măsură ce burtica de gravidă crește, devine din ce în ce mai dificil să dormi bine.

Când dormi pe partea dreaptă, s-ar putea limita fluxul de sânge către inimă și către bebeluș.

Deoarece bebelușul împinge deja unele dintre organele tale în sus, acest disconfort te poate împiedica să dormi atât cât e necesar.

Poate afecta ficatul


Deoarece ficatul este situat în partea dreaptă a corpului, dormitul pe această parte pune mai multă presiune asupra acestui organ esențial și poate duce în cele din urmă la congestie hepatică.

Pentru a evita acest lucru, încearcă să nu dormi pe partea dreaptă în mod regulat.

Sursă: brightside