Cum te ajută zgomotul roz să dormi mai bine

Credeai că numai zgomotul alb este secretul nopților liniștite și odihnitoare? Descoperă cât de util este zgomotul roz pentru a preveni insomniile.
Când vine vorba despre somn, sensibilitatea la zgomote poate influența decisiv calitatea odihnei. Discuțiile din aceeași casă ori zgomotele create de vecini te pot ține treaz. La fel se întâmplă și dacă auzi claxoanele mașinilor ori zgomotul tramvaielor sau al frânelor. Zgomotul este un factor definitoriu în cadrul somnului. Deși zgomotele inadecvate ar putea să te împiedice să adormi, alte sunete pot facilita odihna. De exemplu, sunetul valurilor sau cel provenit de la aparatul de aer condiționat îți pot distrage atenția de la factorii care perturbă somnul și te vor ajuta să dormi până a doua zi, fără să te trezești în timpul nopții.
De asemenea, studiile de specialitate au demonstrat că sunetul ploii este foarte odihnitor și relaxant, indiferent dacă este vorba despre somnul de după-amiază ori despre odihna pe timp de noapte.

 
Iată care sunt categoriile de zgomot care te ajută să dormi mai bine:

 
1. Zgomotul alb

Acest tip de zgomot neutralizează în mod eficient o gamă largă de sunete care ți-ar putea întrerupe somnul, pe o bandă de frecvențe variate. Astfel, creează un zgomot de fundal care te va ajuta să ignori celelalte sunete care ți-ar putea atrage atenția.
Cu toate acestea nu trebuie să utilizezi zgomotul alb prin intermediul căștilor pentru că ar putea cauza probleme de auz. Folosește un aparat special pentru a bloca zgomotele din mediul care te înconjoară și bucură-te de un somn neîntrerupt până a doua zi. În cazul în care nu poți achiziționa un aparat de adormire care generează zgomot alb, poți opta pentru un ventilator sau poți folosi aparatul de aer condiționat. Sunetul subtil al acestor aparate favorizează odihna și, dacă te concentrezi asupra lui, vei uita de sunetele de afară sau de stresul de la serviciu.

 
2. Zgomotul roz

Ei bine zgomotul are acum o nouă culoare! Zgomotul roz cuprinde o întreagă categorie de sunete care au o frecvență constantă și ameliorează calitatea somnului prin reducerea stresului, a stărilor de tensiune și a anxietății. De obicei zgomotele specifice naturii sunt clasificate ca zgomot roz.
Sunetul ploii, al furtunii sau cel al valurilor mării fac parte din această categorie. De fiecare dată când vezi că vremea este închisă și cerul începe să se înnoreze, ar putea fi o veste bună pentru odihna din acea noapte. Ploaia are un efect liniștitor, dispersează treptat sentimentul de îngrijorare și te ajută să adormi ușor, fără să ai coșmaruri sau să te trezești des. Zgomotul mării este și el un factor de relaxare și te poate ajuta să depășești stările de insomnie. Vei reuși să dormi profund, fără să te gândești constant la ce ți-a mai rămas de făcut sau cum ar trebui să rezolvi problemele apărute. De asemenea, sunetul vântului printre frunze este liniștitor pentru sistemul nervos. Atunci când mergi la picnic, fă o pauză și ascultă cu atenție cum se aude vântul printre frunze.
În doar câteva minute stările de tensiune sau îngrijorare se vor diminua semnificativ și este foarte plăcut să adormi cu acest fundal sonor.
Dacă locuiești într-o zonă unde nu plouă foarte des ori marea nu este aproape de tine, poți achiziționa un aparat special care emite zgomotul roz, pentru a avea un somn reconfortant, care te energizează pentru ziua următoare.

 
3. Muzica

Melodiile clasice favorizează eliminarea stresului și vei adormi mai repede dacă le asculți când te simți obosit. Evită melodiile care au conotații negative sau un limbaj care te poate agita și te va ține treaz timp îndelungat. În plus, specialiștii au constatat că persoanele care ascultă muzică în timp de dorm au o memorie mai bună și se pot concentra foarte ușor.
 
Cu siguranță există persoane care preferă să doarmă într-o liniște perfectă și din acest motiv apelează la căștile pentru urechi, dar, dacă o cameră foarte liniștită nu este alegerea potrivită pentru tine, poți folosi o categorie de sunete care favorizează adormitul și somnul profund. 
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.