Cum să nu-ţi pierzi jobul dacă suferi de depresie

Depresia este o boală serioasă care, din fericire, beneficiază de tot mai multă recunoaştere. Îngrozitor de debilitantă, depresia cronică nu trece doar prin voinţă, ci cu tratament adecvat, de multe ori întins pe perioade lungi de timp. Cum faci, în atari condiţii, să îţi ţii viaţa sub control şi să nu îi permiţi să se prăbuşească în jurul tău? Cum îţi păstrezi jobul când energia şi motivaţia îţi lipsesc cu desăvârşire?
Ia-ţi concediu medical pentru a avea grijă de tine

În momentul în care conştientizezi că ai nevoie de ajutor şi că starea în care te afli nu mai poate fi descrisă ca o simplă tristeţe şi lipsă de chef, poate fi important să îţi rezervi câteva zile pentru a lua măsurile care se impun.

Şedinţele cu un psihoterapeut şi susţinerea familiei, care îţi poate oferi siguranţa şi confortul în zilele libere, în absenţa colegilor de muncă şi a activităţii profesionale care îţi ţinea mintea ocupată, sunt foarte importante în acest răstimp.

După câteva zile de repaus, îţi poti relua activitatea la birou pentru a vedea ce este de făcut.

Regândeşte-ţi activitatea profesională

Fiindcă depresia te împiedică să munceşti în stilul şi ritmul cu care erai obişnuită, odată ce îi conştientizezi prezenţa în viaţa ta, poţi lua măsurile necesare pentru a-ţi regândi activitatea de zi cu zi la job.
Nu există reguli bătute în cuie în acest sens.

Esenţialul este să faci ceea ce simţi că funcţionează pentru tine, de la a întocmi liste cu sarcinile prioritare pentru a nu le pierde din vedere la alocarea unui timp mai îndelungat pentru a duce la bun sfârşit fiecare task în parte şi solicitarea sprijinului colegilor care să se asigure că în munca ta nu s-au strecurat greşeli de care tu nu eşti conştientă.

Cere ajutorul colegilor de serviciu

În corelaţie cu punctul anterior, este decizia ta dacă le spui sau nu colegilor de birou prin ce treci. Însă ce ar trebui să faci este să nu pretinzi că ei nu au remarcat faptul că nu te simţi bine, ci dimpotrivă: să le ceri ajutorul.
Cei mai mulţi, în special acei colegi cu care te înţelegi bine, nu vor avea nicio reţinere să îţi ofere sprijinul, astfel încât munca voastră, ca echipă, dar şi activitatea şi performanţa ta individuală să nu aibă de suferit.

Spre surprinderea ta, ai putea constata că, deşi nu erai conştientă de asta, printre colegii tăi se află oameni cu probleme similare pe care poate ca le-au depăşit deja, astfel că îţi pot oferi un sfat şi un sprijin autentic pentru ca li tu să treci cu bine peste episodul depresiv.

Îi spui sau nu şefului?

Depinde foarte mult de natura jobului şi a relaţiei cu superiorul tău direct. În situaţia în care vrei să îi arăţi şefului tău că nu lipsa de implicare te determină să munceşti mai lent, ci o afecţiune clinică, o poţi face, mai ales dacă experienţele anterioare te determină să crezi ca problema ta va fi receptată cu înţelegere, nu cu teamă/aversiune.

Ai grijă de tine în afara orele de serviciu

Pentru a putea funcţiona acceptabil la job, este esenţial să ai grijă de tine cât de bine poţi în afara programului de lucru, mai ales dacă te afli la debutul tratamentului împotriva depresiei, iar acesta încă nu şi-a făcut efectul.
Străduieşte-te să dormi cele 7-8 ore pe noapte, să mănânci cât mai sănătos şi în cantităţi suficiente, chiar dacă nu îţi este niciodată foame, să ieşi să te plimbi când ai puţin timp liber, să faci sport dacă asta te relaxează şi să te inconjori de oameni care te iubesc şi te susţin.