Te gândești adesea să-ți reiei studiile dar te simți intimidat de ideea de a avea colegi foarte tineri? Nu ai de ce. Chiar dacă în mod tradițional în facultăți se vor regăsi în primul rând absolvenții de liceu nu ai de ce să eviți să te perfecționezi sau să dobândești noi cunoștințe și calificări din cauza vârstei. Nu lăsa anii din calendar să stea în calea studiilor, ci învață să te adaptezi pentru a avea succes. O nouă specializare sau chiar revenirea la facultate și realizarea integrală a studiilor te vor ajuta foarte mult fie pentru a-ți stabiliza poziția actuală în plan profesional, fie pentru a începe să lucrezi într-un domeniu diferit care te atrage foarte mult.
De ce să urmezi modelul tipic și să accepți să te plafonezi după o anumită vârstă? Mereu poți învăța lucruri noi, iar avantajele studiilor nu depind de vârstă, ci de dorința de a te perfecționa și de a afla cât mai multe lucruri noi.
Nu te jena dacă ți-ai dori să fii un student permanent sau un profesor dornic de noi cunoștințe. Informațiile sunt în continuă schimbare și nu trebuie să ratezi șansa de a-ți îmbunătăți performanțele intelectuale și profesionale.Când vine vorba despre facultate nu contează dacă vrei să obții a doua specializare pentru a-ți crește șansele de a fi promovat, dacă revii pentru că în trecut nu ai terminat cursurile, dacă optezi pentru o școală vocațională care să-ți completeze abilitățile sau dacă vii pentru prima dată la cursuri și nu știi sigur cum va decurge această experiență. Lucurile noi nu sunt rezervate exclusiv liceenilor, ci le poți experimenta la orice vârstă. Vei conștientiza mai intens posibilitățile pe care le ai la dispoziție dacă îți reiei studiile după vârsta a doua. Cel mai important lucru este să-ți urmezi fiecare vis și să intri în clasă plin de încredere.
Revenirea la studii este adesea o sursă de inspirație și te va motiva pentru a excela și în alte domenii ale vieții cotidiene.
Iată care sunt beneficiile pe care le vei obține dacă decizi să studiezi din nou după vârsta a doua:
1. Vei deveni mai competitiv
Unii adulți care se întorc la cursuri s-au pensionat deja, dar există și cei care doresc să obțină o anumită specializare pentru a avea un salariu mai mare sau pentru a dobândi mai multe abilități care îi vor ajuta să ocupe funcții de conducere. Dacă activezi în domeniul tehnologiei este ideal să realizezi specializări periodice pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Nu te lăsa descurajat de diferența de vârstă față de ceilalți studenți, ci fii perseverent și vei avea succes.
2. Îți vei menține funcțiile cognitive
Deși de mute ori vei fi stimulat în primul rând de posibilitatea unui venit suplimentar, este posibil să revii la studii și pentru că îți face plăcere să înveți. Utilizarea memoriei și implicarea în procesul de învățare devin din ce în ce mai importante pe măsură ce înaintezi în vârstă, așa că nu rata ocazia de a afla lucruri noi, care îți vor stimula curiozitatea. Studiile efectuate după vârsta a doua previn declinul funcțiilor cognitive și mențin funcționarea optimă a creierului.
3. Îți vei îmbunătăți abilitățile de socializare
Reluarea studiilor înseamnă și lucrul în echipă, alături de ceilalți colegi, pentru a realiza diferite proiecte care fac parte din programă sau din examenele finale. Dacă în prezent ai un job care implică mai mult lucrul individual studiile vor fi ocazia ideală de a discuta cu ceilalți și de a învăța să colaborezi în mod eficient cu ei pentru a avea rezultate foarte bune.
Când ai nevoie de o schimbare de carieră
Chiar dacă este mai complicat să schimbi complet domeniul de activitate la vârsta a doua nu renunța. O modificare dramatică a traseului profesional va necesita sprijin emoțional din partea familiei, a prietenilor și partenerului, dar nu depinde decât de tine să reușești.
Poate ți se pare riscant și ai prefera să rămâi în zona ta de confort, dar dacă activitatea pe care o desfășori te plictisește sau chiar te deranjează este momentul să iei măsuri pentru a fi fericit și mulțumit din nou.
Posteaza comentariu