Iată 9 simptome ale menopauzei şi ce trebuie să faci pentru ca această perioadă să fie mai uşoară:
Schimbări ale dispoziţiei
Medicul E.W. Freeman şi colegii săi de la Universitatea din Pennsylvania au efectuat un studiu pe o durată de 9 ani pe femei în timpul menopauzei. Ei au adunat informaţii prin intermediul interviurilor participanţilor şi al chestionarelor, în care au discutat despre simptome şi schimbările stării de sănătate. Prin acestea au aflat că în timpul menopauzei, femeile pot avea schimbări bruşte de dispoziţie, chiar dacă nu există niciun motiv care să le declanşeze. În timp, acestea devin mai puţin frecvente şi la fel şi modificările fizice.
Bufeuri
Oamenii de știință de la Universitatea Emory au studiat bufeurile și transpirația în timpul menopauzei. La început, femeile au stare febrilă şi transpiră, se înroşesc la faţă şi pe gât, apoi devin reci. La această cercetare au luat parte femei sănătoase cu vârsta cuprinsă între 45 şi 55 de ani. Rezultatele au arătat că aceste simptome sunt prezente la 25,7% dintre femei, dar la femeile aflate în faza târzie a menopauzei, aceste simptome sunt întâlnite la 52,6% dintre femei. Pentru a face simptomele mai puţin vizibile, ar trebui să excluzi anumite condimente, ierburi şi alcoolul din dieta ta. Dacă eşti fumătoare, ar trebui să renunţi la fumat.
Dificultăţi legate de somn
Problemele de somn sunt una dintre cele mai populare reclamaţii din partea femeilor aflate la menopauză. Într-un studiu nou efectuat la Universitatea Illinois pe femei cu vârste cuprinse între 45 și 55 de ani, oamenii de ştiinţă au descoperit că problemele de somn apar în diferite stadii ale menopauzei, dar se corelează cu depresia și bufeurile. Profesorul Rebecca Smith spune că, dacă celelalte probleme sunt rezolvate, somnul va reveni la normal.
Depresie
Medicul Anita Clayton de la Universitatea din Virginia, a descoperit că există o legătură între menopauză și riscul apariției depresiei. De asemenea, a venit cu câteva recomandări pentru femeile aflate la menopauză. Menopauza este o etapă normală a vieţii şi majoritatea femeilor trec prin ea în mod similar. Cu toate acestea, unele femei devin mai vulnerabile în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi psihică. Există un risc ridicat de a deveni deprimate. Dacă femeile merg la medic la timp şi sunt testate pentru depresie, acest lucru ar putea reduce şi chiar elimina simptomele.
Probleme de memorie
Studiile efectuate la Universitatea Illinois de la Urbana-Champaign și la Universitatea Northwestern din Chicago au arătat că femeile care sunt la menopauză pot avea probleme de memorie. 68 de femei cu vârsta cuprinsă între 44 și 62 de ani, care au avut cel puțin 35 de bufeuri pe săptămână, au completat chestionare despre simptomele, starea de spirit și memoria din timpul menopauzei. Cele care au avut mai multe bufeuri au greşit mai mult la teste şi au avut, de asemenea, probleme de memorie pentru o perioadă mai lungă de timp decât femeile care au avut mai puţine bufeuri. În plus, femeile care au raportat mai multe emoţii negative au făcut mai rău la teste decât femeile care au avut mai puţine.
Probleme vasculare
Oamenii de știință de la Universitatea din Colorado au găsit o legătură între simptomele menopauzei și problemele vasculare. Tranziţia în menopauză este un moment vulnerabil pentru femei în ceea ce priveşte sănătatea vasculară, a spus medicul Kerry Hildreth. Ea afectează în mod negativ calitatea vieții lor. Ar trebui să ai grijă de sistemul cardivascular în această perioadă. De asemenea, picioarele şi mâinile ţi s-ar putea umfla, şi pentru a reduce aceste simptome trebuie să bei mai puţină apă seara.
Dureri de cap
Migrenele devin mai frecvente pe masură ce femeile intră la menopauză, potrivit unui nou studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Cincinnati. În general, femeile au mai multe dureri de cap decât bărbații, iar frecvența acestora în timpul menopauzei poate crește cu 76%. "Medicii pot prescrie tratamente hormonale care să echilibreze modificările care apar în timpul perioadelor de perimenopauză și menopauză", spune Jelena Pavlovic, coautor al studiului.
Stres
Un studiu efectuat de Departamentul de Psihiatrie de la Universitatea din Carolina de Nord sugerează că fluctuația de estradiol (o formă de estrogen) care este comună în timpul tranziției în menopauză poate crește sensibilitatea emoțională la stresul psiho-social. Mai exact, rezultatele sugerează că o fluctuație a estradiolului poate crește sensibilitatea femeilor la respingerea socială. Când această sensibilitate este combinată cu stresul psiho-social, femeile sunt deosebit de vulnerabile la dezvoltarea simptomelor depresive semnificative clinic. Activitatea fizică, yoga și meditația pot ajuta la reducerea acestor simptome.
Libiodo scăzut
Femeile înregistrează o scădere semnificativă a dorinţei sexuale cu aproximativ 20 de luni înainte și un an după ultima lor menstruaţie, iar această scădere continuă, dar cu o rată ceva mai lentă în următorii 5 ani, potrivit unui studiu.
Posteaza comentariu