8 milioane de vizite la medic se datorează vezicii urinare, care cauzează cele mai frecvente infecții diagnosticate. De asemenea, incontinența nu este o problemă asociată strict cu persoanele de vârsta a treia sau femeile care tocmai au născut, ci se poate manifesta inclusiv în rândul atleților. Potrivit specialiștilor, una din 4 femei de peste 18 ani are probleme cu incontinența, iar 40% dintre femei au o vezică urinară hiperactivă.
Iată cum trebuie să procedezi pentru a proteja sănătatea vezicii urinare și a preveni orice disconfort:
1. Bea apă suficientă
Precis auzi des de beneficiile hidratării pentru piele, dar devine și mai importantă în cadrul strategiei de prevenire a incontinenței. Consumul unei cantități insuficiente de apă nu te va ajuta să mergi mai rar la toaletă, ci va modifica urina, lichidul devenind acid, închis la culoare și foarte concentrat.
În aceste situații riscul de iritare a vezicii crește, iar incontinența sau hiperactivitatea se vor agrava.Consumul frecvent de lichide asigură și eliminarea bacteriilor din tractul ruinar, reducând vulnerabilitatea la infecții. 8-10 pahare de apă pe zi te vor ajuta să previi deshidratarea.
2. Nu te abține când trebuie să mergi la toaletă
Poate ești foarte aglomerată cu responsabilitățiile de la serviciu și cele familiale, dar nu amâna mersul la toaletă în favoarea altor activități pentru că vei regreta. Dacă te abții în mod constant mușchii vezicii urinare vor fi slăbiți, ceea ce va favoriza retenția urinară, afecțiunea care nu permite evacuarea completă a urinei și îți dă senzația constantă că trebuie să mergi la toaletă.
În plus, lichidul care rămâne în vezica urinară devine un mediu accesibil pentru bacterii și microbi.
3. Stai așezată, nu deasupra toaletei
Dacă nu te așezi vei crea o stare de tensiune la nivelul mușchilor pelvieni, fiind mai greu să urinezi și necesitând o forțare pentru a elimina urina. Repetarea frecventă a acestei acțiuni va provoca în cele din urmă prolapsul pelvin datorită slăbirii vezicii urinare.
Tensiunea de la nivelul acestor mușchi nu îți va permite să golești complet vezica, ceea ce poate favoriza urinarea frecventă și acumularea bacteriilor nocive. În concluzie stai așezată, iar dacă este vorba despre o toaletă publică acoperă colacul cu o folie specială sau cu hârtie igienică.
4. Șterge-te din față spre spate
Majoritatea infecțiilor urinare sunt provocate de migrarea bacteriei E. Coli în tractul urinar.
Evită orice risc de contaminare ștergându-te mereu din față spre spate.
5. Alege lenjeria intimă din bumbac
Mătasea sau poliesterul vor păstra bacteriile aproape de piele și vor menține senzația de umezeală. Poți alege aceste materiale pentru anumite ocazii, dar nu este util să optezi pentru ele în fiecare zi.
6. Nu face dușuri vaginale
Pot crea un dezechilibru al florei vaginale, crescând foarte mult riscul de infecții și mirosuri neplăcute.
7. Nu te baza pe merișoare
Deși suplimentele cu acest ingredient sau consumul de merișoare confiate sunt utile în general pentru sănătate, studiile realizate au arătat că nu sunt cu adevărat eficiente împotriva infecțiilor urinare. În plus, merișoarele confiate pot conține conservanți și zahăr în exces, iar suplimentele conțin extract obținut din pulpa fructelor, care nu furnizează o cantitate suficientă de fitonutrienți.
8. Alege mai des probioticele
Au un rol esențial pentru protecția vezicii urinare, mai ales dacă tocmai ai urmat un tratament cu antibiotice. Consumă acest tip de alimente pentru a reface echilibrul de bacterii benefice și a evita apariția unei alte infecții la scurt timp de la încetarea tratamentului medicamentos.