6 sfaturi ca să-ţi întăreşti sistemul imunitar pentru a te apăra de gripă

Odată cu răcirea vremii, riscul contractării unei infecţii respiratorii creşte considerabil, mai ales pentru cei ce ignoră funcţionarea corectă a sistemului imunitar. Ţine cont de cele mai importante 6 sfaturi să-ţi întăreşti sistemul imunitar ca să nu faci gripă.
Odată cu răcirea vremii, riscul contractării unei infecții respiratorii crește considerabil, mai ales pentru cei ce ignoră funcționarea corectă a sistemului imunitar. Ține cont de cele mai importante 6 sfaturi să-ți întărești sistemul imunitar ca să nu faci gripă.

Ceaiul verde și usturoiul au cel mai puternic efect benefic pentru sistemul imunitar, dar nu sunt soluția cea mai bună pentru toata lumea. Chiar dacă ocolești aceste alimente, asigură-te că nu ignori și alte elemente importante pentru sistemul imunitar.

Mănâncă fructe și legume

Fructele și legumele, consumate zi de zi, la mai multe mese sunt cea mai sigură cale de a crește nivelul de vitamine în organism.
Citricele, ardeiul gras și broccoli îți asigură necesar de vitamina C, morcovii și salata creață sau spanacul sunt cele mai bune surse de vitamina A, iar nucile, alunele, migdalele sau semințele îți oferă vitamina E. Altă vitamină importantă pentru întărirea sistemului imunitar și pentru prevenirea gripei este vitamina D, deoarece o cantitate insuficientă are o legătură clară cu infecțiile respiratorii.

Vitamina B12 injectabilă ține însă de unul dintre miturile nefondate legate de imunitate: nu are vreun efect real pentru cei ce adoptă o alimentație sănătoasă, deficitul de vitamina B fiind destul de rar.

Fă mai multă mișcare

Activitatea fizică zilnică de minim 20-30 minute contribuie la producția anticorpilor.
Chiar și două plimbări de 10 minute pe zi au acest efect pozitiv, în timp ce activitățile foarte intense și susținute, ce te obosesc cu adevărat, pot afecta negativ sistemul imunitar.

Consumă proteine la fiecare masă

Proteinele din carne slabă, din ciuperci, din migdale, nuci și alune, consumate la fiecare masă, ajută anticorpii să-și îndeplinească mai bine rolul. Proteinele din soia și fructe mare sunt însoțite și de zinc, ce element folosit de globulele albe. Dacă optezi pentru migdale sau caju, vei beneficia și de conținut ridicat de magneziu, alt mineral recomandat pentru sistemul imunitar.

Păstreaza echilibrul între Omega-6 și Omega-3

Consumul prea mare de acizi grași Omega-6, alături de cel insuficient de Omega-3 te expune unor probleme imunitare dacă face parte din regimul tău alimentar pe termen lung.
Excesul de Omega-6 provine de obicei din uleiul de soia, folosit în producția de snacks-uri, și dăunează corpului, mai ales atunci când nu ai în alimentație suficiente surse de Omega-3, ca uleiul de măsline, somonul, semintețe de in, alunele caju, migdalele și nucile.

Introdu în alimentația ta probiotice

Bacteriile probiotice, cel mai ușor de consumat din iaurt natural, au efecte pozitive asupra sistemului imunitar, dar două dintre ele și-au dovedit eficacitatea în mod deosebit pentru prevenirea gripei: Lactobacillus casei și Lactobacillus reuteri.

Gândește pozitiv

Stresul și oboseala contribuie în mod evident la slăbirea sistemului imunitar, însă absența gândirii pozitive poate avea acelasi efect.
Un studiu desfășurat de departamentul de psihologie al Universitatii Carnegie Mellon din Pennsylvania a arătat că persoanele care se autocaracterizează drept fericite și vesele au un risc de 3 ori mai mic de a suferi de gripă.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod