Calculii renali pot cauza un disconfort accentuat și este foarte important ca după eliminarea lor să iei măsurile necesare pentru a preveni reapariția pietrelor la rinichi. „Bărbații au mult mai des calculi renali față de femei și 50% dintre pacienții care au avut calculi vor suferi din nou de această afecțiune într-un interval de 10-15 ani. Numai măsurile de prevenție pot stopa reapariția calculilor, iar pacienții trebuie să acționeze de îndată ce au eliminat piatra”, explică dr. Brian Eisner, de la spitalul din Massachusetts.
De ce apar calculii renali?
Calculii apar atunci când anumite substanțe precum calciul, oxalatul și acidul uric au o concentrație suficientă pentru a forma cristale la nivelul rinichilor. Aceste cristale se măresc, devenind ulterior calculi renali. Între 80 și 85% dintre calculii renali sunt formați din calciu. Restul reprezintă pietre formate din acid uric, care apar la persoanele cu un pH scăzut al urinei.
După ce s-au format este posibil ca pietrele la rinichi să se desprindă și să ajungă în uretră, blocând fluxul urinei.
În aceste cazuri apar dureri puternice, mai ales în lateral, la jumătatea distanței dintre stomac și spate. Poate apărea starea de greață, voma sau urina cu sânge. Pe măsură ce calculii avansează pe uretră spre vezica urinară pot provoca urinarea frecventă, senzația de presiune asupra vezicii sau durere în zona pelvină.„Dacă ai aceste simptome trebuie neapărat să mergi la un consult urologic de specialitate. Cel mai probabil se va efectua o ecografie renală pentru a se stabili despre câte pietre este vorba și care este dimensiunea lor”, spune dr. Eisner.
Eliminarea calculilor renali
De obicei durează între câteva săptămâni și câteva luni pentru a elimina calculii renali, în funcție de dimensiuni și număr. În această perioadă se pot lua medicamente analgezice pe bază de ibuprofen sau acetaminofen care vor reduce disconfortul resimțit de pacienți.
De asemenea, medicul îți poate prescrie un alfa-blocant care va relaxa musculatura din zona uretrei, favorizând eliminarea mai rapidă a calculilor și reducerea durerilor.Dacă durerile devin prea puternice sau dacă sunt prea mari pentru a aștepta să se elimine, pietrele la rinichi pot fi îndepărtate printr-o intervenție chirurgicală.
Ce măsuri trebuie să iei pentru a preveni recidiva?
Deși calculii renali sunt o afecțiune des întâlnită și adesea revin la aceeași pacienți, poți preveni acest lucru dacă iei măsurile adecvate.
Iată ce poți face pentru a stopa formarea noilor calculi renali:
1. Bea suficientă apă
În cadrul studiilor realizate s-a constatat că persoanele care elimină între 2 și 2,5l de urină zilnic au un risc cu 50% mai redus de a avea calculi renali. Astfel, este recomandat să bei între 10 și 12 pahare de apă în fiecare zi pentru a diminua riscurile pentru rinichi.
2. Renunță la alimentele care au o cantitate ridicată de oxalați
Aceste alimente includ spanacul, sfecla roșie și migdalele, care cresc nivelul de oxalați din organism. Cu toate acestea, alimentele care au o cantitate medie de oxalat cum sunt fructele de pădure și ciocolata pot fi consumate în cadrul unui meniu axat pe prevenirea calculilor renali.
3. Învață să apreciezi lămâile
Citratul conținut de acidul citric din lămâi se combină eficient cu depozitele de calciu și blochează formarea calculilor renali. „Studiile de specialitate au demonstrat că dacă se consumă zilnic ½ cană de suc de lămâie, reprezentând sucul obținut din 2 lămâi, diluat în apă, va crește semnificativ concentrația de citrat din urină, iar formarea calculilor renali va fi stopată”, potrivit dr.
Eisner.
4. Fii atent la cantitatea de sodiu
O dietă care conține prea multă sare poate declanșa formarea pietrelor la rinichi deoarece crește cantitatea de calciu din urină. Potrivit specialiștilor, trebuie să consumi maximum 2.300mg de sodiu zilnic, iar în cazul în care calculii renali au apărut tot pe un fond de exces de sare și prima oară ar trebui să te limitezi la 1.500mg de sodiu.
5. Redu cantitatea de proteine animale
Un consum ridicat de proteine animale provenite din alimente precum ouăle, carnea roșie sau fructele de mare cresc nivelul de acid uric. Dacă ești predispus la calculi renali este recomandat să limitezi porțiile de carne și fructe de mare și să consumi ouă mai rar.
Posteaza comentariu