5 motive pentru care apa de la robinet te omoară

Apa de la robinet poate fi de-a dreptul periculoasă pentru sănătate dacă este consumată timp îndelungat. Cu toate că se folosesc metode de purificare, se pare că acestea pot face mai mult rău decât bine. Iată câteva motive pentru care apa de la robinet îţi face rău:

Apa de la robinet poate fi de-a dreptul periculoasă pentru sănătate, dacă este consumată timp îndelungat. Cu toate că se folosesc metode de purificare, se pare că acestea pot face mai mult rău decât bine. Iată câteva motive pentru care apa de la robinet îţi face rău:

Clorul din apă, foarte periculos pentru bebeluşi

 
Cercetătorii au descoperit că o cantitate mare de clor în apa de robinet poate dubla riscul apariţiei unor serioase defecte ale inimii şi creierului în timpul dezvoltării unui făt.
Studiul efectuat pe un grup de 400.000 de copii thailandezi a descoperit că există un risc mai mare pentru bebeluşi de a se naşte cu malformaţii dacă mama a băut apă tratată cu clor.
 
"Rezultatele studiului nu arată doar că apa care conţine clor poate produce malformaţii dar sugerează şi că expunerea la produsele cu clor poate fi responsabilă pentru anumite defecte," declară autorul studiului, Jouni Jaakkola, de la Universitatea din Birmingham.
 

Plumbul, otrava din apa de la robinet

 
Plumbul apare în apa pe care o bem din cauza ţevilor folosite în instalaţiile de apă pe care le avem în case sau în blocurile de locuinţe. Coroziunea acestora conduce la apariţia plumbului în apă, ceea ce poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii. Deşi în prezent s-a redus folosirea ţevilor din plumb, majoritatea caselor şi blocurilor de locuinţe vechi includ în instalaţiile sanitare conducte sau subansamble din acest metal otrăvitor.
 

Rugina, la fel de periculoasă

 
Nici rugina nu lipseşte din apa care curge la robinete. Deşi nu este la fel de otrăvitoare precum plumbul, poate cauza probleme serioase de sănătate dacă este consumată în apă pe o perioadă lungă de timp.
 

Paraziţi, germeni şi bacterii

 
Cu toate că este clorurată, apa de la robinet poate conţine paraziţi, germeni sau bacterii. Acestea provoacă indigestii, probleme ale rinichilor, infecţii şi chiar septicemii.
 

Femeile însărcinate, în pericol din cauza clorului

 
Apa de la robinet poate fi periculoasă pentru femeile însărcinate. Ele prezintă riscul de a pierde sarcina din cauza consumului de apă clorurată. Aceasta este concluzia celui mai recent studiu al Fundaţiei Americane pentru Studiul Apei. Studiile au demonstrat că expunerea uşoară la aceste substanţe chimice măreşte riscul de dezvoltare incompletă a fătului şi de avort spontan.  
 
Doctorul David A. Savitz de la Universitatea din Carolina de Nord a monitorizat 3.100 de femei însărcinate care au băut apă de la robinet provenind din trei surse de distribuţie. Viitoarele mămici expuse la clor au prezentat un risc de 15,7% de a pierde sarcina. Totuşi, dr. David A. Savitz le asigură pe femeile care aşteaptă un copil că apa de la robinet este inofensivă dacă este consumată fiartă şi răcită sau dacă este folosită pentru prepararea hranei.  
   
Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii(OMS) privind clorurarea apei potabile stabilesc valoarea-limită de 5 miligrame de clor pe litru. Aceste reglementări sunt valabile şi în Europa, inclusiv în România.