5 modalităţi simple de a-ţi îmbunătăţi memoria

Începi să uiţi unde îţi pui cheile sau, mai rău, aniversări importante, când, odinioară, te mândreai cu o memorie de elefant? Dacă creierul începe să îţi joace feste, este momentul să iei măsuri: iată cinci modalităţi simple de a-ţi îmbunătăţi memoria chiar de azi!

1. Apucă-te de un sport

S-ar părea că exerciţiul fizic este răspunsul la mai toate problemele noastre, şi asta fiindcă, şi când vine vorba despre îmbunătăţirea memoriei, te poţi baza pe el. Efortul fizic creşte cantitatea de oxigen care ajunge la nivelul creierului, măreşte puterea de concentrare şi, susţin specialiştii, ar putea fi responsabil până şi de dezvoltarea celulară în regiunea cerebrală alocată ţinerii de minte!

Chiar dacă până şi un scurt antrenament fizic îţi poate fi de folos, mişcarea contribuie cu adevărat la îmbunătăţirea memoriei dacă este practicată în mod regulat, pe termen lung.

2.

Odihneşte-te suficient

Dacă sportul este remediul bun la toate, acelaşi lucru se poate spune şi despre somn! Odihna insuficientă favorizează o puzderie de tulburări de sănătate, afectând inclusiv memoria. Aşa se face că un somn de calitate are darul nu doar de a-ţi menţine memoria intactă, dar te poate ajuta să îmbunătăţeşti capacitatea creierului de a forma amintiri şi reţine date (mai ales când aceasta a fost afectată taman de odihna deficitară).

Aşadar, asigură-te că dormi 7-8 ore în fiecare noapte şi, în măsura în care îţi stă în putinţă, optează pentru un program regulat de odihnă (culcă-te/trezeşte-te la aceleaşi ore inclusiv în zilele libere).