Varicele în timpul sarcinii: de ce apar şi cum se tratează?

Apar spontan, în aproximativ 70% dintre cazuri pe parcursul celei de-a şasea luni de sarcină şi se localizează la nivelul gambei sau gleznei

Este una dintre cele mai propice perioade din viaţa unei femei pentru dezvoltarea varicelor. Ba chiar sunt atât de frecvente în timpul sarcinii, încât medicii spun că este obligatoriu ca orice viitoare mama să se informeze asupra acestui subiect.

Varicele, moştenire de familie

Trebuie precizat de la bun început că nu sarcina în sine reprezintă cauza varicelor, ci moştenirea genetică. În peste 90% din cazuri, varicele sunt transmise ereditar. Pe acest fond al predispoziţiei genetice şi sub influenţa mondificărilor hormonale specifice sarcinii, se dezvoltă dilataţiile venoase la nivelul membrelor inferioare. Totodată, activităţile ce presupun multe ore de stat în picioare continuate şi pe durata sarcinii, obezitatea, traumatismele locale sunt factori favorizanţi pentru instalarea problemelor venoase.

Varicele apar spontan, în aproximativ 70% dintre cazuri pe parcursul celei de-a şasea luni de sarcină şi se localizează la nivelul gambei sau gleznei. Venele încep să nu mai funcţioneze corect: peretele venos devine mai rigid, se dilată şi nu mai permite sângelui să circule normal. În timp, aceste vene se modifică, sunt proeminente, capătă culoare albăstruie, iar traseul lor devine sinuos. Astfel îşi fac apariţia varicele.

Complicaţii redutabile

Varicele nu reprezintă doar o problema estetică, ci constituie o boală evolutivă, care progresează de la simptome precum dureri sau disconfort la nivelul gambei, senzaţie de arsură şi furnicături, umflături la nivelul gleznei, la stadii severe. În lipsa tratamentului adecvat, boala evoluează spre complicaţii de temut: modificări trofice la nivelul pielii neprovocate de lovituri, ulcer de gambă (rană deschisă care nu se vindecă), tromboflebită (trombi sau cheaguri de sânge pe venă). Cu cât boala venoasă este lăsată să avanseze, cu atât suprafaţa gambei afectate de leziuni este mai mare. Prin urmare, este important că această afecţiune să fie tratată cu seriozitate încă din primele stadii. În plus, viitoarele mame care ştiu că sunt predispuse la apariţia varicelor trebuie să respecte o serie de reguli preventive.

Sfaturi pentru prevenirea varicelor

Pentru a preveni dezvoltarea varicelor, medicii le recomandă gravidelor mişcarea zilnică în aer liber, ceea ce activează circulaţia sângelui. Este foarte important să se evite perioadele lungi de stat în picioare, însă nici timpul îndelungat de stat pe scaun nu este recomandat. Cele care petrec ore în şir la birou trebuie să facă pauze în care să se mişte, să evite a sta picior peste picior şi să îşi menţină picioarele mai ridicate decât nivelul solului. În plus, viitoarele mame trebuie să renunţe la purtarea hainelor strâmte, inconfortabile şi a ciorapilor care blochează circulaţia. Aceştia pot fi înlocuiţi cu ciorapi de compresie care ajută la tonifierea peretului venos. Purtarea încălţămintei cu toc jos (sub 5 centimetri) se recomandă de asemenea pentru sănătatea picioarelor.