Un nou tratament pentru autism

Un nou medicament împotriva autismului şi-a dovedit eficienţa în experimente efectuate pe pacienţi, anunţă oamenii de ştiinţă. Rezultatele cercetărilor au arătat că tratamentul îmbunătăţeşte abilităţile sociale şi reduce frecvenţă crizelor.
Un nou medicament împotriva autismului şi-a dovedit eficienţa în experimente efectuate pe pacienţi, anunţă oamenii de ştiinţă. Rezultatele cercetărilor au arătat că tratamentul îmbunătăţeşte abilităţile sociale şi reduce frecvenţă crizelor.
 
Potrivit cercetătorilor americani, pacienţii trataţi au putut stabili mai frecvent contacte vizual şi au devenit mai puţin iritabili. Este prima dată când medicamentul a fost testat cu succes pe pacienţi, iar specialiştii speră ca aceste rezultate să aducă îmbunătăţiri în tratamentul autismului.
 
"Am observat îmbunătăţiri semnificative la majoritatea pacienţilor trataţi, precum reducerea stărilor de agitaţie şi a crizelor. Sperăm că aceste teste să ajute la descoperirea unor noi tratamente în cazul autismului," declară dr. Craig Erickson din echipa de cercetători, citat de DailyMail.
 
Noul medicament, numit Arbaclofen, este menit să reechilibreze chimia creierului la pacienţii diagnosticaţi cu autism.
Testele au fost efectuate pe 25 de copii autişti cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, timp de 8 săptămâni. Tratamentul a înregistrat efecte secundare uşoare, iar pacienţii trataţi au devenit mai calmi şi sociabili. Cercetătorii susţin că la sfârşitul studiului, pacienţii au înregistrat o reducere a nivelului de anxietate şi au reuşit să stabilească mai uşor contacte vizuale.
 
De exemplu, unul dintre adolescenţii trataţi, la începutul studiului era agitat şi nu era capabil să stea mai mult de câteva minute în cameră cu cercetătorii. La sfârşitul cercetării însă, pacientul comunica prin bileţele cu specialiştii şi a devenit mai puţin agresiv şi anxios.  
 
Studiile anterioare au arătat că în cazul pacienţilor cu autism, creierul produce prea mult glutamat, neurotransmiţător care provoacă excitaţie la nivelul celulelor nervoase. De asemenea, cercetătorii susţin că şi nivelul unui alt neurotransmiţător, numit acid gamma-aminobutiric (GABA), este mic. "Cu acest medicament încercăm să aducem cât mai aproape de normal funcţiile creierului.
Din cauza nivelului ridicat de glutamat, pacienţii cu autism devin foarte sensibili la zgomotele puternice sau la modificările bruşte din mediul înconjurător, intensificând stările de anxietate şi frică,"
explică dr. Randall Carpenter, cercetător care a luat parte de la realizarea medicamentului.


Autismul apare mai frecvent la băieţi

 
Se estimează că 3-6 din 1000 de nou născuţi au autism şi apare de 3-4 ori mai des în rândul băieţilor decât  fetelor. Dintre toate tulburările de dezvoltare, această este poate cea mai tulburătoare, pentru că implică deficienţe în multiple zone de funcţionare: limbaj, atenţie, percepţie, socializare, dezvoltare motorie. Este o tulburare gravă prin care copilul nu poate să relationeze şi să comunice aşa cum se aşteaptă de la un copil obişnuit în etapele sale de dezvoltare.
 
Comportamentele copilului sunt de fapt cele care anunţă prezenţa afecţiunii, iar părinţii sunt de obicei cei care observă manifestări neobişnuite.
În unele cazuri, bebeluşul pare diferit chiar de la naştere, nu îi observă pe cei din jurul lor, se concentrează pe un obiect pentru o perioadă lungă de timp, este foarte tăcut sau plânge foarte des. În general, copii cu autism au probleme în 3 faze cruciale: deprinderi sociale, limbaj şi comportament. Cea mai gravă formă de autism este marcată de o inadaptabilitate completă la comunicare sau la interactionarea cu alte persoane. Deoarece simptomele autismului variază considerabil, 2 copii cu acelaşi diagnostic pot reacţiona total diferit şi pot avea un comportament total diferit.
 
Când ajung la maturitate unii copii cu autism devin mai responsabili decât alţii şi nu au un comportament atât de derutat. Unii dintre aceştia ajung să aibă o viaţă normală sau cât mai aproape de normalitate, însă şi aceştia prezintă dificultăţi în vorbire, de deprinderi sociale. Anii adolescenţei pot însemna o înrăutăţire a problemelor.   
 
Diagnosticul se face doar de către un medic, observând copilul şi prin relatările părinţilor sau ale celor ce au grijă de copil.
Se pot face teste neurologice specifice, însă de cele mai multe ori diagnosticul este evident, mai ales în cazurile grave. Deoarece începerea tratamentului în cel mai scurt timp este o necesitate, este important că diagnosticul să fie pus înainte că micuţul să împlinească vârsta de 3 ani. Se consideră că până la această vârstă nu au loc schimbări semnificative ale comportamentului.
 

Comentarii (32)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ana pe 27 Oct 2013, 20:50
    arbaclofen

    se pare ca testarile cu arbaclofen s au oprit in luna mai desi se pare ca ar fi dat rezultate fffff bune. nu mai sunt fonduri. asta stiu eu . are cineva vreo informatie mai buna ?

    1
    0

  • Robert pe 3 Iun 2013, 17:34
    medicina holistica , arbacofen

    am un baietel de 2 ani si are autism! cu cine pot sa i-au legatura pt a incepe si cu medicina holistica! sunt din tg-jiu. vreau sa incerc si cu arbacofen daca poate cineva sa imi recomande un specialist

    0
    0

  • petronela pe 24 Mai 2013, 15:38
    autism - medicina holistica

    Buna ziua Ma intereseaza mai multe informatii privind tratarea tulburarilor de spectru autist cu ajutorul medicinei holistice. Astfel ca va rog din suflet dl Florin Herban sa-mi dati oadresa de e-mail sau un nr de tel sa va pot contacta. Adresa mea de e-mail este turcu_raisa@yahoo.com. Va multumesc.

    0
    0

  • florin herban pe 17 Mai 2013, 15:20
    Autismul se vindeca!

    Autismul se vindeca in medicina holistica, insa medicina clasica nu accepta nimic din exterior! Periada de vindecare dureaza intre 3 luni si 18 luni. Rezultatele sunt uimitoare si incep sa se vada din prima luna. Autismul este o boala secundara altei boli; de fapt este un efect secundar al unei alte boli. In medicina holistica se trateaza cauza pentru a disparea efectul (simptomul) pe cand in medicina clasica se trateaza simptomul, iar cauza ramane neatinsa si boala permanenta.

    7
    0

  • sima pe 22 Apr 2013, 10:45
    Arbacoflen

    buna, stie cineva cum putem cumpara acest medicament...indiferent de metoda? Va rog sa-mi trimiteti mail,

    1
    1

  • ana pe 13 Feb 2013, 04:54
    autism

    arbaclofen nu se gaseste in america se gaseste in canada

    3
    0

  • Andreea pe 3 Nov 2012, 10:32
    ARBACOFLEN

    Buna ziua! Va rog mult, daca stie cineva de unde si cum as putea face rost de ARBACOFLEN si ce pret are. Am inteles ca nu se elibereaza decat pe baza de reteta. Va rog daca ma poate cineva ajuta, si are alte informatii care m-ar putea ajuta. Va multumesc!

    2
    0

  • cristina pe 11 Aug 2012, 23:08
    despre autism

    as vrea sa stiu dak a dat cineva copilului sau olimpicstemxcell.am un baiat autist dak vrea cineva sa vb.sa ma caute pe facebook.dumitru cristina

    1
    0

  • irina pe 21 Iul 2012, 19:32
    arbaclofen

    Oameni buni, Arbaclofen nu se gaseste inca pe piata in America. Medicamentul e in faza 2 de testare care faza se termina de abia in aug-sept 2012. Dupa care urmeaza faza 3 de testare si de abia pe urma va fi disponibil pt publicul larg. Eu stau in America si nu e posibil sa fac rost de el. Un bun prieten din tara are nevoie de el. V-am copiat in continuare adresa de web a guvernului unde apar specificatiile pt clinical trial: http://clinicaltrials.gov/ct2/show/NCT01288716 Pt cei care au spus ca poate fi procurat din America, va rog ajutati-ne cu extra informatii de unde si cum exact, dar nu cu ce ati auzit de colo si colo daca se poate ci cu info concret de unde exact si de la ce doctor etc. Multumesc mult

    1
    1

  • lucia pe 2 Iun 2012, 23:26
    arbaclofen

    tratamentul cu arbaclofen pe 6 luni costa aproximativ 900 euro

    3
    2

  • gaoaga amalia pe 17 Mai 2012, 10:43
    buna ,

    am o fetita de 7 ani, cu tulburare de vorbire si comportament , acum ia tonotil si tanakan, ceva imbunatatiri se vad,dar slabe. as dorii sami raspundeti cat costa arbaclofen si de unde as putea sal cumpar. cum se numeste tratamentul din america? si cat costa? va mltumesc

    1
    0

  • lumi pe 18 Mar 2012, 16:10
    autism-Arbaclofen

    Arbaclofen nu exista inca pe piata americana.Acesta este un derivat al produsului Baclofen. Intradevar acest antibiotic s-a testat si rezultatele au fost miraculoase.Totusi nu a fost introdus la vizare se asteapta sa se vada reactiile secundare. Vezi contraindicatii Baclofen (Liofen, Lioresal ). O alta varianta este Minocin (Minocycline ). Nu am gasit varianta produsului in romineste . Se pare ca si acest antibiotic are resultate spectaculare.

    0
    0

  • Grigoras Orania pe 14 Mar 2012, 20:08
    Risatarun fur kinder

    Stimata doamna, vad ca ati reusit sa procurati mult cautatul Risatarun. Sunteti cumva din Bucuresti? Ma puteti ajuta si pe mine? Am o fetita de 3,5 ani cu tulburari de spectru autist si inca nu a reusit sa-si dea drumul la vorbire. La sfatul logopedului cu care lucreaza, trebuie sa fac rost de acest medicament care din pacate nu se gaseste in Romania. Astept cu mult interes raspunsul dvs. Tel. 0747772870

    0
    0

  • iacob anca pe 26 Ian 2012, 18:42
    autism risatarun

    pt mihaela vasile eu am facut comanda de risatarun pt fetita mea de la o farmacista care are pe cineva in germania eu incercat sai dau fetitei mele de 3 ori la perioade diferite dar din pacate o agita foarte tare si nu doarme noaptea te pot ajuta cu 20 de fiole si daca vrei vb la farmacie sati mai aduca fiolele de la mine nu te costa nimic email iacobanca85@yahoo .com

    0
    0

  • alina pe 25 Ian 2012, 15:28
    risatarun

    am o fetita cu sd dawn si as vrea sai cumpar risatarun, ma poate ajuta cineva sa imi spuna cum pot sa il procur? pot face comanda pe un anumit sait si sa trimit reteta prin fax e posibil? SAU CUM ATI PROCEDAT? multumesc!!

    2
    0

  • mihaela vasile pe 12 Ian 2012, 17:24
    autism

    am si eu un baietel de 8 ani cu autism,va rog sa-mi spuneti si mie de unde luati phosphadil si dak are reactii adverse.stiti ceva de arbaclofen,l-au scos pe piata in America?va rog mult sa-mi raspundeti

    4
    0

  • Apostol pe 16 Dec 2011, 23:50
    medicatia pentru autism

    Draga Florentina Tatoi, ai mentionat de phosphatidyl care ar fi f bun pentru copiii cu autism (al meu are 2 ani jumate) si nu stiu dak ar fi potrivit pentru varsta lui si mai mult de atat ajuta-ma te rog cu numele intreg al medicamentului k am gasit pe site-ul ce l-ai scris o gramada de phosphatidyl de diferite modele, cum se mai numeste, ce mai scrie dupa phosphatidyl? Iti multumesc din suflet si multa sanatate la copilul tau

    0
    0

  • totoi florentina pe 8 Nov 2011, 12:07
    medicatia pt autism

    arbaclofen se gaseste in america si se da doar cu reteta scrisa de un specialist in limba engleza. trebuie sa mai aveti pe cineva in america care sa vi-l cumpere. phosphatidyl serine ajuta pe cei cu virste mai mici 2 3 5 ani

    4
    0

  • totoi florentina pe 8 Nov 2011, 12:00
    medicatia pt autism

    phosphatidyl este f bun pt ei incercati. eu il cumpar de pe situl www.herbspro.com este din america. ajunge putin mai greu dar merita

    5
    0

  • mioara pe 3 Oct 2011, 21:22
    copii cu probleme

    sunt mama unui baiat cu autism si as vrea sa vorbesc si cu alte mame care au copii cu aceiasi problema .tel.0339882345.

    4
    0

  • Petrov Oana-Cristina pe 29 Aug 2011, 17:32
    Arbaclofen

    As dori sa aflu cat costa acest medicament si de unde il pot procura. Va multumesc anticipat!

    4
    0

  • maria pe 10 Mai 2011, 08:36
    autism

    buna baietelul meu devin mai agitat decat este si este de la risatarun.stratera. stiti ceva naturist va rog

    4
    2

  • anca pe 27 Mar 2011, 16:59
    autism

    am si eu un copil cu autism face 3 ani peste 2 luni si mi sa recomandat eskimo kide din ungaria este 15 euro este destul de bun,naturist din ulei de peste cu omega 3-6-9 incercatil mamaelor cu copii autisti la fel ca mine

    3
    0

  • ilesoi ioan pe 3 Ian 2011, 01:57
    despre autism

    unde poate fi gasit acest medicament si cat costa aprox?

    2
    0

  • Damian Maria pe 29 Dec 2010, 11:02
    autism adulti

    De unde as putea procura noul medicament arbaclofen pentru fetita mea care are 24 ani care este agresiva,pretul acestui medicament

    11
    4

  • CRISTINA pe 14 Dec 2010, 08:41
    risatarun nu se mai fabrica ,nici pentru copii nici pentru adulti!!!

    pe data de 2 decembrie ni s-a trimis si noua din Germania,mai exact Berlin,o cutie de risatarun dar pt adulti,ultima gasita in depozit,ni s-a zis ca diluata cu apa impartita in doze mai mici sa ii dau,dar problema este ca s-a scos de pe piata de ce? nu stiu,insa s-a introdus un alt medicament in locul lui.asa ca atentie mare.Eu am mai auzit ca acest medicament este controversat.sper ca va e de folos aceasta stire,daca ii pot spune asa,in rest multa sanatate voua dar mai ales copilasilor vostri!!!

    4
    0

  • sarmas gabriela pe 22 Oct 2010, 12:10
    risatarun

    si copliul meu a luat TONOTIL dar nici nu se compara cu RISATRUNU, acest medicament e mult mai bun

    2
    0

  • raluk toma pe 21 Oct 2010, 21:06
    risatarun

    se gaseste si o formula chiar mai buna decat risatarun la noi in tara. se numeste TONOTIL e in jur de 40 de lei cutia si are aceleasi componente ca si risatarun. intrebati medici specialisti inainte de a administra aceste pastile pentru ca ar putea sa nu se potriveasca cu deficientele copilului.

    1
    0

  • sarmas gabriela pe 8 Oct 2010, 22:21
    risatarun

    medicamentul se gaseste doar in germania si pe baza retetei facuta de in medic specialist din romania iti eliberaza si de acolo daca iti scrie cu litere de tipar si se cheama risatarun fur kinder costa 63 euro tratamentul pe 6 luni si copilul meu ia si se simte mai bine din puct de vedere cognitiv ,nu pot sa-l ia cei cu epilepsie dar si la copilul meu i-au gasit , cand i-au facut encefalograma treseu epileptiform si nu are reacti adverse e doar putin mai agitat

    4
    1

  • hapapici mirela alina pe 28 Sep 2010, 18:37
    la ce farmacie as putea gasi acest RSATARUM

    AS DORI SA-MI SPUNETI CUM POT SI DE UNDE CUMPARA URMATORUL MEDICAMENT;RISATARUM VA ROG ASTEPT IMEIL CAT MAI REPEDE POSIBIL

    4
    0

  • sarmas gabriela pe 22 Sep 2010, 14:44
    AUTISM

    cum se poate procura medicamentul si cat costa ,as mai vrea sa stiu daca se gaseste si in romania ? se da gratuit daca situatia materiala nu iti permite sa-l cumperi?

    4
    1

  • cretu lucia pe 18 Sep 2010, 19:17
    autism

    cum poate ajunge un copil bolnav sa beneficieze de tratament avand in vedere ca parintii nu au posibilitati materiale?

    4
    7

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod